Reflecții după 25 de ani: 1989-2014
Mărturisind, cel care a trecut prin istorie sădește în ascultătorul său cunoaștere, de la cea a evenimentelor petrecute la cea a răului și a binelui existente în om; ca supraviețuitor, el dă dovada că supraviețuirea este posibilă în condiții extreme și că rezistența și apărarea principiilor în care crede nu este futilă; împărtășește prin urmare nu numai experiența trecutului dar și o tărie morală care poate ajuta generațiile noi în alegerile civice și politice ale prezentului: aceasta este miza oricărei acțiuni educative și însăși rațiunea de a fi a sitului nostru. Singurul mod prin care putem noi încerca să schimbăm istoria – nu pe cea trecută, ci pe cea pe care o construim noi-înșiși acum, este informarea și educarea celor din jur.
În anul de față, 2014, aniversarea de argint a evenimentelor de acum 25 ani, vom sublinia în secțiunea Actualitate eforturi deosebite pentru a educa publicul larg cu privire la istoria noastră recentă și a contracara ecouri nostalgice și anti-democratice care se aud în unele discursuri personale sau mediatice.
Începem prin a atrage atenția asupra unor filme documentare care pot avea mare impact asupra publicului, tocmai pentru ca mărturia filmată impresionează nemijlocit: oameni sub vremuri vorbesc altor oameni sub vremuri.
“În spatele cortinei de fier. Studiu de caz: România” (1944-1951), realizat de Alin Mureșan și Bogdan Mustață în 2013 – http://www.cortinadefier.ro
„Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” realizat de Valeriu Antonovici şi Claudia-Florentina Dobre în 2013 – http://www.memorialuldeportarii.ro/?lang=ro și http://filmandmemorii.blogspot.ro
Pentru cititorii noștri vorbitori de engleză, iată evenimentele din decembrie 1989 prezentate într-un documentar al televiziunii germane accesibil pe YouTube: ”Videograms of a Revolution – Romania 1989” , realizat de Harun Farocki and Andrei Ujica:
Partea 1 – http://www.youtube.com/watch?v=sTm8YVUpLUE
Partea 2 – http://www.youtube.com/watch?v=zGL7e3DRg0U
Partea 3 – http://www.youtube.com/watch?v=zJzk1IAL4_A
Partea 4 – http://www.youtube.com/watch?v=nILCN6bn0-A
Partea 5 – http://www.youtube.com/watch?v=Y2tn0AIqx8s
Partea 6 – http://www.youtube.com/watch?v=NAspQ1IgmgA
Partea 7 – http://www.youtube.com/watch?v=i8E07f9QeFk
Partea 8 – http://www.youtube.com/watch?v=yFCLisJrsBc
Articol de Lidia Bradley.