Viața cotidiană în urbea Pitești în timpul bombardamentelor americane (1943-1944)
Războiul ca fenomen este cauza multor suferințe și sfârșitul multor destine. Nici acest război, sau mai bine zis, acesta mai mult ca oricare altul, nu a scutit populația civilă de dramele sale. Mica comună urbană a Piteștilor care număra în mod normal 30.000 de locuitori, datorită dezastruoasei derulări a evenimentelor, avea să primească în sânul său mulți alți refugiați.
În acest război, atât Piteștiul, cât și Câmpulungul nu constituiau obiective speciale, la momentul respectiv ne-având nici o industrie de importanță strategică pentru economia războiului. Cu toate acestea, atât cele două comunități urbane, cât și restul teritoriului aferent lor, nu au fost ocolite de ?stolurile? de păsări cu ciocul de fier.
La nivel național, Guvernul României pentru a avea o evidență mai riguroasă a rezultatelor pagubelor produse de aviația inamică, a divizat județele în plăși, iar județul Argeș avea 8 asemenea plăși: Titești, Argeș, Jiblea, Stoilești, Dudești, Pitești, Costești și Rociu.
Atacul american de la 1 august, deși a afectat din punct de vedere material prea puțin, dacă nu chiar deloc, pe piteșteni, care au ?beneficiat? doar de o bombă incendiară, și aceea ne-explodată, între Magaziile de Subzistență (ridicată cu promptitudine de către soldații Secției de Pompieri), din punct de vedere psihic a creat numeroase probleme. Aceasta se datora mai cu seamă și faptului că, dacă orașe importante precum Ploiești, București, Brașov erau apărate de zeci de baterii antiaeriene grele ori ușoare și de numeroase baze aeriene unde se aflau cantonate avioanele de vânătoare, Piteștiul nu se putea ?lăuda? decât cu o singură baterie antiaeriană și aceea plasată în afara orașului ? la podul de peste râul Argeș în satul Bănănăi, singurul obiectiv major din zonă.
Evenimentele care avuseseră loc în ultimele trei luni pe frontul de Est și pe frontul de Sud, față de succesele armatelor nord- americane, engleze și sovietice au făcut ca populația din Pitești și Câmpulung (ca dealtfel și în alte orașe ale țării) să fie pesimistă, mai ales că armata roșie se apropie de granița de est a României.
În același timp, avertismentele date de Radio Londra României, au adus aceeași îngrijorare îi rândurile populației, mai ales că în acest timp avusese loc bombardamentul american asupra Văii Prahovei. De asemenea, bombardarea Constanței în ziua de 28 septembrie 1943 a făcut ca populația acestor orașe să fie îngrijorată, deoarece în cursul verii fuseseră date avertismente prin Radio Londra că și Câmpulungul va fi bombardat având depozite militare instalate la fabrica de hârtie și depozite de carburanți în comuna Furnicoși ?Muscel, la o distanță de cca. 25 km de orașul Câmpulung Muscel. În aceeași situație se găsea și Piteștiul, care la mai puțin de 8 km distanță avea depozitele de muniții de la Bascov.
În plus, concentrările masive din cursul lunii septembrie erau văzute de către populație cu pesimism, întrucât se credea că trimiterea trupelor în Transilvania nu este decât o manevră din partea germanilor, care intenționau trimiterea lor imediată dincolo de Nistru pentru a lupta contra armatelor rusești.
Deși cu teamă, populația își va relua treptat activitatea cotidiană. În scopul de a determina o scădere a producției în uzine sau întreprinderi industriale, și pentru a influența moralul populației, Aliații au recurs la zboruri cu 1-3 avioane la mare altitudine, făcând ca să se producă alarme false. Teama era mare, mai ales că acțiunea americanilor din 1 august persista în memoria multor locuitori ai țării.
Tot datorită ?Valului Nimicitor? și mai cu seamă apropierii bazelor aeriene, autoritățile statale române luând din ce în ce mai mult în calcul eventualitatea unor atacuri asupra României, au trebuit să perfecționeze și să aplice conceptul protecției populației civile și bunurilor materiale de valoare prin camuflarea, stingerea luminilor și masarea lor construcții și amenajări speciale.
Problema devenise o preocupare a autorităților de stat, odată cu înființarea Protecției populației civile în 1929, însă o reglementare juridică, fundamentată teoretic și cu trimiteri la rezolvări practice, va fi asigurată prin Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene, aprobat prin I.D.R. nr. 468/21.02.1930. Preluând aceste prevederi după șase ani, Legea pentru apărarea aeriană activă și pasivă a teritoriului, prevedea între atribuțiile organelor de apărare pasivă și ?camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor, prin stingerea luminilor, camuflajul luminilor și diferitelor obiective sensibile?.
În pliantul de buzunar editat în tiraj de masă intitulat ?Măsuri de apărare pasivă obligatorii pentru populație? și difuzat în a doua jumătate a anului 1942, la capitolul ?Stingerea și ascunderea luminilor? se arăta: ?Toți locatarii imobilelor de orice fel (publice sau particulare) care nu au ferestrele prevăzute cu jaluzele sau obloane, sunt obligați să-și procure și să aplice deasupra geamurilor interioare hârtie neagră, cartoane, perdele negre groase, pături, etc. și să se asigure totodată că mijlocul întrebuințat pentru ascunderea luminilor nu permite să răzbată în afară nici o rază de lumină?.
Atât cât se poate în timpul unui război, viața cotidiană își relua cursul obișnuit. Astfel, ca urmare a cererii formulate de Centrala Evreilor din România (înființată prin D.L. nr. 3415/1941 și 319/1942), în 20 septembrie Marele Stat Major emite un ordin prin care se făcea cunoscut că activitatea detașamentelor evreiești locale și exterioare era suspendată în zilele de 30 septembrie, 1, 8 și 9 octombrie 1943 cu ocazia sărbătorilor evreiești. Totodată, pentru a nu reduce randamentul de lucru și pentru a se putea recupera ceea ce se pierduse în timpul acestor zile de pauză (în total 28 ore), evreii trebuiau să presteze ore suplimentare de două ore pe zi timp de două săptămâni. Interesant este faptul se că interzicea cu desăvârșire folosirea evreilor în funcția de curieri și aceasta din două motive: funcția aceasta nu se încadra în normele de muncă obligatorie, iar apoi exista teama de a fi sabotați.
Tot în luna octombrie au fost tipărite de către municipalitate un număr de 4500 exemplare conținând instrucțiunile Subsecretariatului de Stat al Aerului ? Comandamentul Apărării Pasive – intitulată sugestiv ?Cum să ne apărăm viața și avutul împotriva bombelor?. Ele au fost împărțite populației civile în mod gratuit prin intermediul comandanților de străzi. Titlurile capitolelor erau formulate ca maxime, tocmai pentru a atrage atenția asupra măsurilor ce trebuiau luate: ?Omul cu minte și cu adăpost, își face din vreme adăpost?, ?Dacă ții la viața ta, ascultă povața mea?, ?Întunericul te apără, lumina te dă de gol?. Încă de la prima pagină editorii au ținut să întărească sentimentul național și crezul în ducerea războiului:
– ?Crede în puterea noastră și în a armatelor noastre;
– Fii Român întreg și tare la suflet. Respinge cu dezgust valul minciunilor – prin tăcere respecți jertfele nenumărate ale celor care pregătesc biruința;
– Nu da crezare flecarilor, nu-i asculta; în fața lor, nu te lăsa tras de limbă, că de multe ori pot să fie spioni;
– Nu da crezare cu ușurință minciunilor dușmane;
– Nu alerga după știri, după vești, după șoapte ieftine?.
Datorită stării materiale precare a multora dintre locuitorii acestui oraș, Municipalitatea vine în sprijinul familiilor nevoiașe prin înființarea unei cantine școlare. Prima cantina, având controlul Doamnelor din Comitetul de Patronaj, fusese deschisă după terminarea vacanței școlare în localul Scolii primare nr. 1 de băieți, și era locul unde 320 de elevi săraci puteau mânca, aceștia fiind aleși după propunerea directorilor de școli primare. Fondurile erau puse la dispoziție de către Comitetul local de Patronaj (președinte fiind prefectul col. Emil Poruțiu), iar alocația zilnică la început era de 20 lei.
La 1 noiembrie 1943 era înființată de către Primărie cu concursul Comitetului local de Patronaj, o a doua cantină, de data aceasta muncitorească în localul salubrității comunale, unde serveau masa 56 de persoane. Rațiunea înființării acestei cantine era aceea ca muncitorii să aibă o masă totdeauna caldă, gătită igienic și în același timp substanțială și ieftină.
Cum țara se găsea în război, iar unele orașe suportaseră deja un bombardament, oficialitățile orașului au trebuit să se gândească la măsurile ce trebuie luate pentru a pune la adăpost populația orașului în cazul unor atacuri similare. De aceea s-a trecut la executarea unor adăposturi publice care deși rudimentare sperau să fie de folos populației. În 15 decembrie 1943, Comandantul Zonei 7 A.P. Ploiești ? Cdor. Nițescu Nicolae a inspectat orașul Pitești din punct de vedere al apărării pasive la instituțiile publice, particulare, școli primare și secundare. După inspecția făcută la adăposturile publice întreținute de Primărie, Liceul I.C. Brătianu, Liceul teoretic de fete ori Școlile primare s-a constatat că acestea sunt acoperite și întreținute în regulă, concluzia fiind aceea că orașul se afla pe drumul cel bun din acest punct de vedere.
Din 30 decembrie 1943 intra în vigoare Ordinul Marelui Stat Major ? Secția Operații cu privire la funcționarea alarmelor aeriene. Orașele trebuiau să fie alarmate cu 10 minute înainte de prezența avioanelor inamice la verticala lor, adică la distanța de 80 de km. În localitățile centre industriale alarma era precedată de pre-alarmă (ce era dată telefonic numai industriilor interesate) ? semnale speciale de atenție mărită de trei grade: gradul I ? numai pentru regiunea petroliferă, gradul II ? când inamicul se afla la 40 de minute de centrul sensibil = 270 Km, și gradul III ? când inamicul se afla la 20 de minute de centrul sensibil = 130 Km.
Războiul continua, și pe cât de ?calmă? era situația în țară, pe atât de disperată devenea cea de pe front, aceasta deteriorându-se constant pentru Axiști. A doua zi după Anul Nou 1944, Postul de radio Bari anunța că ?în urma bombardamentului împotriva Sofiei, atacul aerian asupra Budapestei a devenit iminent. Populația părăsește capitala Ungariei. Multe servicii nu mai pot funcționa din cauza plecării funcționarilor?. Această veste se va potrivii perfect cu situația oricărui oraș mai mare din România după 4 aprilie 1944. În același timp, Postul de radio Glasul Americii amintea românilor cuvintele marelui bărbat de stat Take Ionescu din 1917, când armatele Kaiserului ocupau România: ?Cred în victoria Aliaților ca și în lumina zilei?.
Într-un Comunicat al șefului Marelui Stat Major ? generalul Ilie Șteflea din 5 ianuarie 1944, se făcea constatarea plină de îngrijorare că inamicul executase în ultimul timp bombardamente repetate cu formațiuni puternice în Bulgaria și că avioane inamice au atins și chiar depășit linia Dunării. În aceste condiții se făcea aprecierea că oricât de bine apărat ar fi un oraș ori un obiectiv industrial, avioanele inamice, grație superiorității numerice, tot ar putea ajunge deasupra lui și bombarda. În atare situație, măsura cea mai indicată era de întărire a apărării pasive în teritoriu. Un asemenea apel fusese lansat încă din 18 decembrie 1943 și de către Primăria orașului Pitești, iar în spiritul educării populației, în lunile ianuarie și februarie aveau să fie desfășurate mai multe ședințe: în prima lună două ședințe ? ?Stingerea incendiilor în locuințe? – și una ? ?Primul ajutor sanitar în locuințe? și alte patru ședințe în a doua lună a anului 1944: două ședințe – ?Stingerea incendiilor în locuințe? și două ședințe ? Asistența sanitară?.
Într-un raport din 3 ianuarie 1944 se face cunoscut că toate clădirile ce ar putea reprezenta interes militar erau vopsite în alb, aceasta începând cu clădirea Primăriei, Teatrului Comunal, Judecătoriei, Oficiului P.T.T. și până la cele ale Poliției, liceelor industriale, Școlii Normale de Fete ori Spitalului I.C. Brătianu. În același timp, toate clădirile care serveau apărării pasive se cerea a fi vopsite în negru.
Pe aceeași linie a apărării pasive, în conformitate cu Ordinul Comandamentului Apărării Pasive București din 7 ianuarie, orașul Pitești primea sarcina de a construi șase noi tranșee adăpost (de 30 metrii lungime și acoperite) care urmau să fie amplasate în următoarele puncte ale orașului: pe terenul din B-dul Elisabeta, proprietatea cetățeanului Gh. Stoenescu; pe terenul din Piața General Cristescu în curtea depozitului de lemne I. Stavre; pe terenul Honoriu Bănescu din str. Lascăr Catargiu, pe terenul I. Blendea din str. Negru Vodă; pe terenul St. Dumitru din str. Maior Șonțu, unde se afla deja un tranșeu; pe terenul Lascăr Coletta din str. Doaga, colț cu str. Exercițiu. Lucrările aveau să fie executate având la dispoziție materialul lemnos din Zăvoi și suma angajată în acest scop de Biroul Contabilității Comunale din fondul Apărării Pasive, însumând 100.000 lei. Totodată, s-au înmulțit controalele având ca obiect respectarea normelor de apărare pasivă, exemplu constituindu-l camuflarea luminilor noaptea.
Și dacă Guvernul plănuia evacuarea Ministerelor din Capitală, același lucru se întâmpla și cu efectivele Garnizoanei piteștene, căror li se repartizase anumite localități pentru dislocarea unităților militare în caz de mobilizare: Regimentul 4 Dorobanți: Prundu ? Bănănăi ? Geamăna ? Dealul Viilor ? Băsăngești; Col. Transport Hipo: Bradul de Sus; Regimentul 8 Pionieri Moto: Smeura de Sus și Jos, Viilor ? Surdești; Ambulanța Divizionară: Papucești; Cartierul Diviziei: str. Trivale ? Pitești; Regimentul 1 Vânători: Găvana ? Valea Rea; Regimentul 6 Artilerie: Bascov – Moara Mierească; Escadrila 3 Cavalerie: Budeasa ? Mărăcineni ? Gropeni; Corpul Teritorial Argeș: Valea Mare ? Isvorani ? Lesnicioarele ? Vieroși ? Enciulești ? Târgul Dealului ? Ștefănești.
În luna februarie se continuă cu și mai mare febrilitate măsurile preventive de apărare pasivă în eventualitatea unui bombardament executat de aviația inamică. Garnizoana orașului în cooperare cu Primăria Pitești au pus la punct un program de activitate din punct de vedere al apărării pasive. Astfel, Regimentul 8 Pionieri Moto punea la dispoziția Primăriei 30 de pionieri pe timp de șase zile pentru terminarea șanțurilor de adăpost antiaerian. Regimentele 1 Vânători, 4 Dorobanți, 6 Artilerie puneau la dispoziția Subzonei Apărare Pasivă Argeș câte un lemnar pentru terminarea adăpostului Comandamentului. Pentru ca ajutorul sanitar să fie cât mai eficace, mijloacele teritoriale se întăreau cu cele ale armatei, la activitatea sanitară putând lua parte și medicii evrei civili. Regimentul 8 Pionieri Moto puneau la dispoziția municipalității 20 de pionieri împreună cu sculele necesare, care să fie folosiți ca gropari la cimitirul ortodox al orașului. Serviciul Auto avea în grijă ca mașinile să fie evacuate cât mai rapid afară din oraș, iar Serviciul Intendenței avea grijă să disperseze cuptoarele Brutăriei de campanie într-una din comunele vecine Piteștiului. Aceste măsuri își vor dovedii eficacitatea o dată cu începerea bombardamentelor aliate din primăvara și vara anului 1944.
Din motive de insuficiență a spațiului de cantonare Regimentul 1 Vânători (ca dealtfel și alte unități militare), care avea repartizată ca zonă de dislocare comunele Găvana și Valea Rea, a cerut noi spații de cartiruire pentru încă 451 soldați și 784 cai în comuna Bascov, comună ce urma să fie scoasă din planul de evacuare a populației civile.
Situația se va clarifica în cele din urmă odată cu venirea Ordinului nr. 697543/ 11 martie 1944 prin care se făcea cunoscut că persoanele ce urmau a fi evacuate din Capitală nu vor mai fi găzduite în localitățile din lungul căii ferate Leordeni ? Câmpulung Muscel. Consecința acestui lucru era că zonele repartizate unităților militare rămâneau doar pentru acestea.
Pentru populația refugiată din toate zonele țării, perioada aceasta de exod avea să fie îndulcită de reprezentații teatrale sau corale date de actori sau de simplii copii de școli. Așa este și șezătoarea artistico ? literară dată de Asociația Refugiaților și Expulzaților Ardeleni ? Secția Argeș- Pitești ? în sâmbăta de 25 martie 1944. Această manifestare se bucura de concursul profesorului N.I. Herescu ? președintele Societății Scriitorilor Români și al mai multor preoți și scriitori precum și al fetelor de la școala Normală, liceul teoretic, gimnaziul industrial casnic și al băieților de la liceul industrial din localitatea Pitești.
Din păcate, martie avea să fie ultima lună liniștită pentru toți locuitorii sudului țării. Începând cu aprilie aviația anglo ? americană avea să înceapă raidurile sistematice pentru cinci luni de zile asupra industriei românești și a locuitorilor țării, cu scopul de a paraliza economia țării și de a provoca o revoltă antinazistă.
Primele atacuri au început în cursul lunii februarie 1944, vizând centrele industriale importante din sudul Europei extinzându-se în lunile următoare și asupra Bulgariei, Ungariei și în cele din urmă și asupra României.
Hotărârea Comandamentului Aliat din Mediterana de a extinde ofensiva aeriană asupra României a fost luată în strânsă legătură cu mersul operațiunilor pe frontul de Est și cu invazia trupelor rusești pe teritoriul Basarabiei și Moldovei.
În România, pe plan local, oficialitățile dădeau tot concursul pentru a ameliora suferința celor plecați de la casele lor la fel cum făceau și locuitorii orașului Pitești, ori cei din provincie. O mostră de umanism îl reprezintă articolul apărut în ziarul local ?Argeșul? din 2 aprilie 1944, cu două zile înaintea primului raid american asupra României:
?Asprimea vremurilor trebuie să ne facă grijulii nu numai față de nevoile noastre, ci și față de durerile semenilor noștri. Nimeni nu mai poate spune că trăiește numai pentru el însuși și că tot ceea ce se întâmplă în jur privește restul lumii.
Timpurile grele nu sunt făcute să înrăiască și să risipească pe cei de un sânge și de-o lege, ci dimpotrivă să-i strângă într-un mănunchiu. Bucuriile, ca și durerile împărtășite, deosebesc pe oameni de animale.
Copii, bătrâni și femei din felurite unghiuri ale țării vin și vor mai veni printre noi. Să-i primim nu ca pe niște străini și nici măcar ca pe niște oaspeți, ci ca pe niște rude scumpe, niște rude de-ale noastre.
Să le ștergem lacrimile și să le mângâiem frunțile obosite. Mai mult decât o strachină de mâncare venită la timp, face puțină căldură pornită din inimă, un cuvânt întăritor, o mână alinătoare mângâind umărul celui pribeag.
Să-i facem pe frații noștri să simtă că nu sunt în refugiu, ci printre ai lor, în casele noastre ca în casele lor. Să nu cruțăm nici o sforțare care ar putea alina suferințele lor.
Puterea de a te dărui pentru potolirea suferințelor altuia este una dintre cele mai frumoase virtuți, dintre cele cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul să întoarcă fața de la suferință, care e a tuturor, care trebuie împărtășită.
Bătăile inimilor noastre să bată aceeași măsură ca și ale inimilor fraților refugiați. Primindu-i în brațele noastre, însă nu tânguielile fără rost să răsune, ci îndemnul întăritor: Sus inimile!?
Refugiații chiar aveau nevoie de toate acestea căci începea cea mai neagră perioadă din acest război pentru populația civilă. Acum războiul se mutase deasupra caselor lor și nu mai era undeva acolo departe, unde soții și copii lor își dădeau viețile.
Deși bombardamentele Aliate asupra României în luna aprilie aveau să producă doar pagube minore asupra Piteștiului (în ziua de 24 aprilie un avion cvadrimotor american a căzut în curtea Regimentului 1 Vânători), numeroasele și prelungitele alarme aeriene zdruncinau necontenit nervii tensionați ai populației civile.
În 21 aprilie, Ministerul de Război făcea cunoscut că intra în vigoare Ordinul General nr. 1/8 aprilie 1944, în baza căruia toți ofițerii, subofițerii și trupa erau obligați să dea tot concursul, ?ajutând și contribuind chiar cu sacrificiul vieții?, pentru salvarea celor în nenorocire. Ordinul venise ca urmare constatărilor făcute de Mareșalul Antonescu după vizita acestuia în cartierele sinistrate ale Bucureștiului după atacul din 4 aprilie 1944, și când cadrele militare au atras atenția Mareșalului prin indiferența lor. Această atitudine a fost considerată ca ne-conformă cu educația militară a spiritului ostășesc.
Bombardamentele se mutaseră acum în Valahia, iar refugiații aveau să înfrunte și pe aici vitregiile sorții. Numai că unii locuitori ai acestui oraș, ca și alții din întreg județul, au încercat să îmbuneze situația grea în care se găseau acești năpăstuiți. Un astfel de personaj este și cetățeanul Ion Sima, considerat de către redactorii ziarului Argeșul un adevărat Mecena al refugiaților:
?De câteva săptămâni aproape în fiecare zi are câte cinci, șase refugiați sau inși în trecere. Au fost zile când a găzduit până la douăzeci. I-a găzduit cum a putut, culcându-i pe paturi, pe jos, în salon, în holuri, în sufragerie, în camerele de serviciu, unde au încăput. Și găzduirea domnului Sima nu e numai cu dormitul, ci aproape întotdeauna și cu masa. De câte ori n-a ospătat mai mult de 20 de persoane într-o zi! Și refugiații cunoscuți vin la el ziua și intră fără să-l mai întrebe, sosesc seara pe întuneric, bat la miezul nopții, în zori de zi, fără alegere. Ba se mai întâmplă ca și autoritățile să-i mai trimită pe deasupra pe cineva, cum s-a trezit odată cu un bătrân paralitic de la Botoșani??
Și relatarea poate continua?
După ?Sâmbăta neagră? din 6 mai 1944, populația îndoliată a orașului era foarte derutată, înspăimântată și furioasă pe Aliați, care le provocaseră atâta durere. O caracterizare obiectivă a stării de spirit a populației o face șeful poliției orașul Pitești în ziua de 8 mai 1944:
?Starea de spirit a populației este foarte îngrijorătoare. Deprimați de situația în care se găsesc de a fi supuși celor mai nemiloase terori din partea inamicilor noștri din Apus, parte din cetățenii Orașului se plâng unii altora de neputința în care ne găsim de a nu opune acestor inamici nici un fel de contramăsură și opinează în același timp pentru suportarea oricăror sacrificii, numai să se găsească o soluție pentru a scăpa de această teroare aeriană?.
Într-o ?Situație? a Primăriei Pitești se arată că majoritatea populației orașului s-a dispersat în comunele vecine, din această cauză încasările reducându-se simțitor. Tot datorită bombardamentelor, târgurile săptămânale se închideau la ora 10, sătenii nemaivenind la târg pentru tranzacțiile de vite.
Dar pentru o perioadă Piteștiul va ieși din vizorul americanilor.
În 13 mai la Pitești și Giurgiu au fost înmormântați aviatorii americani cu onoruri militare. S-a apreciat că responsabilii pentru aceste funeralii care au considerat aceste fapte criminale drept acte de vitejie, nu numai că au greșit, ci au și dat dovadă de insuficientă demnitate și mândrie ostășească. Drept urmare, înmormântarea aviatorilor americani și britanici va fi făcută de la această dată și până la sfârșitul raidurilor aeriene fără parade și onoruri, cadrând astfel cu înmormântarea prizonierilor de război.
Datorită neregulilor constatate în organizarea A.P. după ultimele bombardamente, în 19 mai, Mareșalul Antonescu a ordonat ca toate echipajele de A.P. aparținând întreprinderilor industriale, comerciale și de stat să rămână la posturile lor în permanență chiar și în cazurile de sărbătoare pentru a putea intervenii în timp util. Pentru respectarea acestui ordin trebuiau organizate echipe care să facă cu rândul serviciul de pază. Totodată, era obligatorie prezența pe teren a tuturor autorităților (comandant de Garnizoană, Prefect, șef Serviciu Sanitar, Poliție etc). de la alarmă și până la terminarea operațiunilor de combaterea sinistraților. Se atrăgea atenția că Mareșalul Antonescu inspecta personal orașele atacate imediat după bombardament pentru a verifica activitatea celor menționați mai sus.
În ceea ce privește construcțiile, dacă în 12 mai 1944, Mareșalul Antonescu potrivit Ordinului Nr. 10.924 suspenda executarea oricăror lucrări publice, în 23 mai se revine asupra acestui ordin precizându-se că lucrările începute pot continua, însă numai până la conducerea lor într-un stadiu de bună conservare, aceasta pentru a nu se degrada ceea ce era executat până la acea dată.
Ca și cum vremurile nu erau și așa destul de grele, în ziua de 20 mai Corpul 1 Teritorial era nevoit să dea o veste proastă refugiaților, transmițând că: ?în raport cu noile prevederi ale D.L .nr. 975 din 2 mai 1944 referitoare la < Măsurile excepționale pentru ajutorarea sinistraților de bombardamente aeriene> publicat în Monitorul Oficial nr. 103 din 3 mai 1944, Armata nu mai intervine (sb.ns) pentru hrănirea sinistraților, ci numai pentru cazarea sinistraților, care nu mai au posibilitatea de cazare în oraș. Hrănirea sinistraților cade în sarcina organelor comunale și consiliilor de Patronaj local?.
În buletinul său informativ din ziua de 26 mai, Postul de radio Budapesta anunța că ?la Pitești, în România, avioanele anglo- americane în atacurile lor teroriste au mitraliat pe țăranii care-și vedeau de munca lor și pe cetățenii care s-au refugiat în afară de oraș, pe câmpuri. Teroriștii au atacat fără excepție, toate persoanele din apropierea lor considerându-le probabil obiective militare?.
Și dacă după distrugerea Spitalului Z.I. Nr. 116 din incinta Liceului I.C. Brătianu, americanii s-au scuzat că era aproape imposibil de văzut însemnul Crucii Roșii de la altitudinea de bombardament, acest lucru se va întoarce curând împotriva lor. În acest sens, deosebit de interesantă este știrea emisă de Radio Berlin în ziua de 31 mai, care suna astfel:
?Ca răspuns la pretențiile anglo ?americanilor că nu se bombardează în România decât obiective militare, se anunță că prizonierii americani răniți aflați într-un spital românesc au cerut în cursul unui bombardament american să fie imediat duși în adăposturi. Medicul șef al spitalului le-a răspuns atunci că se află într-o clădire bine marcată cu semnul Crucii Roșii și le-a amintit propriile lor afirmații că americanii nu lovesc ținte de acest fel. La acestea, americanii au reînceput să insiste să fie imediat duși într-un adăpost?.
La sfârșitul lunii mai fusese deschisă o a doua cantină ? cea pentru refugiați, evacuați și sinistrați, care funcțional alături de cea muncitorească. Această a doua cantină era întreținută din fondurile Comitetului Local de Patronaj și din fondurile puse la dispoziție de Comisariatul General al Refugiaților. În cursul acestei luni, la cantina muncitorească fuseseră servite 2.100 rații de mâncare în sumă de 126.000 lei, iar la cea a refugiaților și sinistraților 3.000 de rații în valoare de 180.000 lei?.
Tot legat de bombardamentul american din 6 mai, în ziua de 4 iunie, Postul de radio Bratislava anunța că ?reprezentantul Crucii Roșii Internaționale a vizitat orașul Pitești care a avut multe de suferit de pe urma atacurilor teroriste anglo- americane. Impresionat, acesta a cerut informații detaliate și și-a exprimat întreaga sa indignare față de faptul că, în loc de obiective militare, criminalii americani au atins 4 biserici, un gimnaziu și alte instituții?.
În ciuda acestei poziții, americanii erau dispuși să repete această infamie, pentru că numai peste două zile vor bombarda iar Piteștiul. Atacul care n-a durat mai mult de un minut, a produs și de data aceasta numeroase avarii în cartierele de locuit (B-dul Elisabeta, străzile Unirii și Craiovei) și implicit asupra rețelelor de comunicații și canalizare.
Dacă pentru restabilirea legăturilor telefonico-telegrafice Primăria nu a avut nevoie de concursul armatei, echipele de lucrători ale S.A.R.T. și P.T.T. fiind suficiente, alta era situația la canalele de colectare ale orașului. Aceste avarii de ordin public, constând în astuparea canalului colector în câteva locuri, punea în pericol salubritatea orașului în cazul neintervenției în timp util prin revărsarea apelor la suprafață. Datorită acelorași bombardamente, oamenii erau fugiți din oraș , astfel că Primăria Piteștiului nu dispunea de brațe de muncă necesare efectuării acțiunilor corespunzătoare după un bombardament. În afară de această problemă se mai ridica o alta, aceea a insuficienței fondurilor pentru plata muncitorilor în cazul în care aceștia ar fi fost găsiți. În această situație, Primăria, în ultimă instanță, lansa un apel către Garnizoana orașului pentru a-i pune la dispoziție 200 de soldați pentru a degaja canalul și de a-l astupa acolo unde reparațiile făcute de tehnicienii municipalității erau terminate. Confirmarea că Garnizoana a pus la dispoziția municipalității cei 200 de soldați era făcută într-o ?Dare de Seamă? din ziua de 9 iunie 1944.
După bombardamentele de la 6 mai și 6 iunie asupra Piteștiului, s-a constatat că adăposturile ordinare ale orașului nu mai erau folosite de către populație din cauza faptului că acestea nu prezentau nici o siguranță de apărare contra bombelor aruncate. După inspecția generalului Gh. Marinescu, comandantul A.P. au fost făcute recomandări pentru construirea de adăposturi galerii-mină în terasele orașului, care din punct de vedere al A.P. erau cele mai sigure.
Ca urmare a atacurilor aeriene din 6 mai și 6 iunie asupra orașului Pitești și a numeroaselor alarme începute în 4 aprilie 1944, Centrala Evreilor din România solicita cu stăruință, din nou, administrației județene ca să se permită ca și populația evreiască să se poată evacua în comunele rurale. Se motiva că mulți enoriași evrei au fost sinistrați direct prin distrugerea totală sau parțială a locuințelor, iar alții, în special copii și femei, șocați fiind, au suferit puternice tulburări nervoase. Se considera că rămânerea mai departe în oraș a copiilor, femeilor și bărbaților care ar fi putut să se refugieze în comunele rurale, ar fi agravat crescând situația lor.
Se știe că regimul hitlerist ducea o politică puternic antisemită, iar regimul Antonescu nu a putut face mai mult pentru aceștia decât să le stabilească domiciliu forțat în unele orașe în care aceștia prestau servicii. Bineînțeles această situație, oricât de gravă părea, era oricum de preferat internărilor în lagărele de exterminare din interiorul Reich-ului german.
Ca urmare a atacurilor repetate ale aviației Aliate și a procentului destul de ridicat al bombelor neexplodate (care puteau fi mult mai periculoase decât cele explodate ?numai în situația în care acestea cădeau pe câmp ? prin faptul că puteau ucide pe cel care încerca să le dezamorseze, specialist sau nu, din curiozitate sau din obligație de serviciu) Biroul A.P. Pitești a efectuat în cursul lunii iunie mai multe instrucții care au avut ca obiect dezamorsarea bombelor. Primul exercițiu a fost executat în ziua de 1 iunie la ora 700 la întreprinderea Textila Românească din Găvana, participanți fiind echipele de combaterea și stingerea incendiilor. Instrucția a constat în dezamorsarea a 3 bombe tip american și sovietic. Exercițiul a fost repetat în ziua de 15 iunie, ora 1600, la Secția de pompieri. La acest exercițiu alături de cei 400 de membrii ai echipelor interesate, au mai luat parte 500 de persoane piteștene în mod benevol. În același mod s-a procedat și în ziua de 20 iunie 1944, când a fost dezamorsată o bombă de 250 Kg. la Secția de Pompieri Pitești.
În 22 iunie, printr-un ?Comunicat?, Prefectura județului Argeș făcea cunoscut că începând cu data de 25 iunie, camuflarea luminilor pe întreg teritoriul juridic al Comandamentului se făcea între orele 2030-400.
Tot din această zi, Primăria făcea cunoscut că pentru ca pe viitor populația să mai fie surprinsă de atacurile aviației Aliate, se luase măsura ca în oraș să se dea și pre-alarma. Aceasta era dată cu aproximativ 40 de minute înainte ca avioanele inamice să ajungă la verticala orașului, numai prin moto-sirena de la secția de Pompieri. După pre-alarmă se suna alarma, care era sunată prin toate sirenele electrice și de mână existente ca și până atunci.
În 25 iunie Comisia pentru ajutorarea sinistraților de pe urma bombardamentelor, al cărei președinte era vice-primarul Victor Dumitrescu, a distribuit unul din multele ajutoare pentru sinistrații complet săraci. Până la această dată fuseseră ajutate 130 de familii, cărora li se distribuise suma de 1.300.000 lei – bani trimiși de Ministerul de Interne prin intermediul Prefecturii Argeș.
În scopul ajutorării și siguranței oamenilor Legii, Primăria orașului făcea cunoscut în 28 iunie că Întreprinderile Comunale Pitești puneau la dispoziția Jandarmeriei un număr de 20 de tuburi de beton cu diametrul de 75 cm. ce urmau a servii la construirea de adăposturi pentru posturile de jandarmi.
Peste numai o săptămână, pe 4 iulie, în Pitești avea să se petreacă o nouă dramă. De această dată, cel mai greu lovit a fost efectivul Bateriei a.a. 128 Oerlikon ce asigura protecția podului de peste Argeș din satul Bănănăi. Datorită pierderii tuturor celor 14 componenți ai Secției a II-a, Bateria avea să se retragă pentru refacere la Brașov. În locul ei venea Compania 200 a.a. care prelua spre îngrijire cele 14 morminte ale bravilor ostași ai Bateriei 128 aflate în cimitirul comunei Prundu, făcându-se totodată și slujbele religioase conform rosturilor creștinești.
S-a constatat că după fiecare bombardament, numărul victimelor a fost în scădere deoarece alarmele erau date cu cca. 40 de minute înainte de apariția avioanelor inamice, timp în care populația avea timp să se disperseze în afară de oraș. Dispersarea era necesară datorită faptului că orașul Pitești nu dispunea încă de nici un fel de adăpost care să prezinte siguranță contra bombardamentelor aeriene. Respectarea normelor de apărare pasivă arau acum respectate cu strictețe de populație nu atât din cauza amenințării cu diverse amenzi sau internări de către autorități, ci mai cu seamă datorită instinctului de autoconservare al fiecăruia.
A doua zi după atac, miercuri 5 iulie, profesorul Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștrii, însoțit de mai multe personalități din conducerea statului a inspectat județele Dâmbovița, Muscel și Argeș. La Pitești acesta a cercetat cartierele sinistrate și satul Bănănăi. Vizita acestuia s-a încheiat la Corbeni, unde de trei ani se construia un sat model Antonești.
În urma unui Ordin al Corpului I Teritorial din 14 iulie, curentul electric nu mai era oprit în orașe pe timpul alarmelor aeriene, însă camuflajul trebuia respectat cu strictețe.
La începutul lunii, în 2 august, pentru a face și mai bine auzit sunetul lugubru al alarmelor aeriene, Comandamentul A.P. Pitești a mai primit alte două sirene electrice de 4,7 Kw. de la firma Britania din Timișoara, care au fost montate pe clădirea Penitenciarului Pitești și pe Uzina Electrică.
În 11 august a fost luată decizia ca întreaga cantitate de fier beton ce era destinată construcției Grupului Industrial Pitești (Colibași) să fie dată autorităților și întreprinderilor dispersate sau evacuate în urma bombardamentelor pentru construirea de adăposturi antiaeriene. Această măsură a fost luată deoarece s-a considerat că nu este neapărată nevoie la momentul respectiv de tot acest material. Privind retrospectiv evenimentele din vara anului 1944, considerăm că măsura era luată tardiv, lucru pe care cei de atunci nu aveau să-l știe. Toate aceste măsuri vor fi inutile de acum înainte, căci până la 23 august asupra orașului Pitești nu va mai fi dat nici un atac aerian. De altfel nici nu mai aveau ce să bombardeze?
La sfârșitul raidurilor aeriene anglo – americane, orașele Câmpina și Ploiești erau prefăcute în ruine. Nici Piteștiul nu stătea mai bine. Cu numeroase locuințe distruse, cu populația refugiată în comunele învecinate, cu puțini funcționari la posturi, orașul nu avea să-și reintre în ritmul său obișnuit prea curând. Traumele fizice cauzate de bombele lansate, cât și cele psihice provocate de repetatele alarme aeriene aveau să se vindece greu.