Memoriile lui Julius Metz, maior al regimentului de infanterie Nr. 43 al armatei chezaro-crăiești
M-am născut în Sebeș Alba (Mühlbach) la 19 februarie 1898 ca fiu al lui Ferdinand Metz ? preot și al Iosefinei, născută Koch. În 1882 ne-am mutat la Câlnic (Kelling), unde tata a fost numit preot. Tatăl meu a cumpărat doi cai, șase bivoliţe, porci, oi și multe păsări de curte. Animalele erau distracţia mea favorită.
Casa parohială era o clădire mare, cu grădină de flori, anexele fiind: un grajd vechi, un șopron, o remiză pentru mașini, cocinile porcilor și adăpostul oilor. Toate erau situate în spatele clădirii principale. Mai exista și o căsuţă în care locuia o rudă ţicnită.
Erau mulţi șobolani care rodeau până și cozile bivoliţelor!
Existau două grădini mari: una de legume și alta cu mulţi pomi în care noi, cei șase fraţi ne zbenguiam și mâncam multe fructe. În sat nu era grădiniţă. Eu nu eram un copil cuminte și fiindcă eram mereu în preajma animalelor domestice sau cocoţat în pod, mamei îi era frică să nu păţesc ceva. Așa că la cinci ani am fost trimis la școală, fără cărţi și astfel mama avea mai mult timp liber.
Când am împlinit șase ani am devenit elev al primei clase elementare din Kelling. Învăţătura nu-mi prea plăcea, eram mai mult atras de gospodărie și de traiul în aer liber. Uneori nu mergeam la școală și hoinăream prin vechiul burg căutând cuiburi de bufniţe sau umblam desculţ în pârâul cu apă puţină după peștișori.
Odată a trebuit să înapoiez umbrela directorului, dar eu am ascuns-o într-o grămadă de pietre ca să pot hoinări. Seara, când directorul a venit la noi după umbrelă, 
mama mi-a administrat o mamă de bătaie. Trebuie să remarc faptul că mama ne-a crescut, tata fiind prea moale și îngăduitor, iar slujba și politica în care intrase puternic nu-i lăsa timp pentru noi. Doar seara la cină eram în preajma lui, el ne depăna tot soiul de povestiri, iar la urmă noi, băieţii, ne întreceam în a-i scoate pantofii și a-i trage nădragii.
La șapte ani am intrat în clasa a doua la Mühlbach. Stăteam la bunicul meu Ferdinand Metz Senior, preot pensionar și la Mili Tante, care îi conducea gospodăria, deoarece bunica și soţul lui Mili, care fusese preot în Petersdorf și se numea Kraus ? au murit. La Mühlbach era disciplină și nu eram lăsat să mă joc până nu-mi terminam temele. La școală o duceam bine, eram simpatizat și mi-a fost aprobat studiul violinei. La bunicul, la micul dejun venea o fată bătrână, franţuzoaică și astfel am ajuns să învăţ franţuzește, dar doamna a murit după patru ani și franceza am uitat-o.
Desigur, vacanţele la Kelling erau cele mai atrăgătoare cu joaca prin gospodărie. În Kelling mai locuiau și bunicii din partea mamei ? Iosef Koch și soţia. Pe bunic îl iubeam, avea pentru mine, ca prim născut, sentimente mai puternice decât pentru ceilalţi fraţi care îl sâcâiau cu predilecţie. Eu am fost totdeauna bun cu el și l-am ajutat în comerţul cu vin pe care tatăl meu îl cumpăra și apoi îl vindeau familiilor de ofiţeri din Alba Iulia și Mediaș.
Pe bunica nu o puteam suferi, o sâcâiam des, motiv pentru care mama mă pocnea. Când părinţii nu erau acasă, îmi ciupeam fraţii și surorile, bunica le lua apărarea, iar eu eram băiatul cel rău. Când fratele meu mai mic, Walter, mânca prea multe mere sau cădea de pe scară, tot eu eram vinovat; mama îmi aplica pedepse pocnindu-mă, dar niciodată în cap sau pe spinare.
De la vârsta de opt ani îmi petreceam vacanţele muncind. Lucram cu hărnicie la culesul fructelor, la adunatul fânului, astfel că uneori mă trezeam la ora trei dimineaţa. La zece ani puteam încărca fânul și fructele în căruţe. Am învăţat foarte repede să conduc trăsura și să călăresc, astfel că la zece ani mă puteam deplasa cu trăsura la Mühlbach, singur și uneori chiar în goana cailor. Odată l-am condus pe tata la Sibiu și am făcut cursa în 5 ore în loc de 7, fără repaus. Tata a cumpărau prima batoză cu cai și astfel plăcerea mea cea mai mare era ca împreună cu fratele meu, Hermann, fiecare călare pe câte un cal, să-i conducem pe aceștia în alergarea lor în cerc.
Mă pricepeam să sap grădina cu hârleţul, să seamăn și să plantez, iar toamna să culeg roadele. Au existat și mici accidente de muncă în care eu eram vinovatul! Ca să nu fiu pedepsit mă urcam într-un plop!
Ajunsesem să avem mulţi porci și la un moment dat, două sute de oi pe care le păzeam cu mare bucurie pe dealul din spatele casei. Când eram întrebat ce doresc să devin, răspundeam pe loc ? porcar șef (Sweinehirtmajor) și iată că soarta m-a făcut maior, având adesea de lucru cu porci pe două picioare.
În negoţul cu vinuri am învăţat atâtea de la bunicul, încât atunci când el a murit am condus acest negoţ singur, ajutat de fratele meu, Hermann. Aveam de lucru mai ales în vacanţele de Crăciun, în cele de Paște, cât și vara. Când bătrâna clădire cu pivniţa de vinuri s-a deteriorat, mișunau șobolanii. Am încercat multe ?metode? de a-i stârpi (am agăţat de gâtul unui șobolan un clopoţel pentru a-i speria pe ceilalţi ? dar fără rezultat!). Atunci le-am dat foc introducând în orificii petrol, iar metoda eficientă a fost un eveniment!
În Kelling există o cetate veche încă de pe vremea turcilor[1], unde familiile își aveau fiecare camera și cămara de slănină. Pe timpul meu, familiile mai foloseau că