Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene

Mănăstirea Dobruşa

Din cronici aflăm că domnitorul Petru Rareş închina în anul  1527 satul Dobruşa cu moşiile sale Mănăstirii Probota, ctitorie voievodală. Urmaşul Muşatinilor era încântat  de peisajul de basm din împrejurimile Dobruşei, de dealul cu trei cruci, numit din popor „Golgota”, unde căzuseră în luptă trei viteji ai marelui Ştefan. Călugărul Ioasaf cere binecuvântarea Mănăstirii Probota pentru întemeierea pe aceste locuri de legendă a unui schit. Împreună cu ieromonahul Efraim de la Mănăstirea Curchi întemeiază în 1772 schitul, unde vin apoi şi alţi călugări, tot de la Curchi – Teofan, Arsenie, Pamva, Macarie… Micul locaş este sfinţit cu hramul Sf. Nicolae. Mănăstirea Porbota a fost închinată mai târziu Sfântului Mormânt din Ierusalim, prin urmare, Schitul Dobruşa, fiind în subordine, era obligat anual să facă danii mari sau să plătească arenda. Cu sprijinul boierului Toma Cosma din Iaşi, în 1822 cei de la schit au ridicat în vale biserica mare din piatră, Sf. Nicolae, construită în stilul tradiţional al arhitecturii moldoveneşti, specific pentru partea dreaptă a Prutului. La schit, în locul bisericii din lemn, în 1839 a fost construită alta, din piatră, în stil neoclasic, în formă de cruce.

Pe teritoriul schitului a rămas în continuare  cimitirul mănăstirii. În 1847, în vale, pe locul nou, lângă biserica de vară, au fost construite chiliile, stăreţia, clopotniţa cu incinta şi Biserica de iarnă Schimbarea la Faţă. Dobruşa dispunea de o bibliotecă bogată, avea o tipografie, devenind un focar al culturii naţionale, un adevărat centru spiritual.  Din anul 1872 a funcţionat o şcoală pentru 30-35 de copii din satele vecine. În 1924 a fost înfiinţată şcoala de cântăreţi. Pe timpul episcopului Visarion Puiu, mănăstirea a cunoscut o perioadă  de înflorire atât spirituală, cât şi materială.

În 1959 mănăstirea a fost închisă, fiind transformată în spital şi în depozite. Schitul din deal a devenit tabără pionierească, vechiul cimitir al mănăstirii fiind nivelat de buldozere şi apoi transformat în teren sportiv. Au fost distruse şi crucile de pe dealul „Golgotei”.

Din 1994, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir, arhimandritul Damian şi ieromonahul Nectarie, împreună cu credincioşii au readus la viaţă activă mănăstirea, au reparat bisericile, le-au împodobit cu pictură şi icoane, termină reparaţia schitului. [pag. 44- 49]