Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary

Cum se face, am întrebat clar în mai multe rânduri, că memoria colectivă din Basarabia nu iartă românilor mediocra administraţie interbelică, dar iartă ruşilor foametea cu antropofagie din anii ´46 -´47? Cum se face că deportările, asasinatele, oprimarea şi teroarea Ceka, apoi NKDV-ului, apoi a KGB-ului care au durat cincizeci de ani, au fost uitate, în vreme ce mai scurta (douăzeci de ani), şi mai îndepărtată în timp „stăpânire românească”, orice s-ar spune infinit mai liberală, chiar delăsătoare, desigur, coruptă, însă doar atât, li s-a păstrat în memorie ca un traumatism de neşters? [pag 86]