România în secolul al XX-lea

Tratatul de pace însuşi nega respectarea tradiţiei istorice „burgheze” şi înregistra o diminuare considerabilă a suveranităţii naţionale a României. ?Raptul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord? de către Uniunea Sovietică a fost legitimat în Articolul I. Poziţia României, de satelit sovietic, era legalizată de facto prin acceptarea formulelor ruseşti care îi negau rolul de ?cobeligerată? în al doilea Război mondial şi garantau puterii victorioase ?URSS- drepturi explicite de amestec în treburile interne ale României. Chiar forţele armate erau autorizate să rămână în România, de fapt ca o armată de ocupaţie. Daunele de război excesive, plătite exclusiv către Uniunea Sovietică pentru pierderi suferite de operaţiunile militare ruseşti şi pentru menţinerea armatei de ocupaţie, au adus România într-o stare de dependenţă economică faţă de Rusia. Aplicarea prevederilor tratatului era încredinţată regimului Groza; în realitate, însă, regimul acţiona ca executor al Kremlinului, pentru „transformarea socialistă a României” într-o colonie rusească. [pag 129-129]