Dosar 14755 Canalul şi familia tatălui meu, Alexandru Adace

Niciodată în viaţa mea, oricât de grele au fost unele momente, în orice încurcătură am intrat, nu am putut spune simplu „la ce bun?” şi să renunţ la luptă… Lucram pe teren, cu soţul meu, pentru cercetarea geologică a baritinei, în comuna Broşteni, judeţul Suceava. Stăteam în gazdă într-un sat adiacent şi am primit prima scrisoare de la mama, cu toate că pe plic era scris doar: „familiei ingineri geologi Vodă, Bucovina”… Şi a ajuns la noi; semn că intrasem în malaxorul  de supraveghere. E adevărat că lucrasem în toată Bucovina…
Nu mult după ce ne-am căsătorit, a fost încheiat un contract între ţara noastră şi Algeria, unde erau prevăzute şi cercetări pentru  baritină, într-o regiune muntoasă din Grande Kabylia şi a început alegerea de persoane care ar putea fi folosite, cunoscători în această problemă.
S-a discutat la ministerul nostru să fim trimişi noi, ca familie, în primul rând pentru că lucrasem împreună pentru baritină, eram tineri, deci buni „pălmaşi” şi în Algeria se prefera ca specialiştii să fie însoţiţi de neveste, pentru a nu se crea vreo poveste cu iz sentimental. Se pornesc verificările şi Vodă e chemat la minister, unde i se propune să plece singur, el refuză ferm şi atunci sunt chemată şi eu la o înfăţişare.  M-au întrebat de rudele mamei împrăştiate în lume şi multe alte amănunte, pentru mine nesemnificative şi de mirare de unde ştiu. Eu am răspuns cu sinceritate, că mă aşteptam să nu putem pleca şi am adăugat că mama, de frică, nu a păstrat nici o legătură cu rudele în afara graniţei, mai ales că în perioada arestării tatei, o mulţime erau trimişi în Bărăgan, iar mama avea motive temeinice să se teamă de deportare sau alte încurcături. Nu ştiu ce anume din discuţia avută l-a impresionat pe şeful personalului, poate mutra mea copilăroasă, care vorbea atât de diferit de ceilalţi, cert este că mi-a dat undă verde să plecăm împreună, ba chiar după un an a venit şi mama cu fetiţa noastră de 4 ani, în Algeria. Am rămas surprinsă că mi s-a spus cine a făcut o notă scrisă, că sunt un element nesigur, că pot rămâne în străinătate, că am multe rude prin alte ţări. Era o familie tânără, colegi, cu care stăteam serile, jucam canastă şi vorbeam câte-n lună şi-n stele… El, având o hibă politică, fusese exmatriculat din facultate, când s-a aflat că fratele lui a avut legături cu partizanii din Munţii Făgăraş şi a terminat şcoala mai târziu, după mai mulţi ani de închisoare. Am avut încredere şi limba slobodă. Mi s-a spus doar numele colegului şi … „Atenţie!”  [pag. 46-47]