memoria.ro Bibliotecă digitală

Basarabia română. Antologie

Dar în martie 1919, caleidoscopul rus s-a schimbat din nou. Forţele aliate au abandonat Rusia definitiv în mâinile bolşevicilor; Petliura a fost izgonit din Ukraina şi ofiţerii lui elegant îmbrăcaţi au devenit nişte prezenţe familiare în cafenelele româneşti; comuniştii germani, francezi şi italieni au câştigat victorii neaşteptate; Bulgaria a căzut odată cu acest curent şi Bela Kun a transformat Ungaria într-un paradis comunist. Comuniştii ruşi aveau capetele ameţite. Ei prevedeau că Polonia şi România vor fi absorbite de un mare stat bolşevic care trebuie să se extindă spre vest în Germania, Italia şi Bulgaria. Astfel că din nou ei au turnat oameni şi bani în Basarabia. Pe 22 aprilie 1919, a avut loc la Chişinău un congres al bolşevicilor, a cărui delegaţie urma să se ducă la Kiev pentru bani, pentru armament, şi care a scos un manifest, distribuit în toată Basarabia în care se spunea: Se apropie sfârşitul autorităţilor române dominatoare şi a claselor burgheze. Soldaţii sovietelor l-au înfrânt pe  hatmanul Ukrainei şi au ajuns la graniţele Basarabiei. Nu e greu să vezi sfârşitul luptei. Imitând Rusia, revoluţia a izbucnit în Germania, Austria, Ungaria şi Bulgaria şi va suna curând ceasul revoluţiei române. Situaţia internaţională ne obligă să facem orice sacrificiu ca să stabilim autoritatea sovietică în Basarabia. În consecinţă, Partidul bolşevic îi cheamă pe muncitorii şi ţăranii basarabeni  la o luptă organizată  împotriva autorităţilor claselor dominante şi pentru succesul luptei  ordonă: 1. stare de război în fiecare ţinut. 2. comitetele să formeze crearea de delegaţi ai muncitorilor şi ţăranilor pentru a lua în posesie instituţiile şi administraţia publică din localităţile respective. 3. Comitetul Militar revoluţionar să ia legătura cu armatele ukrainene de peste Nistru ca să coordoneze operaţiunile. 4. răscoala să izbucnească numai la ordinele comitetului revoluţionar local; să nu se dea crezare ordinelor rău intenţionate ale autorităţilor române. 5. Comitetul revoluţionar să arunce în aer comunicaţiile, ca să împiedice retragerea şi încărcarea averilor de către români. 6. să fie făcută o agitaţie constantă printre soldaţii inamici ca să-i demoralizeze.
Revolta urma să înceapă în mai, 1919; câteva regimente basarabene au fost formate în Ukraina şi toţi foştii soldaţi şi ofiţeri (până la 50 de ani) au fost mobilizaţi de-a lungul frontierei, cu sediul central la Tiraspol, opus ţinutului Bender. Au fost multe dezertări şi alte dificultăţi care au determinat  Comitetul să ceară o amânare până în iulie a Comitetului Militar din Odessa. Acest lucru a fost acordat repede căci coincidea cu atacul comunist al lui Bela Kun asupra României dinspre vest pentru care strânsese trupe şi tunuri de când avusese loc evenimentul cu ceho-slovacii. Prin influenţa propagandei ungureşti, am fost învăţaţi să privim această campanie de-a lungul Tisei ca o coborâre neprovocată a românilor peste un inamic fără apărare – o pervertire amuzantă în mod special a adevărului deoarece ea implica suportul bolşevismului. În ciuda pregătirilor atente, capetele înfierbântate au precipitat din nou lucrurile, şi a avut loc un atac asupra Benderului (Tighinei) pornit din Tiraspol, cu trupe şi mitraliere în noaptea  de 26 mai 1919; postul de frontieră francez a fost respins, dar un regiment românesc  care a fost constituit în grabă a reuşit să-i respingă pe invadatori. Rakovski a luat un control mai direct şi cu pregătiri militare a numit o întreagă administraţie basarabeană care să fie instalată imediat după Revoluţie.  Acesta a fost totuşi un pas greşit. Comitetul de Provincie din Chişinău care avea ochii aţintiţi asupra birourilor, a protestat imediat, caracterizând administraţia propusă ca rezultat al votării în zonele înţesate şi din câţiva din membrii lui ca fiind  fără caracter sau imparţialitate, sau nepotriviţi pentru înaltele oficii ce li s-au desemnat.  Într-adevăr, comitetul a făcut ceea ce a considerat potrivit şi l-a numit Centrul Basarabean Revoluţionar. [pag. 151-152]