memoria.ro Bibliotecă digitală

Eroii anticomunişti şi sfinţii închisorilor reincriminaţi prin legea 217/2015

Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în 1914 la Băiţa, Maramureş. Urmează şcoala primară în Valea Borcutului, apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier şi mai mult decât atât, a obţinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea „Oxford” din Anglia, pe care o refuză preferând să rămână în ţară. Sub îndrumarea  profesorului său, Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucureşti în cadrul Facultăţii de Litere şi Filozofie, specialitatea Filologia Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meşterul Manole”, condusă de Vintilă Horia şi scrie, de asemenea, în paginile mai multor reviste naţionaliste din epocă. În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În februarie 1942 susţine teza de licenţă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” şi obţine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreşte cu aleasa inimii şi în acelaşi an pleacă pe front. Cade la datorie la 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă şi hortystă. În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară”. În 1956, osemintele  i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banska Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soţiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieşte la Aachen, Germania şi are 96 de ani), statul român înfiinţează la Băiţa Casa Memorială a poetului Ion Şiugariu.
Să revenim la situaţia actuală. Primăria Brezno a terminat de curând reabilitarea podului peste râul Horn, aflat în zona gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Şiugariu. Primăria a luat decizia de a onora lupta şi moartea eroică a lui Şiugariu prin acordarea numelui său podului reabilitat. De menţionat că anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la moartea poetului.
Primarul oraşului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înştiinţare oficială către Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunţând că festivităţile oficiale vor ava loc în data de 28 august 2015. Totodată, Abel solicita prezenţa reprezentanţilor României în timpul festivităţilor. Ambasada României răspunde prin domnul Radu Coantă că mulţumeşte pentru invitaţie, dar atrage atenţia că Ion Şiugariu, deşi este un soldat şi un poet apreciat, a aderat în tinereţe la Mişcarea Legionară, organizaţie de tip fascist, ai cărei lideri au fost condamnaţi pentru crime de război! Din acest motiv Ambasada României nu doreşte să fie asociată  cu acest eveniment, mai ales datorită situaţiei geo-politice actuale în care se observă o creştere a mişcărilor de extremă dreaptă în diferite ţări din Europa! [pag. 277-278]