Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţi evreieşti

Egalitatea brută este forma –limită a democraţiei. De aceea, e un spectacol curios să-i vezi pe evrei, al căror interes trebuie să se îndrepte în întregime spre problema libertăţii, imaginându-şi că democraţia e scopul lor final. Egalitatea absolută fiind o himeră, în orice democraţie se formează mai multe pături a căror stratificare este menţinută prin violenţă, iar evreii sunt împinşi spre clasa inferioară, formată din paria. E adevărat că în interiorul fiecărei pături domneşte  o destul de mare egalitate. Dar asta nu rezolvă aşa-zisa problemă evreiască decât prin oprimare şi mizerie, în timp ce libertatea stabileşte mai multe serii de inegalităţi numeroase şi apropiate, uşor de depăşit. Situaţia asta le este favorabilă evreilor, fiindcă le permite să-şi găsească o poziţie după aptitudinile lor, şi nu după condiţia lor de evrei.
Democraţia nu e neapărat liberală şi tolerantă. Ea poate fi cezarică sau, şi mai rău, socialistă. Că democraţia constituie în zilele noastre un fenomen general este incontestabil. De aici nu rezultă că acest fenomen politic ar fi întotdeauna idealul. Atunci când îşi pierde punctele de contact cu liberalismul, democraţia nu mai e decât un regim abominabil.
Dovada cea mai evidentă a aserţiunii că democraţia nu e pământul făgăduit  al iudaismului o constituie regimul naţional-socialist german. Caracterul lui democratic n-ar putea fi pus la îndoială: cucerind puterea prin mari succese electorale obţinute în opoziţie, bazat pe adeziunea cvasiunanimă a poporului german, exprimată nu numai prin frecvente plebiscite  interne (împotriva cărora a fost îndreptată cu prea mare uşurinţă acuzaţia de fraudă electorală), ci şi prin plebiscitul din Saar, efectuat sub sever control internaţional, şeful guvernului naţional-socialist poate spune pe bună dreptate că nu rezistă sprijinindu-se pe forţa baionetelor, ci pe libera voinţă a poporului său.
Ne-a năucit afirmaţia că nemţii cu devenit dintr-o dată hitlerişti. Adevărul este de fapt că Hitler e şi el un neamţ ca toţi ceilalţi.
În loc să înţeleagă ce înseamnă uneori democraţia pentru dânşii, evreii au preferat să nege caracterul democratic al naţionalist-socialismului. Ei au făcut o pasiune din apărarea „gentilului Caliban, această mutră ce are idei”.  [pag. 180-181]