Exerciţiu de sinceritate
Se lăsase noaptea. Am parcat maşina undeva pe Compozitorilor. În holul blocului erau cel puţin patru tipi, civili şi miliţieni. M-au întrebat unde voiam să merg. ?La domnul Goma?, am răspuns. ?Nu se poate?, au spus. ?Actele dumneavoastră !? Le-am întins buletinul, mi l-au luat (şi nu l-am mai văzut cel puţin o lună). Am ieşit din bloc. Unul dintre miliţieni s-a luat după mine. Am început să mergem prin întuneric, el mă ţinea de braţ, împingându-mă uşor către un teren viran. Era o namilă de om, negricios. Am simţit că eram în mâna lui, ar fi putut să mă distrugă. Tăceam amândoi. Mi-am adus aminte ce vorbisem cu Ioana şi de vizita la elveţieni. I-am explicat calm : ?Dumneata poţi să faci ce vrei, dar undeva pe-aici mă aşteaptă soţia mea, care e elveţiancă; şi să ştii că ai să dai socoteală!?. Tipul şi-a schimbat atitudinea. ?Unde e maşina ??, m-a întrebat răstit. Ne-am îndreptat spre parcare. Am ajuns acolo. În timp ce urcam la volan, afurisitul a deschis în partea cealaltă : ?Doamnă, spuneţi-i soţului dumneavoastră să stea pe acasă?, a spus şi a trântit portiera furios [pag. 123-124]