memoria.ro Bibliotecă digitală

Familia Nandriş. Vol. 5. Dr. Tudor Nandriş

4-5 ianuarie 1943. Am continuat marşul, atât ziua cât şi noaptea. Era un frig care ne pătrundea până în măduva oaselor. În dimineaţa zilei de 5 ianuarie 1943, în jurul orelor două din noapte, am primit ordin să ne oprim în plin câmp. De ce? Nimeni nu ştia. Stăteam în câmp şi dârdâiam de frig. În liniştea nopţii se auzeau în apropierea noastră unele zgomote sinistre şi explozii foarte curioase şi nu ştiam cui se datoresc?!

Se părea a fi un fel de uruitură de tancuri, dar din cauza vântului şi a viscolului nu se putea distinge. Nu ştiam precis nici în ce punct ne aflăm şi nici ce se petrece în faţa noastră.

Toţi erau de părere că în faţa noastră se dau lupte grele şi că din moment în moment vom primi şi noi ordin să intrăm în această luptă crâncenă. Era întuneric şi noi nu vedeam decât flăcările unor explozii şi acele zgomote neobişnuite. Pe la orele 4 din noapte, am primit ordin să pornim la atac, cu arma în mână şi cu baioneta pe armă. Eram cu toţii emoţionaţi. Ne întrebam câţi dintre noi vor mai scăpa cu viaţă?

Înaintam în noapte şi nu ştiam ce distanţă ne desparte de inamic. Am mărşăluit aproape două ore şi nu am întâmpinat nici o rezistenţă în calea noastră. Ne întrebam dacă nu cumva inamicul nostru ne atrage într-o cursă? Dar iată că în zorii zilei de 6 ianuarie 1943, adică de bobotează, am pătruns în satul Tacinskaia fără lupte. Luptele s-au dat înaintea sosirii noastre şi inamicul s-a retras.

Când am intrat în satul Tacinskaia, am văzut un aspect înfiorător. După acest aspect al terenului, ne-am dat seama că au fost lupte groaznice, lupte apocaliptice, care s-au dat între o unitate de tancuri ruseşti, de aceşti monştri de fier, cum nu s-a mai văzut niciodată.

Unitatea de tancuri germană, care venea din exterior în ajutorul nostru, s-a întâlnit la Tacinskaia cu o unitate de tancuri sovietice. S-a încins între aceste două unităţi de tancuri o luptă înverşunată. Zgomotele acestor tancuri, care se aflau în luptă, le-am auzit şi noi în timpul nopţii, dar nu ne-am dat seama cui se datoresc.

Este foarte greu de spus în cuvinte ceea ce ochii au văzut la Tacinskaia. Tancuri mari încălecate unul peste altul, tancuri distruse, imobilizate, cu tanchiştii morţi carbonizaţi. La orice pas şi în orice parte vedeai numai soldaţi morţi, unul lângă altul, atât sovietici cât şi germani.

Pe uliţele satului, aproape că nu aveai pe unde să calci, aşa de mulţi morţi se aflau. Nu au lipsit victime nici în populaţia civilă. Restul populaţiei civile care a mai rămas în viaţă, era înspăimântată de grozăvia luptelor.

Majoritatea caselor erau distruse, iar unele au fost străbătute de tancuri de la un capăt la altul. Peste tot vedeai numai corpuri însângerate, sfârtecate, de ostaşi germani şi societici, cât şi de civili. Era într-adevăr ceva apocaliptic, ceva de groază.

În ziua de 7 ianuarie 1943, la prânz, am părăsit localitatea Tacinskaia. Prin acest punct am ieşit din încercuire, în care am stat peste două săptămâni.

O mulţime de oameni au stat în această încercuire: două divizii române, două divizii italiene şi un rest dintr-un corp de armată german.

După ce am ieşit din încercuire am luat direcţia spre Wieshinskoi, trecând tangenţial pe lângă Makiewka, care era ocupată de trupele sovietice.  [pag. 213-215]