File dintr-un jurnal interzis: 1936-1947, 1953, 1967-1983
Relatez pe scurt, stând în picioare, că profesorul Virgil Madgearu, fost ministru, secretar-general al Partidului Naţional –Ţărănesc, a fost ridicat înainte cu trei ore de către legionari care pretindeau că reprezintă poliţia legionară şi transportat cu automobilul nr. B. 6211, din dotaţia Institutului Naţional al Cooperaţiei, în loc necunoscut. Nici Ministrul de Interne, nici Prefectura Poliţiei Capitalei, cu care s-a luat legătura, nu au cunoştinţă de acest caz. Preşedintele Iuliu Maniu, profund îngrijorat de soarta prietenului său şi consternat de manierele abuzive şi anarhice care s-au pus în practică, protestează şi cere să se ia măsuri pentru respectarea legalităţii şi curmarea abuzurilor, iar în concret solicită eliberarea imediată a lui Madgearu.
În timpul acestei relatări îl surprind pe Sima, în mod repetat, potrivindu-şi părul în « alură revoluţionară » în oglinda fixată în peretele din faţă. Constat, fără să vreau, că Sima nu aude bine, deoarece, deşi îşi apropie urechea stângă de mine, îmi cere în două rânduri să repet cele spuse, cu voce destul de înaltă.
Sima, permanent încruntat, se arată surprins de cele ce-i comunic. Schimbă priviri care mi se par interogative, cu legionarii din birou. La sfârşit, îmi spune că nu ştie să se fi dispus vreo măsură referitoare la Madgearu, că se va informa despre ce este vorba şi va aviza. Mi se pare că maschează o oarecare enervare, scutură din cap şi-mi dă să înţeleg că audienţa s-a terminat. Rămân cu impresia, poate falsă, că Sima este într-adevăr surprins de relatarea făcută, poate pentru că era devansată vreo intenţie, poate pentru că « echipele » n-apucaseră să raporteze isprăvile lor. În cazul când impresia mea nu acoperă realitatea, de bună seamă că Sima joacă teatru cu talent apreciabil.
Mă reîntorc la locuinţa lui Maniu şi povestesc despre întrevedere. La ora 17, recepţionăm o primă informaţie de la Interne. Automobilul incriminat a fost reperat în jurul orei 15, pe şoseaua Bucureşti/Ploieşti, în drum spre Potigrafu. Chestorul (de carieră) din Ploieşti, avertizat de Rioşianu, a raportat că automobilul respectiv nu a intrat în Ploieşti.
În jurul orei 18 aflăm, de la Ministerul de Interne, despre asasinarea lui Madgearu, lângă lacul Snagov, la punctul zis « coada lungă », din raza Ocolului Silvic Ţigăneşti. Şeful postului fix de jandarmi de la kilometrul 33 a fost alarmat de paznicul pădurii Snagov, pe nume Chirilă, că între orele 15 şi 16, acesta a auzit împuşcături în pădure, din direcţia punctului arătat. Suspectând prezenţa unor braconieri care vânează păsări cântătoare, numitul a lansat strigăte de avertisment, alergând spre locul cu pricina ; a reuşit să observe o maşină de culoare albă, care se îndepărta grăbită de marginea lacului, spre drumul de pădure ; apropiindu-se de lac, a găsit un cadavru încă sângerând şi s-a repezit în fugă la postul fix de jandarmi, pentru raportare. Patrula de jandarmi de la postul fix, însoţind paznicul la locul crimei, după constatarea decesului victimei, a identificat cadavrul, după actele găsite asupra lui. Şeful postului, avertizat în prealabil prin ordinul circular al Ministerului, a raportat imediat descoperirea. [pag. 154-155]