Fără termen de prescripţie. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa.

Organizaţiile formate din reprezentanţi ai  tineretului studios de origine română, cum au fost  „Arcaşii lui Ştefan” sau  „Majadahonda”, sau – e drept, într-o măsură mai mică – cele constituite din intelectuali moldoveni, exemplul cel mai bun fiind  „Partidul Libertăţii”, aveau drept scop principal izgonirea ocupantului sovietic şi reunirea cu România. Altele – cele mai multe, de fapt, – erau mai puţin preocupate de problema naţională, punându-şi drept obiective prioritare lupta cu sistemul administrativ de teroare instaurat de sovietici, împotriva etatizării abuzive a proprietăţilor şi a exploatării economice fără precedent a populaţiei, a desfiinţării drepturilor şi libertăţilor civice fundamentale.

Majoritatea oponenţilor activi ai puterii sovietice proveneau din categoriile de populaţie supuse persecuţiilor sau tratamentelor discriminatorii de către autorităţile sovietice („chiaburi”, „sectanţi”, „dezertori”, „repatriaţi”). Cei mai mulţi dintre combatanţii moldoveni, anchetaţi ulterior de organele securităţii pentru „terorism” şi „activitate antisovietică”, declarau că aveau rude de gradul întâi arestate sau deportate de organele de forţă sovietice din motive politice. O parte din aceştia au fost ei înşişi anchetaţi penal pentru diverse acţiuni – dezertare din armată, eschivare de la achitarea impozitelor, refuz de a preda grâne la stat, deţinere ilegală de arme, confiscarea bunurilor publice etc.-, urmând a fi supuşi unor măsuri represive, de care aceştia reuşeau să scape  luând calea clandestinităţii. Tratamentul pe care îl suportau din partea autorităţilor şi organelor de ordine sovietice purta un caracter colectiv. Prin urmare, este cu totul explicabil faptul că mai multe formaţiuni de rezistenţă din Basarabia îşi asumau o misiune justiţiară, de răzbunare a poporului, misiune afişată uneori în înseşi denumirile lor: „Sabia Dreptăţii”, „Armata Neagră”. Unele grupuri de „rebeli” moldoveni îşi atribuiau denumiri precum „Arcaşii lui Ştefan” sau „Haiducii Morţii”, înscriindu-şi acţiunea într-un imaginar local de rezistenţă şi de răzbunare populară. Într-o scrisoare anonimă adresată  conducerii RSSM, membrii organizaţiei „Sabia Dreptăţii” revendicau autorităţilor sovietice încetarea măsurilor cu caracter represiv şi repararea suferinţelor aduse populaţiei din Moldova: „Suferinţele noastre sânt mari, iar răzbunarea pentru toate câte le-am îndurat e mai periculoasă decât o bombă atomică, se spunea în scrisoare. Noi vă cerem să aduceţi înapoi toţi moldovenii [pe] care i-aţi deportat în Siberia. Noi vă cerem să sloboziţi toţi copiii noştri de la aşa-numitele şcoli FZO. Deportaţii din Siberia, dacă sânt vinovaţi, pedeapsa o pot ispăşi în republica lor – în Moldova. Iar copiii noştri ce rău v-au făcut de îi mântuiţi în fabrici şi în şahte fără să vă înduraţi să le daţi măcar de mâncare. Ultima cerinţă – nu dorim colhozul în aşa condiţii cum o faceţi voi. Să nu dăm postavcă de produse agricole şi gospodăreşti! Să fie un singur nălog o dată pe an, [pe] care să-l plătim statului în bani”.

Rapoartele subdiviziunilor KGB şi NKVD din ţinut demonstrează că în 1949, de pildă, acţionau grupurile lui V. Râbac şi M. Varvariuc în raionul Otaci, ale lui N. Sârbu şi Kanga în raionul Străşeni, grupul lui A. Jalbă în părţile Drochiei, ale lui M. Bordeianu în Cimişlia, al lui F. Bodiu din Teleneşti, al lui Vicol la Baimaclia, ale lui C. Deleu la Tochile-Răducani (Leova), al lui Bortă în raionul Kotovsk, al lui Gavril Andronovici în părţile Bravicei. Aceste documente denotă că în primii trei ani postbelici organizaţiile antisovietice şi anticomuniste aveau un efectiv modest de luptători; de la câţiva până la 12-15 oameni. Cu referite la anul 1949, aceleaşi instituţii menţionau un şir de raioane în care se întâlneau organizaţii de luptă împotriva sovietelor, specificând că acestea erau doar o parte  a raioanelor cuprinse de revolta organizată: Otaci, Drochia, Briceni, Floreşti, Corneşti, Chişcăneşti, Teleneşti, Călăraşi, Bravicea, Răspopeni, Străşeni, Kotovsk, Baimaclia.  [Elena Postică, pag. 505-506]