Genocidul comunist în România. Vol.I – Dimensiunile genocidului

Rezistenţa anticomunistă i-a înspăimântat în permanenţă pe guvernaţi şi pe complicii lor, de-a lungul celor 45 de ani cât timp au oprimat ţara. De aceea, mijloacele pentru depistarea şi înăbuşirea rezistenţei erau pratic nelimitate, cheltuindu-se pentru aşa-zisa securitate a statului sume uriaşe, care nu vor fi poate niciodată dezvăluite. Pe lângă organele clasice ale represiunii, sediile securităţii şi ale miliţiei, casele conspirative, trupele de intervenţie, organele de anchetă şi dotarea ?tehnică? exista o formidabilă reţea de filaj care cuprindea probabil zeci de mii de oameni bine plătiţi. Cât costa urmărirea unui disident? […]
Locuiam pe aceeaşi stradă cu matematicianul Mihai Botez, cu care fusesem, prin 1968-1969 coleg de catedră la Facultatea de Cibernetică Economică. După scrisorile de protest şi interviurile anticeauşiste din anii ´80 ştiam că este urmărit. Cu toate că eram vecini, nu reşisem însă să-mi dau seama cum funcţionează mecanismul filajului. Într-o seară din vara anului 1987, stând pe balconul de la stradă al locuinţei mele, l-am văzut pe trotuarul de vis-a-vis pe Botez, care tocmai ieşise din casă. Eram puţin mai retras de la parapet şi stăteam aşezat pe un scaun de pânză foate jos, deci nu puteam fi văzut din stradă. Nu m-am ridicat până în clipa când am auzit o voce, care articula înăbuşit: „Alo, 36, preluaţi subiectul, se îndreaptă spre Polonă”. [pag 119-120]