Infernul prizonierilor români în Rusia sovietică. Volumul I

Ruşii, dac-au văzut, a trimis un soldat, prima dată. Se duce la un basarabean care ştia ruseşte. „Ce zice, mă ăla?” „Ce să zică?”, zice să lăsăm armele jos, să ne-ncolonăm să-i dăm drumul înainte încolo. N-a-ndrăznit niciunul să lase armele jos. A plecat rusul. Nu i-a dat nimănui prin gând să strice vreun cartuş pe el. L-a lăsat. A spus ce-a vrut el… A venit, s-a dus. Nimeni n-a avut nimic.
Dac-au văzut că nu i-am făcut nimic, un ofiţer, afurist, rus, vine de-acolo, de la Girov, călare. Mamă, c-un cal şi-un ofiţer ager, când a venit, şi-a rotit calul pe-acolo, prin 14.000 de oameni!  După aia s-a oprit şi-a nimerit lângă noi acolo. Aveam doi subofiţeri, noi la pluton. Se nimereşte să-i ceară pistolul tocmai la un ofiţer, unul Puşcăşoiu Victor. Pune ochii pe el. „Davai, davai!” Să-i dea pistolul. Un basarabean îi spune, ’ce: „Dă-i pistolul că ţi-l cere!” desface centura şi pistolul pe centură şi i-l dă cu totul. I l-a dat să şi-l ia. Şi pistolul încărcat. Când l-a săltat în sus, înnegrise subofiţerul cum îi căldarea aia, de frică. Da! Cum era pistolul încărcat, se putea să-l împuşte chiar pe el. N-a-mpuşcat pe nimeni. L-a descărcat în sus şi pe urmă dă cu el de pământ. După aia cere o armă la un soldat. Ia şi arma, cum era el călare acolo,  – dă şi cu aia de pământ.
Întrebăm un basarabean: „Ce blodogoreşte, mă, ce zice?” Ce să zică? „Să lăsăm armele jos şi să-i dăm drumul acolo.” Dar unul cu arma, după oameni, îl lua la ochi să-l împuşte. Pun mâna pe armă pe la spate: „Măi ticălosule, uite frontul aici, ne face ciulama pe toţi! Tu vrei să nenoroceşti atâta lume?! Ce, ăsta la 14.000 de oameni ce le face? Spune şi el un ordin sau ce vrea el. Lasă-l dracului încolo. Îi frontul aci! Nu vezi că are frontul acolo. N-am bâjbâit noi ieri toată noaptea să trecem şi n-am putut?! Îi front rusesc acolo. Au poate mitraliere şi tunuri, pot trage…” Şi ce-i drept, au avut şi tunuri acolo.
A plecat acela. Dacă pe ăla l-am oprit… A plecat… Am mai stat noi ce-am mai stat acolo: „Bă – zic- ce tot stăm acia? Că ăştia ştii ce fac, ca să ne facă să ne predăm? Că ne-au făcut pungă. Tu nu vezi că-s aici, pe lângă noi. Stăm degeaba aici. Hai să ne predăm! Ce facem? Asta-i situaţia, n-ai ce face. Tot prizonieri. Şi de ce să mai pună brandurile pe noi, să mai omoare câteva mii de oameni, să nu mergem noi nevătămaţi de nimic?”       Nelă Dobre – Cea mai mare pedeapsă asta e : mâncarea de prizonier…  [pag. 208-209]