Infernul prizonierilor români în Rusia sovietică. Volumul II

A fost şi iarnă, a fost şi frig şi ca să ne mai încălzim pe teritoriul Uniunii Sovietice, a Rusiei de azi, în partea centrală a Rusiei… şi aprindeam câte o ţigară şi personal, eu mi-am aprins o ţigară şi am intrat într-o cameră alăturată de locul unde stăteam; nu mi-am dat seama dintr-o dată ce era acolo, dar după mine a venit femeia care era proprietăreasa… şi mi-a spus: „Domnule, aici nu se fumează, că-i camera icoanelor!” Când m-am uitat eu mai bine, erau icoane de jur îmrejur… era ca într-o biserică. La biserică nu se mai puteau duce, fiindcă nu mai erau, că le-o desfiinţase, dar ei în casa lor, prin tradiţie, le transmiteau din generaţie în generaţie câte-o cameră de icoane. Acolo ei se rugau. Nu aveau preoţi, dar ei continuau să se roage.
–      Deci preoţii nu mai funcţionau, dar ei continuau… Bisericile erau închise?
–      Erau închise. Să vă arăt că sentimentul acesta religios în Rusia nu a
dispărut, … Eu am trăit acolo, printre ei, şi mi-am dat seama, [creştinismul, sentimentul religios] s-a păstrat, s-a transmis. Şi nu numai acolo, am mai întâlnit şi în alte părţi treaba aceasta.
–      Domnule general, haideţi să înnodăm firul cu ce a fost acum o săptămână
şi să revenim la lagărul acela din cadrul mănăstirii unde aţi ajuns dumneavoastră.
–      Da, lagărul 74 de la Oranki.
–      Să începem să pipăim elementele ăstea de propagandă care acţionau acolo
probabil pentru constituirea diviziei „Tudor Vladimirescu”.
–      Şi a diviziei „Horia, Cloşca şi Crişan”.
–      Pentru mine, ca om care privesc lucrurile total din afară, care n-am trăit
experienţa aceasta, mi se pare foarte ciudată toată istoria aceasta a constituirii unei divizii, acolo în Rusia, din prizonieri. Pentru că prizonierii erau închişi, aveau un regim special, şi nu puteau să acţioneze de capul lor. Adică, chiar şi iniţiativa mi se pare că nu putea să se întrupeze venind din partea unor prizonieri, care aveau un regim anume şi nu orice fel; nu suntem în anul 2004, când altul era liberalismul în lume, când, dacă e prizonier, i se dă voie să aibă televizor, sau telefon mobil sau alte lucruri din acestea. Atunci erau într-o situaţie groaznică, de război, şi cel capturat era un duşman, care venise, care fusese agresiv, împotriva ţării respective, şi nu se putea trata oricum. Cum s-au constituit, totuşi, aceste două divizii?
–      Mai întâi, vreau să precizez un lucru; ceea ce am spus eu mai înainte şi
ce voi mai spune despre lagărul de ofiţeri 74 şi despre celălalt lagăr în care am intrat la triere, înainte de a ajunge aici, ele se încadrează temporal în perioada 23 noiembrie 1942 şi 2 octombrie 1943. Asta este perioada în care am fost eu în lagăr. După 2 octombrie 1943, având în vedere că am intrat în divizia „Tudor Vladimirescu”, am ieşit din lagăr. Nu am ce să vă mai spun despre ceea ce s-a întâmplat ulterior. Am mai aflat, am mai discutat… Însă sunt dintre cei care s-au întors. General de armată Ion Tutoveanu – Constituirea şi luptele diviziei „Tudor Vladimirescu” [pag. 207-208]