Istoria istoriilor mele

Anul 1995 adusese o surpriză în lumea istoriilor mele. Chiar pe la începutul anului, Gh. Postică, cu care eram pe atunci într-o foarte bună relaţie prietenească – încă nu ajunsese în situaţia penibilă de a se socoti mare savant şi a se da drept reprezentant de seamă al jalnicei elite intelectuale basarabene – a venit la mine  împreună cu soţia sa, Elena, care mi-a adus cinci caiete groase cu materiale despre mişcarea antisovietică a basarabenilor, copiate din arhiva KGB-ului. Materialele fuseseră extrase din mai multe procese-verbale ale interogatoriilor şi şedinţele de judecată ale multor oameni care au făcut parte din organizaţiile antisovietice „Armata Neagră”, Grupul lui Filimon Bodiu, „Sabia Dreptăţii”, „Partidul Libertăţii”, „Uniunea Democratică a Libertăţii” ş.a. Am cercetat caietele cu cea mai mare atenţie. Conţineau o informaţie extrem de preţioasă asupra relaţiei populaţiei basarabene, şi în special a ţăranilor moldoveni, cu regimul sovietic de ocupaţie.  Am convenit cu Elena să studiez tot materialul, după care urma să decidem ce aveam de făcut – fie vom realiza câteva articole pentru presă sau poate vom edita un studiu amplu, o carte. Cercetând caietele, mi-am notat în amănunt toate aspectele fenomenului rezistenţei antisovietice, surprins în acele caiete, până la cel mai mic detaliu. Aceasta era metoda mea specială, pe care mi-o elaborasem singur, încă în anii aspiranturii, când îmi scriam textul disertaţiei de candidat în ştiinţe istorice. Aşa cum spuneam atunci când mă refeream la acest moment, procedeul îmi permitea să cuprind dintr-o ochire tot materialul faptic, oricât ar fi fost de consistent şi de variat, şi totodată să nu-mi scape nici un detaliu. În baza acestor notiţe  amănunţite, îmi puteam face un plan riguros de lucru, oricât de desfăşurat sau, dimpotrivă, oricât de restrâns, în funcţie de sarcina concretă de cercetare pe care o aveam în faţă la momentul respectiv. Regula era că, la început, planul era foarte larg  şi mai mult sau mai puţin confuz, dar, printr-o sistematizare treptată, căpăta contururi mai clare, ajungând, în final, la o structură logică şi armonioasă, care forţa toată informaţia istorică, indiferent de caracterul şi volumul ei, să se aşeze în tiparul astfel conceput. [pag. 113-114]