Istoricii şi Securitatea. Vol. II
La 27 ianuarie 1971 familia Gonţa a depus cererile de plecare definitivă din ţară la Circa 14 Miliţie. Peste nici o lună, pe 23 februarie, Ambasada SUA la Bucureşti a intervenit la Ministerul Afacerilor Externe sprijinind cererile în cauză.
Neprimind răspuns, la 11 august 1971 a revenit la Comisia specială de Paşapoarte şi Vize cerând reanalizarea cazului pe motiv că era „persoană strămutată” în timpul războiului.
Pentru a reuşi să plece, Al. Gonţa a încercat pe toate căile posibile. S-a sfătuit cu un prieten, profesorul Iosif Becker, – fost director al Şcolii de la Berezina şi translator la grupul german din Brăila, ajuns în lagăr şi rămas în Germania, după război, unde a devenit director de şcoală la Ludwigsburg -, care a încercat să-l ajute, să publice o Istorie a Basarabiei şi Bucovinei. Cu Becker a fost în strânse relaţii, trimiţându-i cărţi, articole şi recenzii dar şi invitaţia făcută cu „dragoste frăţească” să-i viziteze, în România, „căci îţi vom fi strajă aici jos, iar Dumnezeu de sus te va întări cu forţe noi”, pregătindu-i „un păhărel de Cotnari”.
La 14 decembrie 1972 a făcut un nou demers, de data aceasta la Consiliul de Stat, pentru rejudecarea cererii familie sale, dar şi acum, zadarnic. Toate semnele ce le-a putut primi i s-au arătat potrivnice, deşi speranţele nu l-au părăsit. Între timp, prin Legea 23/1972 s-a interzis trimiterea de articole şi studii în străinătate fără aprobarea conducerii instituţiei şi a Direcţiei Presei. În iunie 1972 istoricul şi-a predat teza de doctorat conducătorului, prof. Ştefan Pascu, acesta reţinând fireşte prin subiect (Satul moldovenesc medieval şi instituţiile lui), şi mărime (2 volume, 1800 p.), dar întâmpinat cu reale rezerve, mergând până la o declarată neacceptare. Situaţia doctoratului a înrăutăţit simţitor starea de spirit a autorului.
Posibilităţile şi şansele reale ale lui Al. Gonţa de a reuşi s-au îngustat simţitor, în sprijinul său intervenind însă Pan Halipa. Acesta, la o întrevedere cu generalul mr. Stoica Constantin, şi-a informat interlocutorul că Gonţa era autorul unor lucrări deosebit de valoroase, dar întâmpină mari greutăţi la publicarea lor, rugându-l să-i acorde o audienţă. Cu importantul fruntaş basarabean, istoricul a stabilit, de altfel, legături deosebite, informatorii notificând frecvenţa mare a întâlnirilor şi vizitelor: la 2 august 1973, „Avocatu” a relatat că Gonţa l-a felicitat de Sfântul Pantelimon pe Halippa, în ziua de 27 iulie; pe 24 octombrie 1973, „Micu” a relatat că, cu 3 zile înainte, venerabilul l-a avut ca invitat, consultându-l asupra unui articol despre Dimitrie Cantemir pregătit pentru „Magazin instoric” (nr.X). Convins de utilitatea sa ca istoric doar în afara ţării – unde ar fi putut exprima liber teze privitoare la Basarabia – Pan Halipa i-a pledat cauza lui Gonţa în faţa col. Constantin Bodea, la întâlnirile din 1 noiembrie şi 19 decembrie 1973.
Teza de doctorat şi susţinerea acesteia intra în rândul doleanţelor ridicate de autor, care a sesizat imposibilitatea prezentării acesteia în condiţiile date. Deşi făcuse o „analiză amplă” a temei, spulberând „ideea unei stăpâniri ruseşti asupra Moldovei în sec. X-XI”, demonstrând că instituţiile săteşti „nu sunt un împrumut de la slavi, ci sunt ancestrale”, deşi fusese apreciată drept „ bine documentată, folosind foarte multe izvoare bizantine”, concluzia ofiţerului de obiectiv, după consultarea inclusiv a unui istoric de la Arhivele Statului – era clară: „nu poate fi publicată, dar poate fi susţinută şi apreciată”. [pag. 350-351]