Jurnal, vol. 1 :1981-1984

Ce poţi spune după o întâlnire cu Noica ? Poate c-a fost cea mai paşnică de până acum. Noica nu mai are speranţa de a salva cu totul România prin cultură, nu mai are deci a ne cere imposibilul (pentru noi şi în general pentru o elementară etică): să-i ?dăm drumul lui Mircea? să vină în ţară, ?să-l traducem pe Paul Anghel? şi toate celelalte aberaţii de data trecută (din care nu lipsise nici o justificare a lui Ceauşescu). ?Meditaţia Transcedentală? i-a dat lovitura de graţie : s-a retras şi şi-a îndemnat chiar emulii să plece unde văd cu ochii: cu România s-a terminat. Pleşu ? ne spune el ? i-a răspuns că el se va întoarce mereu în România să continue ce a început el (discipoli, demers socratic, etc), ceea ce l-a remontat. Vede acum o ?nucleizare? a culturii: iniţiative locale şi limitate pentru supravieţuire. Cum asta se şi face, de fapt, de mai multă vreme (complicitate luminoasă, şi numai ea, atâtor cărţi bune să apară), sîntem pentru prima dată, el de o parte, şi noi doi de alta, pe un fel de linie de plutire a acordului aparent. Ceea ce ne permite să petrecem o seară fără probleme. [luni 25 iulie 1983, pag. 225]