memoria.ro Bibliotecă digitală

Mărturie și document. Volumul II, partea a III-a Asociația Foștilor Deținuți Politici din România

1993. În august, medicul Teofil Mija a înființat Fundația umanitară „Christiana”, care a inclus o policlinică și, mai târziu, un cămin pentru bătrâni. În decursul anilor, această policlinică a acordat asistență medicală și medicamente, în mod gratuit, foștilor deținuți politici. Policlinica și căminul funcționează și astăzi.
            La 9 septembrie 1992, o delegație a filialei a participat la dezvelirea și sfințirea impunătorului monument ridicat de Filiala Cluj în incinta cimitirului de lângă Penitenciarul Gherla, precum  și a troiței din Dealul Cărămidăriei.
Pe 10 și 11 decembrie, o delegație a filialei a participat la lucrările celui de-al treilea Congres al AFDPR, care a avut loc la Hotelul Parc din București.
1994. La 30 mai, a avut loc lansarea volumului de memorialistică a fostului deținut politic Ioan Victor Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, precum și, mai târziu, a cărții lui Petre Baicu, Povestiri din lagăre și închisori.
La 20 octombrie, o delegație a filialei a participat la primirea oficială în Brașov a MS Regina Ana, aflată în vizită în județ. La 21 octombrie, MS Regina Ana a vizitat sediul AFDPR Brașov, unde a avut loc o ceremonie solemnă.
 La 29 octombrie, o delegație a filialei, condusă de  președintele Remus Cocoș,  a participat la sfințirea monumentului de la Sâmbăta de Sus.
Pe 14 și 15 decembrie 1995, o delegație a filialei a participat la Congresul al IV-lea  al AFDPR, care a avut loc la Iași.
1997. La 20 aprilie a avut loc dezvelirea și sfințirea plăcii comemorative aplicate pe clădirea fostei închisori din Brașov. Textul inscripției este: „Dezvelim această placă în amintirea luptătorilor pentru libertate întemnițați în această clădire în anii terorii comuniste”.
La 29 aprilie, reprezentanții filialei, Remus Cocoș, Alexandru Salcă și Octav Bjoza, i-au primit  la Salonul Albastru de la Hotelul Aro Palace pe Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana. MS Regele Mihai a acceptat să primească Diploma de membru de onoare a Filialei Brașov.
Între 2 și 4 mai, s-a desfășurat la Brașov comemorarea  calvarului trăit de lotul sașilor brașoveni, denumit de Securitate Lotul Biserica Neagră. Au participat supraviețuitori ai lotului, veniți din Germania, delegați din partea filialei, precum și distinsa realizatoare  TV Lucia Hossu-Longin.
La 16 mai, a avut loc lansarea cărții de memorialistică Ana, Jura și pisica oarbă, de Petre Baicu, iar în septembrie, cartea lui Petre Baicu și Alexandru Salcă, Rezistența în munți și orașul Brașov.
Între 23 și 25 octombrie 1997, Filiala AFDPR Brașov  a organizat lucrările Congresului al V-lea al AFDPR, desfășurate la Hotelul Sport din Poiana Brașov.
1998. La 10 septembrie a avut loc lansarea cărții Dăruit cu suferință  de Alexandru Salcă și, ulterior, de același autor, a  lucrării memorialistice Canalul.
La 10 octombrie a avut loc simpozionul comemorativ „40 de ani de la judecarea și condamnarea de către Tribunalul Militar Brașov a celor 15 studenți, elevi și muncitori din Garda Tineretului Român”. La Simpozion au participat peste 200 de persoane, elevi, oficialități locale, reprezentanți ai presei precum și președintele AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu. Evenimentul s-a desfășurat în  sala unde s-a judecat procesul în urmă cu patru decenii, sala 120 a actualului Consiliu Județean Brașov, aici funcționând Tribunalul Militar Brașov.
1999. La 10 mai a fost dezvelită placa comemorativă aplicată pe fațada fostului Tribunal Brașov (actualul sediu al Prefecturii și Consiliului Județean Brașov), în memoria tuturor celor care au fost judecați și condamnați în această clădire.
Pe 25 și 26 iunie, delegația Filialei Brașov a participat la Congresul al VI-lea al AFDPR, organizat la Tușnad-Băi de către filialele Harghita și Covasna.
La 28 octombrie, o delegație a Filialei Brașov a participat, la Sibiu, la comemorarea a 50 de ani de la executarea celor 7 eroi din  lotul maiorului Nicolae Dabija, din Frontul Apărării Patriei Române, iar în septembrie, la sfințirea monumentului ridicat de AFDPR Brăila, în Balta Brăilei, în memoria celor ce au murit acolo.
La 7 decembrie, din inițiativa primarului municipiului Brașov, Ioan Ghișe, Consiliul Local a aprobat acordarea Diplomei de cetățean de onoare al municipiului Brașov unui număr de 238 de foști deținuți politici, inclusiv lui Constantin Ticu Dumitrescu, care în anul 1951 a fost judecat și condamnat în orașul Stalin, fiind închis atât la Penitenciar, cât și la Cetățuia. Diplomele au fost înmânate într-un cadru festiv, în februarie 2000.                [pag. 165-167]