Memorial şi însemnări zilnice. Volumul I

Am fost primit de secretarul prim al legaţiei, Andrei Graur, care era moldovean din Transnistria. În cartea diplomaţilor – reeditată în limba franceză – era tipărit numele său „Graour”, pentru pronunţia corectă. Am socotit că este o curtoazie ca să mă întâmpine acest moldovean, cetăţean sovietic, care mi-a vorbit în româneşte, aşteptând să intru la şeful misiunii. Mi-a spus că este fiu de agricultor, că a făcut o şcoală specială de diplomaţie la care erau aleşi cei care mai vorbeau alte „graiuri”. Îmi spunea că în comuna natală, nu departe de oraşul Balta, marea majoritate sunt moldoveni şi cei care nu au făcut şcoală „grăiesc” numai moldoveneşte. Cei mai tineri vorbesc toţi ruseşte. L-am întrebat cum se împacă plugarii dornici de pământ cu reformele agrare care le-au naţionalizat pământul. Mi-a răspuns că a fost tare greu, dar acum a trecut şi au început să priceapă foloasele orânduirii sovietice.

Apoi mi-a vorbit de „tovarăşa Alexandra” – aşa o numea pe ambasadoarea Alexandra Kollontay care se bucura la Stokholm, unde a venit de aproape zece ani, de o mare faimă şi respect. Secretarul prim vorbea animat, se simţea bine în Suedia, iar gerul cu iernile nordice nu-l supărau. El era de statură potrivită, avea figura aproape brună, cu înfăţişare moldovenească; această origine nu i-a făcut greutăţi dar mi-a adăugat că primirea la şcoli se face mai greu pentru cei care nu vorbesc bine limba rusă, de aceea moldovenii sunt folosiţi mai mult în economie şi la pământ.

Ambasadoarea sovietică m-a găsit în plină conversaţie şi i-am mulţumit pentru graţioasa amabilitate de a fi fost întâmpinat în palatul legaţiei de un moldovean. Ea mi-a spus că le-a comunicat despre proaspăta mea venire în post la Stokholm, apoi a scuzat pe cei doi ataşaţi militari sovietici care lipseau din capitală. Apoi ea a precizat că ataşaţii sunt veniţi de foarte curând, nu au practica serviciului şi nu vorbesc decât limba rusă. Abia acum învaţă suedeza, care nu are nicio contingenţă cu limba rusă şi merge  greu. Ambasadoarea o vorbea, după cum vorbea şi fineza. De altfel ea mi-a spus că în Rusia sovietică sunt mulţi cetăţeni de origine finică-careliană şi ea se trage dintr-o asemenea familie, de aceea numele său are rezonanţa ugro-finică. Aflasem că ambasadoarea, prin căsătoria sa, făcuse parte din protipendada fostei capitale Petrograd, şi că după ce îmbrăţişase doctrina comunistă la nivel superior ştiinţific, a părăsit cu totul viaţa ce o dusese  şi a activat cu toate pericolele, cu toate renunţările şi vicisitudinile pentru triumful doctrinei, dar mai ales pentru traducerea ei eficientă în viaţa de stat.  A făcut parte din pleiada care l-a ajutat pe Lenin la începuturile grele ale revoluţiei şi a colaborat cu primul general al regimului bolşevic-sovietic.[pag. 174]