Monografia judeţului Braşov, 1948

Istoric

Primele începuturi de industrializare se semnalează în secolul al XIII-lea. Când cavalerii teutoni (1211) se aşază în judeţul Braşov, găsesc case ţărăneşti, unelte din industria lemnului, mori de apă făcute de sătenii români băştinaşi. În secolul al XIII-lea şi al XIV-lea, în Ţara Bârsei găsim morari, opincari, olari, butnari, rotari, cărămidari, vărari, lemnari, buştenari, cruceri, cărbunari, fierari, căldărari, curelari, toţi cu denumirea de origine latină şi toţi români. Prin care se poate face dovadă că înainte de stabilirea cavalerilor teutoni, exista o oarecare industrie casnică, unde lucrau numai membrii de familie şi care, în majoritatea cazurilor, făceau, la început, schimb în natură.

După stabilirea cavalerilor teutoni pe aceste locuri, se poate vorbi de o viaţă industrială bazată pe materii prime locale şi pe capital, luând ca ajutor şi munca plătită.
Satele devin centre de muncă ale pământului, iar oraşele îndeplinesc funcţiunea schimbului şi industrializarea.

Coloniştii germani nu erau numai agricultori, ci şi buni meşteşugari. Cu vremea, meseriaşii au trebuit să-şi întărească drepturile lor  printr-o acţiune comună, deoarece, în acele vremuri, clasa nobililor, pe atunci exclusiv ungurească, care se considera deasupra legilor, putea să dispună cum voia de celelalte clase.

S-au format atunci asociaţiile de meseriaşi numite „bresle”, care se conduceau după anumite norme speciale şi care aveau menirea de a apăra interesele  membrilor lor. „Bresle” înseamnă frăţii (cuvânt slav), conduse de un bătrân şef, la care toţi se supun, sub pedeapsă şi amendă.

Tot breslele reglementau şi învăţătura meseriilor după anumite reguli. Breslele au ajuns, cu timpul, să capete mari puteri şi, nu odată, formau stat în stat.

Desigur, nu poate fi vorba de o industrie în înţelesul de astăzi al cuvântului. Meşterii ajutaţi cu una sau mai multe calfe lucrau cu unelte de mână, fără a se folosi de vreo maşină.

Breslele produceau, până în secolul al XIV-lea, numai atât cât era nevoie pentru localnici.
Românii, în acest timp, nu se îndeletniceau decât cu industria casnică, iar ungurii nobili aveau monopolul morăritului, care pe atunci aducea mari venituri. Monopol care s-a menţinut până aproape la mijlocul secolului al XIX-lea.

Cele mai vechi documente care vorbesc despre industrie în judeţul Braşov sunt din secolul al XIV-lea. Din ele se vede că în anul 1260, nobilul Hidvegi Benedict avea trei mori cu câte o piatră.

La 1376 se cunosc în Braşov cinci bresle săseşti: ţesătorii de lână, postăvarii, pânzarii, pălărierii şi frânghierii.

În 1358 breslele capătă de la Împărăţie dreptul de a ţine târg anual şi de a face comerţ cu Ţările Româneşti. Produsele braşovene trec graniţa şi găsesc debuşeuri mari în Ţările Româneşti şi în Polonia.

În secolul al XV-lea invazia turcilor opreşte pentru ceva vreme dezvoltarea industriilor. După înfrângerea turcilor la 1438, industria ia un mare avânt. Braşovul, între multe altele, are o fabrică de tunuri, o fabrică de arme şi o fabrică de monezi.

În secolul al XVI-lea, la 1538, Honterus îşi întemeiază propria tipografie, cea dintâi din Transilvania, în care s-au tipărit şi primele cărţi româneşti, sub conducerea diaconului Coresi, şi prima hartă a Transilvaniei. Tot în acest secol, se instalează o moară de hârtie şi noua industrie a fabricării stofelor fine de lână.

În secolul al XVII-lea Braşovul  este un oraş eminamente industrial, care are 43 de bresle, cu 1227 ateliere reglementate, toate săseşti.

În secolul al XVIII-lea, 600 familii româneşti din Schei se ocupă cu industria casnică şi tot românii cu 7 meserii nereglementate în bresle, cu 164 ateliere româneşti.

În acest secol, breslele nu foloseau alte forţe decât acelea produse de braţele omeneşti sau de animale şi, foarte rar, [de] forţa apelor sau a vântului.   [pag.150-152]