memoria.ro Bibliotecă digitală

Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei (1918-1920)

După operaţiunile contra Ceho-Slovacilor, guvernul comunist se convinse pe deplin, că rezultatul dezastruos, în ce priveşte instrucţia şi disciplina în armată, se datoreşte, în cea mai mare parte, procedeului întrebuinţat până atunci pentru alegerea şi numirea ofiţerilor comandanţi de unităţi.

Pentru restabilirea disciplinii şi autorităţii ofiţerilor în rândurile armatei, au fost înlăturate vechile procedee bolşevice, luându-se măsurile următoare:
–          Desfiinţarea comisarilor poporului depe lângă comandanţii diferitelor unităţi de trupă.
–          Ofiţerii primiau comanda de unităţi numai în urma unui examen în faţa unei comisii militare; prin aceasta votul sovietului soldăţesc a fost suprimat.
–          S’au redat ofiţerilor semnele distinctive ale gradelor corespunzătoare, semne cari nu se puteau purta însă decât pe front.
–          S’au reînfiinţat pedepsele disciplinare în armată şi s-au pedepsit unităţile cari au încercat fraternizări, retrăgându-se depe front şi demobilizându-le, ca nedemne.

Este de remarcat, că deşi au fost desfiinţaţi comisarii poporului pe lângă unităţile de trupă, au fost menţinuţi însă la comandamentele mari de armată şi corpuri de armată.

Astfel:

Comandamentul general al armatei, de la Gödölö, era sub ordinele mecanicului Landler Jeno, care a înlocuit pe Böhm, cu câteva zile înainte de începerea operaţiilor.

Comandamentul Corpului I armată se afla sub ordinele profesorului Vago.

Comandamentul Corpului II armată se găsea sub ordinele ziaristului Pogany.

Corpul III armată era sub ordinele lui Bokany.

În fine, în fruntea Corpului IV armată era ferarul Haubrich.

Aceştia erau ajutaţi în conducerea comandamentelor respective de ofiţeri superiori, militari de carieră, cari îndepliniau funcţiunea de şefi de stat-major.

La comandamentele de divizii erau însă numai ofiţeri de carieră (coloneli, sau locotenenţi-coloneli).

Din toate forţele destinate a lupta contra noastră s-au format 3 grupuri operative de divizii, puse sub comanda corpurilor de armată, comandamente cari se aflau în regiunea unde era concentrat fiecare grup.

După declaraţiile ofiţerilor-prizonieri, cât şi din modul cum au luptat contra noastră, diviziile cele mai disciplinate şi mai bine instruite erau cele depe frontul românesc, între cari se pot cita: Divizia din regiunea Tokay, Diviziile VI-a şi VII-a din regiunea Csongrad-Mindszent, apoi unităţile de Secui, cari îşi fac apariţia cu începere dela 2 Iulie, în sectorul Tokay, şi cari au manifestat dela început o evidentă superioritate în organizare, disciplină şi moral, faţă de detaşamentul Kaschau, pe care l-au înlocuit.

Unităţile din interior însă, în special cele două divizii de lucrători ale Corpului de armată din Budapesta, în care spiritul bolşevic era adânc înrădăcinat, lăsau foarte mult de dorit din punct de vedere al instrucţiei şi disciplinei. [pag. 95-96]