Nebunia de a gândi cu mintea ta
În cele ce urmează voi trece în revistă câteva dintre dereglările contemporane, cel puţin pe cele care se impun în primă instanţă unei minţi dispuse să facă efortul de a rămâne cât de cât rezonabilă. Toate „dereglările oamenilor” (Pascal), pe care le voi prezenta în continuare ca forme de manifestare contemporane ale nerezonabilului, vor fi considerate ca izvorând dintr-o unică şi mare dereglare a sufletului occidental. Voi numi dereglarea sufletului occidental dereglarea în raport cu instinctul de conservare şi voi vorbi despre tentaţia suicidară a Occidentului. Voi pleca de la constatarea că Occidentul nu este doar singura civilizaţie din istorie care a fost aptă să se căiască pentru crimele comise – ajungând astfel, în istoria omenirii, la cea mai înaltă formă a conştiinţei de sine -, ci şi singura aptă să se sinucidă, atacându-şi, prin ideologii, premisele naşterii sale.
[Când vorbesc de „sufletul occidental” actual nu am, evident, în vedere o abstractă şi nebuloasă entitate metafizică plutind ca un nor deasupra Occidentului, ci sufletul pervertit al unor indivizi concreţi, neadaptaţi social, care transformă neajunsurile lumii în care trăiesc în tot atâtea justificări ale unui comportament bazat pe ură şi repudiere. Ei ajung să se organizeze pe temeiul unor frustrări comune, să se afirme, să se autoproclame şi să facă masă critică, împingând întreaga societate în prăpastia resentimentelor lor. Această pornire autodistructivă („autodistructivă” în măsura în care este născută tot pe harta spirituală a Occidentului) îşi are răsucirile ei istorice în modernitate: ideologia egalitarismului revoluţionar francez, utopiile marxiste, manifestările nihiliste ale „intelighenţei” ruse. Dar, ca precipitare autodistructivă sistematizată, ea este de dată recentă şi are ca punct de plecare bulversarea sistemului de educaţie occidental de la sfârşitul anilor ’60 din principalele centre universitare ale lumii (Statele Unite, Franţa, Germania şi Anglia). În prezent, această precipitare autodistructivă îşi trăieşte apogeul prin impunerea planetară a „corectitudinii politice”, adică a sistematizării nerezonabilului devenite ideologie dominantă.]
Voi trece în revistă premisele naşterii Occidentului şi voi trata dereglările contemporane în raport cu subminarea lor. Voi inventaria astfel şase tipuri de subminare a premiselor şi voi obţine tot atâtea tipuri de dereglare:
1. Subminarea comandamentelor etice universale. Dereglarea în raport cu valorile morale. Relativismul. Dispariţia „naturii umane”;
2. Subminarea tradiţiei. Dereglarea în raport cu timpul. Evacuarea trecutului;
3. Subminarea ierarhiei şi a elitelor. Dereglarea în raport cu valoarea individuală. Egalitarismul;
4. Subminarea relaţiei dintre sexe. Dereglarea proprie feminismului. Sexismul;
5. Subminarea cărţii. Dereglarea în raport cu centralitatea cuvântului;
6. Subminarea raportului cu tehnica. Dereglarea prin producerea de dispozitive cu efecte imprevizibile şi necontrolabile.[pag. 186-188]