memoria.ro Bibliotecă digitală

Oamenii mari care au făcut România Mare

În Statele Unite, Stoica vine cu o contribuție extraordinară la prezentarea doleanțelor românești. Își asociază în demersurile sale pe Thomas Massarik, cel ce reprezenta vârful de lance al cehilor, pe Pavelevski, pianistul ce ajunge în fruntea Poloniei în urma războiului, și pe Hincovici. Cu aceștia, el creează în 1918 Uniunea Europeană. Este primul semnal că popoarele  din Imperiul Austro-Ungar cel dualist nu vor să mai aparțină acestuia. Este un semnal catastrofic pe care-l prezintă autorităților americane, în primul rând lui Robert Lansing, secretar de stat cu probleme ale afacerilor externe, apoi ajung, după Marea Adunare de la Philadelphia din Independence Hall, sala Libertății, la președintele Americii, Woodrow Wilson, și-i prezintă declarația. Despre impresia puternică pe care a lăsat-o audienței se vorbește în documentele vremii.
Stoica este un globetrotter. Conferențiază cu bani puțini în 60 de centre românești. Vuia îi trimite bani de la Centrul Franței, care milita pentru aceleași idealuri românești. Face același prozelitism și reușește să înființeze Liga Națională a Românilor Americani. Este un miracol, căci românii au această carență comportamentală, câte asociații, atâția șefi, dar el reușește să-i adune pe toți într-un singur congres la Pittsburg, creând astfel o forță de prezentare și susținere a ideilor românești.
Prin mandatul său, Ionel Brătianu dorea și crearea unei legiuni românești stabilită în America. Mii de voluntari din așezările din zona lacurilor aderă la ideea lui Stoica. Unii vor forma o unitate româno-americană și vor lupta în Franța.
Stoica are o prestanță uimitoare în SUA. Era singurul din acea delegație care știa limba engleză. Devine ziaristul român cel mai căutat de „New York Tribune” sau „Herald Washington Post”. Sutele de articole pe care le publică acolo sunt editate acasă într-un volum. Scrisese cartea „Habsburgii, ungurii și românii”, unde prezintă argumentele  pentru care comunitățile românești trebuiau să iasă din imperiul dual. „Suferințele din Ardeal” este cea de-a doua carte apărută la București în 1915. „În America pentru cauza românească” este cartea despre toate mișcările din turneul american.
Ziaristul desăvârșit înțelege pulsul cititorului, asociindu-se în demersul lui cu mari autorități ale ziaristicii americane interesate despre ce se petrece în această parte necunoscută de țară.                                                                                       [pag. 175]