România medicilor. Medici, ţărani şi igiena rurală în România de la 1860 la 1910

Să ne amintim că semne ale degenerării rasei sunt stagnarea populaţiei sau descreşterea ei. A populaţiei în ansamblu sau a unor categorii sociale. Deja în 1873 doctorul Gr. Romniceanu conectase tema degenerării populaţiei româneşti cu cea a depopulării României; medicul este convins de existenţa unui real pericol demografic rural, căci, „lăsaţi astfel cum îi vedem astăzi, ei [ţăranii] vor pieri pe fiecare zi, într-un număr incomparabil mai mare decât naşterile, şi această descreştere a populaţiunii rurale va fi vătămătoare statului român, nu numai din punctul de vedere naţional, dar şi din punctul de vedere economic” (Romniceanu, 1973, p.51). Este drept că pentru doctorul Romniceanu scăderea populaţiei rurale este doar o credinţă, ea nu este demonstrată ştiinţific prin date statistice, ceea ce în anii 1870, sunt convins, nu o face mai puţin credibilă. Cele dintâi semnale de alarmă privind dezolanta forţă demografică a populaţiei româneşti vin de unde nu ne-am fi aşteptat: din analiza mişcării populaţiei în Bucureşti. Primul text care ridică această problemă şi care întrebuinţează date statistice este ziarul Românul al lui I.G. Bibicescu dedicat analizei mişcării populaţiei Capitalei în anul 1873. Datele statistice brute îi dezvăluie autorului nostru o realitate dureroasă „care ne deşteaptă vii îngrijorări pentru viitorul nostru naţional”: un excedent de peste 3.000 de decese în raport cu numărul naşterilor. O scurtă privire în trecut relevă de asemenea un constant spor natural negativ începând din 1867. Concluzia vine de la sine: „trecem prin o criză teribilă, prin una din acele crize, din care popoarele rareori ies triumfătoare” (Bibicescu, 1874, p.1128). O analiză a indicilor mortalităţii şi ai natalităţii după religii va constata ceea ce va deveni un leitmotiv al discursului demografic al medicilor din ultimele decenii ale secolului: toate comunităţile religioase, cu excepţia izraeliţilor, au o rată a mortalităţii mai mare decât rata natalităţii. Altfel spus, făcând abstracţie de evoluţia numerică a populaţiei prin emigraţie şi imigraţie, numărul românilor scade, pe când cel al evreilor creşte! Iată un fapt care, crede domnul I.G. Bibicescu, ar trebui „a mai domoli zelul acelora care ne anunţă pe toată ziua că suntem în progres constant şi susţinut, că toate fericirile imaginabile s-au revărsat cu abundenţă asupra României” (Bibicescu, 1874, p. 1128) Viziunea lui pesimistă se încadrează perfect în viziunea politică a unui ziar liberal aflat în 1874 în opoziţie. Dar ar fi greşit să reducem întreaga discuţie la interesele jocului politic. Discursul medical în ansamblu şi mai ales tema degenerării rasei pot fi integrate, şi deci manipulate, atât în discursul politic conservator, cât şi în cel liberal. [pag.228-229]