Scriitor în comunism (nişte amintiri)

[…] Mi-a povestit că, auzind că Şerban Cioculescu urma să fie arestat, i-a sărit ţandăra şi s-a bătut pînă în pînzele albe ca să nu se întîmple aşa ceva. „Le-am spus”, îmi zicea el, „că e o tîmpenie să-l arestăm pe Cioculescu. Mai bine îl punem să scrie şi toată lumea are de cîştigat”. Îmi povestea chestia asta încă tremurînd de nervi, cu toate că trecuseră vreo treizeci de ani de la întîmplare: „Nu făcuse nimic rău, aşa că putea fi folosit, nu ne puteam permite să pierdem un tip ca Cioculescu numai ca să umplem puşcăriile. Norocul lui Cioculescu a fost că idioţii de deasupra mea m-au ascultat”. Paul Georgescu era un comunist credincios până la fanatism doctrinei marxist-leniniste, cu nuanţe troţkiste, dar era dublat de un om cu un extraordinar simţ al valorii şi acest simţ l-a scăpat pe Cioculescu de puşcărie. N-am aproape nici o îndoială că Paul Georgescu, conu’ Paulică, cum îi spunea intimii, şi-a pus curul la bătaie în zilele alea negre pentru a scăpa de puşcărie un intelectual de talia lui Şerban Cioculescu. Marxistul feroce care era, a fost întotdeauna învins de estetul-băşcălios născut în sudul ţării, în familia unui doctor din Ţăndărei.

Cum spuneam, Paul Georgescu susţinea, atunci când l-am cunoscut, în ’81, că el îl scăpase pe Şerban Cioculescu de la puşcărie. Aşa o fi fost, n-am nici un motiv să-i pun la îndoială spusele. Pe de altă parte, Matei Călinescu povesteşte în cartea pe care a scris-o împreună cu Ion Vianu, Amintiri în dialog, că pe cînd era tînăr corector la Gazeta literară, prin ’57-’58, unde Paul Georgescu era redactor-şef, acesta nu-l vedea deloc cu ochi buni pe Şerban Cioculescu. Criticului i se dăduse voie să colaboreze la Gazeta literară cu articole în care comenta operele scriitorilor clasici români.  [pag. 290-291]