Silvanii. Memorialul unui bucovinean
În loc de epilog, din relatarea lui Toader Pleşca, iniţiatorul şi principalul ctitor al crucii de stejar:
„Eram în satul meu, la 45 de ani după ocupaţia bolşevică. Totul s-a schimbat, nimic nu amintea de ce a fost, iar limba curent vorbită nu era româna, ci rusa. În magazin nu erai servit decât dacă vorbeai limba ocupanţilor. Interesându-mă de cruce, dorind să o văd, am observat că o tăcere conspirativă se păstra asupra acestui subiect. Toţi se fereau să vorbească, toţi se temeau. În cele din urmă o bătrânică mă trase de mână:
– Dacă vrei să-ţi vezi crucea, du-te în ţintirim, îmi şopti aceasta. O găseşti uşor pe
latura dinspre Igeşti, acolo unde zace şi săracul Constatin Curec. Vizita la cimitir n-a fost zadarnică. Crucea nu mai era la fel, aproape că nu mai semăna cu cea pe care o ştiam. Se micşorase, era mai scurtă, iar soclul cu celebra inscripţie lipsea. Nici o parte din înfloriturile făcute cu atâta măiestrie de Ion nu mai erau, căci fuseseră şterse cu barda. Aşa singură cum era, uitată şi părăsistă de toţi, crucea eroilor din Ciudei părea o pasăre a morţii, mare şi neagră.”
Oare anatema preotului Ignătescu, juruită la sfinţirea din 1943, fusese zadarnică sau poate pedeapsa va veni mai târziu ? Pentru că, sunt încredinţat, o astfel de faptă nu poate trece nesancţionată. [pag. 139]