Somnul raţiunii naşte monştri. O anchetă despre situaţia evreilor în România anilor celui de-al doilea război mondial
Conducerea Sionistă din Eretz Israel a găsit modalitatea de a trimite ajutoare masive, constituind fondul Haţala Veezra pus la dispoziţia deportaţilor printr-un comitet care a strâns fonduri ce s-au ridicat la 200.000 dolari, iar Suveranul Pontif a donat Centralei Evreilor din România 1,4 milioane lei. În anii 1943-1944 rândurile populaţiei evreieşti deportate în Transnistria au scăzut dramatic datorită epidemiilor de tifos exantematic din anii 1941-1942, malnutriţiei datorată abuzurilor comise de reprezentanţi ai autorităţilor care au delapidat fondurile alocate întreţinerii evreilor deportaţi, exceselor unor indivizi din organele de pază şi supraveghere şi mai ales intervenţiei unor asasini nazişti sau colaboraţionişti ai acestora din rândul populaţiei locale, care peste capul organelor de pază şi supraveghere au asasinat numeroşi evrei.
În lucrarea lui Matatias Carp intitulată „Cartea neagră. Suferinţele evreilor din România. 1940-1944” vol. III (Transnistria), reiese că numai în lunile martie-mai 1942 au fost ucişi de SS un număr de 3.225 evrei.
Un alt raport, adresat lui Ion Antonescu la 12 mai 1942, menţionează că naziştii împuşcaseră în judeţul Berezovca 4.047 evrei. Matatias Carp menţionează că dintre cei 3.000 de evrei luaţi de nazişti în august 1942 din judeţul Tulcin pentru a fi folosiţi la muncă, aproape nici unul nu a supravieţuit. La începutul anului 1943 s-au făcut demersuri pentru ca populaţia evreiască din Transnistria care a supraveiţuit să fie salvată, după ce la 13 octombrie 1942 guvernul hotărâse suspendarea deportărilor. În felul acesta şi planul de deportare şi exterminare a evreilor români în lagărele din Polonia, pregătit cu minuţie de consilierul german Gustav Richter, s-a năruit definitiv.
Din datele furnizate de Arhivele Ministerului de Externe rezultă că la 1 septembrie 1943, când guvernul român a hotărât să îi readucă pe evrei în ţară, din cei peste 110.000 evrei deportaţi în Tranistria supravieţuiseră circa 51.000.
Din cei aproape 60.000 care au pierit, circa 42.000 proveneau din Basarabia şi peste 17.000 din Bucovina şi judeţul Dorohoi.
În luna decembrie 1943 a început, practic, repatrierea. Pe la punctul Moghilev a fost evacuat primul lot de deportaţi din Dorohoi (circa 1.500 persoane). În acelaşi timp, pe la punctul Tiraspol –Tighina au fost repatriaţi alţi deportaţi, proveniţi din Berezovca şi Vapniarca.
În iarna anului 1944 au fost repatriaţi 1.846 de copii orfani. În martie 1944, în condiţiile înaintării armatei sovietice, guvernul a ordonat repatrierea generală a deportaţilor din Transnistria. Numărul evreilor repatriaţi nu este încă stabilit. Matatias Carp apreciază că energia evreiască a realizat „miracolul” din Transnistria, smulgând boalei, foametei şi răutăţii omeneşti vreo 60.000 de vieţi evreieşti, printre care la eliberare s-au putut număra şi vreo 15.000 de evrei localnici.
Alte surse, arhivistice, indică existenţa, în ianuarie 1944, a unui număr de supravieţuitori în lagărele din Transnistria de circa 78.000 (25.000 bărbaţi, 33.000 copii), reducând numărul victimelor evreilor din Basarabia şi Bucovina de nord la circa 35.000, iar al evreilor din întregul teritoriu aflat sub jurisdicţia guvernului român la circa 40.000 de oameni.
Aşa cum scria profesorul universitar dr. Israel Gutman într-un studiu privind situaţia evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de nazişti, „planurile naziştilor de a-i deporta pe evreii din România în lagărele de exterminare s-au lovit de o opoziţie energică a poporului român şi a autorităţilor româneşti, inclusiv a guvernului şi a dictatorului Antonescu. Refuzul lor de a-i extermina pe evrei a crescut cu timpul şi această rezistenţă este factorul care a salvat majoritatea evreilor români de soluţia finală de concepţie nazistă”. [pag.92-94]