Studii româneşti. Vol I-Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade

Tânărul Eliade a moştenit multe de la maestrul său. Aş spune că aproape toate eseurile publicate de el între 1934 şi 1939, precum şi majoritatea punctelor de pornire ideatice ale lucrărilor sale ştiinţifice dintre 1935 şi 1943 poartă amprenta puternică a personalităţii lui Nae Ionescu.
Există totuşi, între ei, o diferenţă fundamentală : Nae Ionescu este un credincios ortodox, ar fi subscris la toate cuvintele Crezului şi era sincer convins că Tertulian a spus credo quia absurdum (iritat, filozoful Lucian Blaga a simţit de datoria sa să-i explice că fraza lui Tertulian suna : credo quia absurdum est non credere, ceea ce este cu totul altceva). În ciuda eforturilor sale, tânărul Eliade n-a putut fi un credincios. Acesta este motivul pentru care, chiar şi atunci când Eliade utilizează ? şi o face cât se poate de des ? concepte creştine cum ar fi iubire, caritate, mîntuire, comuniune, el dă o valoare personală, de experienţă ?trăiristă?, dacă nu o valoare terestră. Nae Ionescu era probabil sincer în credinţa sa, deşi era şi el făcut din aceiaşi carne slabă ca toţi ceilalţi. La rândul său, Eliade avea în el ceva de reformator : făcea parte dintre acele extrem de rare personalităţi care au capacitatea de a conferi cuvintelor tocite un înţeles nou, personal, neaşteptat. [pag. 339]