Un viitor luminos. Crescut în Transilvania în umbra comunismului

Pe 25 mai 1949, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Român a anunțat hotărârea de construire a Canalului și, în 1950, Marea Adunare Națională l-a declarat adecvat pentru reeducarea elementelor ostile.
 Cine erau elementele ostile?
Creiere fertile s-au pus pe treabă. S-au produs idei, nume și liste. Primii pe liste erau membrii vechilor partide politice tradiționale; urmau proprietarii de fabrici; și, în fine, proprietarii de pământuri. În timp ce problema membrilor vechilor partide și a proprietarilor de fabrici era simplă, dat fiind numărul lor mai limitat, mai complicată era cea a deținătorilor de pământ. Aproape fiecare țăran, chiar și în cel mai îndepărtat colț din țară, era proprietarul cel puțin a unei parcele de pământ. Așa că în noua societate fără clase, au fost create peste noapte trei clase: țărani săraci, țărani mijlocași și țărani bogați. Aceștia din urmă au primit numele de chiaburi care îi transforma automat în exploatatori. Iar cuvântul chiabur a fost investit cu același sens pe care kulak îl avea în vocabularul eliberatorilor noștri.
Clasa chiaburilor a fost creată oficial la Plenara Partidului din 3-5 martie 1949. Erau țărani care dețineau peste 50 de hectare de pământ și angajau țărani săraci pe o durată mai mare de 30 de zile pe an.
Erau vinovați chiar dacă pământul a aparținut familiei lor timp de nenumărate generații. Trebuiau tratați ca cei mai periculoși criminali; trebuiau exterminați. Societatea nouă trebuia să fie curată, disciplinată; fiecare va lucra după propria-i capacitate și fiecăruia i se va da după nevoi.
Aceasta era ideea.
Un val de persecuții s-a pornit în fiecare colț de țară, inclusiv în Lupoaia. Acestea le vor servi țăranilor drept exemplu, și așa vor învăța cum să se comporte. Cu cât mai mare era suferința produsă dușmanilor poporului, cu atât mai repede restul populației va învăța să accepte cota de cereale pe care trebuia să o predea statului și care era la fel de mare ca producția. Cota la lapte era mai mare dcât puteau produce vacile lor, iar cea de lână era mai mare decât puteau da oile; dar ei erau siliți să accepte aceste cote.                                           [pag. 58-59]