Cum am încercat sa salvez tezaurul

Tezaurul nostru fusese dus la Moscova, cu ideea bine lamurita ca el nu va gasi acolo decât un adapost provizoriu si ca, de se va simti nevoia, îl vom transporta mai departe, în locuri mai sigure, de îndata ce evenimentele o vor cere-o. Pentru aceasta, concursul aliatilor nostri era o conditie sine qua non. Acest concurs l-am cerut, din vreme, de mai multe ori în întrevederile mele cu reprezentantii Intelegerii la Iasi. Revolutia bolsevica, dând problemului un caracter de netagaduita acuitate, în memoriul prezentat de mine ministrilor aliati la Iasi, la 13 noiembrie 1917, asupra situatiunii financiare în general, spuneam, sub titlul: Tezaurul român în Rusia: „Dat fiind amenintarea continua de a vedea disparând de la o zi la alta aurul si valorile românesti depuse la Moscova, rugam aliatii nostri de a binevoi sa avizeze la cele mai bune mijloace de a putea transporta cu toata siguranta acest aur si aceste valori în America sau în Japonia, asa cum am cerut-o deja mai înainte, precum si de a putea asigura securitatea acestui depozit pe loc.”

De altfel, vestit de intentiunile noastre, [Victor] Antonescu îmi telegrafia la 23 octombrie/5 noiembrie, între altele: „Astept instructiunile Dv. pentru a face demersuri în sensul transferarii aurului de la Moscova, pe care, împreuna cu Danielopol, o credem nimerita.”

Trebuie sa mentionez ca perioada cea mai propice pentru transportul aurului din Rusia era aceea a primaverii lui 1917 – fapt care de se împlinea, permitea transportul valorilor din august 1917 direct, din capul locului, la destinatia lui definitiva si ca mi s-a spus ca nu s-a efectuat transferul atunci din cauza unei disensiuni asupra pretului asigurarii contra riscurilor, care era de circa 12 milioane.

Raspunsesem lui Antonescu la 3 noiembrie, prin telegrama no. 22333 – deci înainte de prezentarea memoriului sus indicat: „Faceti demersurile pentru transportul aurului si valorilor de la Moscova, obtinând garantia Aliatilor pentru transport si depozit. Rog comunicati rezultatul pentru a supune chestia Consiliului de Ministri. Titulescu.”

La 8/21 noiembrie, între altele, Antonescu îmi telegrafia: „In ceea ce priveste chestiunea transferarii aurului, înainte de orice demers ar trebui sa vorbesc despre aceasta mâine la Banca Frantei”.

De la Moscova grijile noastre fusesera momentan micsorate, prin stirile care soseau.

Astfel, directorul Ionescu, prin telegrama 1058.14.18.10.30 comunica: „Depozitul intact. Românii nevatamati. Cupoanele mai târziu (nota: este vorba de masurile asupra carora convenisem cu Ionescu pentru plata la Iasi a cupoanelor titlurilor depozitate la Moscova) Ionescu.”

Prin deputatul Stefan Ioan, membru în Consiliu de Administratie al Casei de Depunere, directorul Ionescu îmi trimite urmatorul raport confidential: „Domnule ministru, am ajuns la Moscova în ziua de 24 octombrie, zi în care aveau loc evenimente politice la Petrograd. In Moscova, aceste evenimente s-au manifestat cu începere din seara zilei de vineri, 27 octombrie, si au continuat pâna în ziua de sâmbata, 4 noiembrie. Adevarate lupte armate cu pusti, mitraliere, tunuri etc. s-au dat între armata partidei zise bolseviste si garnizoana din Kremlin. In cele din urma Kremlinul a fost luat si lucrurile s-au mai potolit. Ei au acum conducerea generala.

Nu cunosc starea în care va fi Kremlinul, întrucât accesul nu este permis, dar în partea permisa se pot vedea stricaciunile. Bombardarile au avut loc între statuia Skobeleff si Kremlin, cuprinzând mai tot centrul. Hotelul Metropole, vecin cu Kremlinul, a suferit cel mai mult. Mari stricaciuni, cauzate de ghiulele de tun, se vad pe zidurile hotelului complet ruinat (nota: exagereaza). Ziduri gaurite în toata gro-simea lor. In acest hotel se gaseau d-nii Capitanovici, Pantazi si Dobrovici, care au avut mai multe neajunsuri, dar au scapat toti. Cu totii am fost sechestrati în case, în tot acest timp.

Patrule formate din soldati si din lucratori civili, unii copii, toti înarmati si cu baionetele la pusti, au perchezitionat toate casele pentru a ridica armele de orice fel. Chiar în strada aveau loc asemenea perchezitiuni. Bancile sunt înca închise. De asemenea si Casa de Depuneri, unde este depozitul nostru. Din aceasta cauza nu s-a putut pâna acum umbla la depozit pentru cupoane. Depozitul este intact. Asupra Casei de Depuneri, ca si asupra celorlalte institutii, nu a fost nici o tentativa de sfortare. Depozitul are însa nevoie de manipulare mai ales în scopul de a aranja lazile spre a se putea detasa cupoanele. Directia Casei de Depuneri ne sfatuieste a nu mai uza ca pâna aci, pentru manipularea depozitului, de soldati rusi, în care nu se mai poate avea încredere. O garda româneasca ar fi necesara. De personalul ei ne-am putea servi si pentru manipularea lazilor si a ne însoti în depozit. Am trecut prin grele momente. Ingrijorarea persista înca, întrucât se mai pot ivi tulburari. Pentru o oarecare siguranta a românilor de aci ar fi necesar sa fie toti instalati într-o cladire, cunoscuta autoritatilor, spre a fi pusi la adapost de vexatiuni. Voi încerca o asemenea realizare. Neputându-se, pentru moment, umbla în depozit, dl. Stefan Ioan vine la Iasi. Primiti, va rog, d-le ministru etc. C. Ionescu.”

De asemenea, primul ministru primeste urmatoarea telegrama din Moscova, ce-mi comunica (n-am data):

„Dl. Capitanovici si dl. Guerin, consulul României la Moscova, comunica ca, pentru moment, tezaurul si valorile depuse la Kremlin sunt neatinse, dar acesti domni exprima mare temere pentru siguranta viitoare. Depozitul se gaseste în localuri la rez de chaussee [parter]. Aceste localuri nu prezinta mare rezistenta si sunt sub paza bolsevistilor. S-ar parea ca se banuieste valoarea depozitului. Consulul, precum si dl. Capitanovici cer cu insistenta transferarea depozitului în America sau Japonia, sub paza buna, la prima ocazie. Doi functionari pazesc tipografia biletelor noastre de banca; si au de pazit si stocuri de… (nota: probabil bilete) netransportate cu toate cererile repetate.”

La 12/25 noiembrie 1917, îmi comunica primul ministru: „Dl. Diamandy întreaba daca n-ar fi bine sa se trimeata la Moscova un functionar sau un ofiter pentru a vedea ce s-ar putea face pentru un eventual transport al tezaurului din Kremlin. In aceasta privinta va putea lua întelegere cu colonelul canadian Boyle si maiorul francez Ducastle care se ocupa cu transporturile pentru România.”

La 14 noiembrie, prin telegrama 23.701, comunic lui Guerin si Capitanovici: „Miercuri, 15 noiembrie pleaca de aici locot. Zagoritz cu 20 pazitori ai Bancii Nationale. Rog raspundeti daca transportul fara riscuri e posibil acum si prin ce mijloace. Intervenit de mult în acest sens la aliati. Puneti-va [în] legatura si cu reprezentantii americani transsiberieni. M. Finantelor, Titulescu.”

La 15 noiembrie, prin telegrama fara no. înreg[istrata] la Ministerul Afacerilor Externe sub no. 15907 din 18.XI. 1917, consulul nostru din Moscova, Guerin, comunica lui I.I.C. Bratianu: „Situatia interna e tot grava, indiferent de marile complicatii externe. Comitetul revolutionar din Moscova a declarat ca raspunde de securitatea depozitelor si a strainilor, în masura în care puterea ar fi în mâna lor. E de temut în acelasi timp o lovitura din partea anarchistilor sau a altor bande organizate si poate chiar trupe revolutionare, de îndata ce ar simti ca puterea le scapa. Va sfatuiesc de a încerca sa va întelegeti cu guvernul american, pentru a expedia tezaurul si valorile în America. Sub pretextul plauzibil de a garanta împrumutul sau altele. Va sfatuiesc de asemenea a ruga toate guvernele aliate de a va sprijini si, de e posibil, de a declara comitetului revolutionar ca e responsabil de integritatea tezaurului dv. fata de toate Puterile aliate. Consul General Guerin, fara no.”

Prin telegrama trimisa la 16/29 noiembrie, Victor Antonescu îmi comunica raspunsul la însarcinarea data de a trata transportul aurului: „In chestiunea transportului aurului si valorilor române de la Moscova, Banca Frantei considera ca greutatea transportului lor consta în faptul ca transportul n-ar fi sigur.

S-ar putea lua masurile necesare pentru a încarca aceste valori pe un vapor de razboi, daca ele ar putea fi aduse pâna la un port. Poate ca ar fi mai usor transportul lor în Japonia. Din cauza ca la Petrograd nu este guvern, aliatii nu pot garanta transportul aurului pe caile ferate ruse. V. Antonescu.”

Aceasta telegrama sau nimic era tot una. Transportul nefiind probabil, trebuia cautat sa obtinem garantia aliatilor pentru conservarea pe loc, cum am si facut. Dar pâna atunci iluzia transportului aiurea trebuia sa mai framânte mintile celor ce nu voiau sa vada.

Astfel, la 25 noiembrie, prin telegrama no. 2428/24.11.1917, înreg[istrata] la Externe sub no. 16202 din 25 noiembrie si la Finante sub no. 49247, Guerin comunica urmatoarea telegrama a lui Pantazi, sechestrul Bancii de Credit Româna cu resedinta la Moscova: „Atrag din nou atentia Dv. asupra gravitatii situatiunii si asupra faptului ca, cu toate repezile demersuri ale d-lui Guerin si bunavointa a consulului american, care a fost la Petrograd, ministrul nostru nu are înca instructiuni relativ la transportul în America a tezaurului si valorilor si a permis sa le ceara si sa vie la începutul lui decembrie la Moscova. Intârzierea e regretabila. Semnat de Pantazi. Guerin. 2428.”

Trebuie cuiva putina judecata sa banuiasca ca un ministru de Finante care are grija conservarii tezaurului tarii ar putea sa neglijeze o chestiune ca aceasta? Faptul ca cineva nu stie ce s-a facut nu o îndrituieste a banui ca nu s-a facut nimic. Am raspuns la 28 noiembrie, prin telegrama 25.195: „Consulului general Guerin. Moscova. Raspund telegramei Dv. 2428. N-ati primit probabil telegramele mele anterioare, altfel telegrama Dv. 2428 este inexplicabila. Am tratat de mult transportul tezaurului, dar aliatii refuza sa garanteze securitatea transportului. Daca credeti în posibilitatea transportului fara riscuri, rog a ma informa. Am telegrafiat lui Diamandy sa se puna în contact cu ambasadorul Statelor Unite si va rog a lua contact cu reprezentantii americani transsiberieni. Rog comunicati aceasta lui Pantazi. Ministrul Finantelor. N. Titulescu.”

E drept ca la 27 noiembrie primisem din partea Ministerului de Afaceri Straine adresa 16.120: „D-le ministru, drept raspuns la telegrama Dvs. nr. 23701 adresata Consulatului nostru general din Moscova si d-lui Capitanovici, am onoarea a va comunica în traducere urmatoarea telegrama de la sus-zisul consul general: ÇMa grabesc a va informa ca Consulatul general american din Moscova a rugat telegrafic pe ambasadorul american din Petrograd sa convoace de urgenta conferinta tuturor aliatilor cu privire la transportul aurului si valorilor. Trebuie ceruta în acelasi timp si protectiunea puterilor neutre în cazul unei evacuari a Moscovei, spre a putea duce tezaurul si valorile. P[entru] ministru, Nanu.”

La 28 noiembrie 1917, prin telegrama 25194 comunic lui Diamandy la Petrograd: „Am tratat de mult transportul valorilor de la Moscova, dar Antonescu ma informeaza ca aliatii refuza de a garanta securitatea transportului. Rog puneti-va în raport cu ambasadorul Statelor Unite si alte persoane ce veti judeca folositoare pentru a aviza asupra celor mai bune mijloace de a pune tezaurul la adapost. Rog comunicati-mi rezultatele. Temându-ma ca Guerin de la Moscova n-a primit telegramele mele, rog a-i transmite cele de mai sus. M[inistrul] Finantelor, N. Titulescu.”

La 30 noiembrie primesc telegrama lui Guerin 2468 din 29 noiembrie, înreg[istrata] la Externe sub no. 164453 din 30.XI.1917: „Pentru ministrul Finantelor. Rog a-mi comunica prin Consulat, telegrafic, de urgenta, dispozitiunile luate pentru depozit si valori. Daca decideti transportul aiurea, comunicati-mi destinatia. Luati masurile necesare pentru a putea pune la dispozitia mea, pentru 300 000 lei, moneda a tarii unde se face transportul, comunicându-mi banca care va trebui sa libereze banii; avizati în acelasi timp ministrul nostru în tara de transport. Rog avizati Directorul Casei de Depuneri si Consemnatiuni sa faca lucrarile necesare. Semnat de Ionescu. Guerin, consul general no. 2468.”

Aici se încheie paginile pe care le-am selectat din manuscrisul lui Nicolae Titulescu. De altfel, curând dupa aceea, la 26 ianuarie, el parasea guvernul.