memoria.ro Bibliotecă digitală

Despre cum se poate introduce studiul perioadei comuniste în învățământul liceal

Site-ul nostru s-a definit de la început ca mijloc prin care tânara generație, utilizatoare prin excelență a Internetului, va avea acces liber la documente care să îi permită să cunoască istoria recentă a României, în speță istoria comunismului românesc. Oferim, de aproape un deceniu, alături de alte site-uri, muzee, fundații, institute de cercetare universitare si guvernamentale, colecții de carte ale marilor sau mai micilor edituri, alături de evenimente care invită publicul la dialog direct – conferințe, seminarii, lansări de carte -, accesul la cunoașterea istoriei recente. Am creat în câțiva ani o bază de date bogată, însumând interviuri, pagini de jurnal, analize, titluri de cărți, precum și cărți integrale, toate la dispoziția celor ce vor să se informeze.


Avem însă convingerea că ceea ce facem nu este îndeajuns. Știm că multe cursuri universitare angrenează studenții în cercetarea perioadei comuniste. Dar studenții de la istorie și științe sociale, cei care beneficiază în cea mai mare mare parte de aceste cursuri, sunt doar o minoritate în comparație cu studenții din celelalte discipline. Susținem de aceea necesitatea ca predarea istoriei comunismului în România să se introducă in cursurile liceale de istorie.


Într-un interviu apărut în ziarul Adevărul la 31.01.2008, Ana Blandiana susține de asemenea introducerea în programa școlară a studiului represiunii comuniste, și ne dă vești bune: ?Sper că acest lucru se va întâmpla chiar în viitorul an școlar, am înțeles că există demersuri în acest sens la Ministerul Educației și Cercetării, iar Școala de Vară de la Sighet se va transforma chiar din acest an într-o dezbatere între profesori de istorie și elevi pe marginea modalităților cât mai eficiente de a trece adevărurile istoriei recente spre generațiile care nu au trăit-o.?  (Vezi http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=339738&search=comunism )


În același cadru se înscriu diverse demersuri ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), printre care se distinge proiectul care a dus la publicarea, la Editura Curtea Veche (http://www.curteaveche.ro ), a volumului bilingv ?Ce înseamnă comunismul pentru mine? What Does Communism Mean to Me ??, îngrijit de Raluca Grosescu. Volumul reunește  eseuri și artă graficăselecționate la concursurile cu același titlu destinate elevilor din clasele V-XII, organizate de IICCR în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2007. După cum se afirmă pe site-ul IICCR, concursurile i-au provocat pe tineri să-și ilustreze viziunea despre comunism, având ca scop creșterea interesului elevilor pentru istoria comunismului românesc și stimularea reflecției asupra crimelor, abuzurilor și discriminărilor pe care regimul comunist le-a impus societății românești vreme de 40 de ani.(Vezi http://www.crimelecomunismului.ro/ro/proiecte/proiecte_educationale )


Valoroase fără îndoială, reușitele de mai sus, chiar dacă vor fi încoronate de introducerea în programa școlară a studiului comunismului, își pot spori eficiența prin angrenarea a cât mai mulți martori ai vremurilor comuniste în transmiterea cunoștințelor către elevi.  Există un număr mare de potențiali profesori, cu sau fără diplomă de istorici, cu sau fără diplomă de profesori ? care nu au nevoie și nu trebuie să aștepte decizii administrative sau ministeriale, care nu au nici măcar nevoie de un buget – și care ar putea împărtăși istoria comunismului elevilor de liceu, așa cum au trăit-o ei înșisi: aceștia sunt oamenii de bună credință din generația de peste 40 de ani, și, mai ales, pensionarii, de orice vârstă, care au trăit tot parcursul instaurării și desfășurării sistemului comunist în România. Pensionarii sunt oameni cu timp și doritori, în genere, de a-și povesti viața.  De ce nu ar face-o în fața unor clase sau grupuri de elevi de liceu?


Nu suntem idealiști peste măsură: știm că astfel de acțiuni există, atât în țară, cât și în străinătate. Vă dau un exemplu: de curând au apărut în Germania rezultatele unui studiu despre starea cunoștințelor de istorie a elevilor de liceu despre comunismul est-german in fosta Republică Democrată Germană, RDG. Dacă nivelul de cunoștințe ale elevilor din partea vestică a Germaniei era mulțumitor, cel al elevilor din fosta RDG era de-a dreptul dezastruos: ei nu pot distinge între democrație și dictatură, pentru ei nu există mare diferență între gradul de libertate personală sau nivelul de viață al locuitorilor din RFG și RDG înaintea căderii zidului din Berlin, mai mult, mulți dintre ei nici nu știau ce guvern a ridicat și de ce a fost ridicat zidul care a dezmembrat timp de decenii Berlinul și unde și-au pierdut viața est-germani care încercau sa fugă spre libertate! (Articolul, publicat în ziarul german Sueddeutsche Zeitung din 28 decembrie 2007,  este re-publicat în traducere pe site-ul nostru cu titlul lui original ?Zidul? Care zid?? )


Scurt timp după publicarea rezultatelor acestui studiu, vecina mea de 71 ani, fostă profesoară de engleză , născută în RDG, pe care îl părăsise în urmă cu vreo 30 de ani, s-a decis să pornească un tur prin liceele din jurul Muenchenului. Simțea ca trebuie să povestească elevilor experiența ei personală, să vorbească despre viața parinților ei – tatăl lui Hannelore trăiește încă în fostul RDG, și la cei 101 ani ai săi i-a pus la dispoziție fiicei tot felul de documente de propagandă comunistă. În unele cazuri elevii au renunțat la pauză pentru a-i da mai mult timp de vorbit lui Hannelore.  Un câștig pentru ambele generații, dar poate și mai mare pentru cea tânără.


De ce nu am face un astfel de tur prin școlile din jurul nostru și noi, cei din București, din Brașov, din Cluj, Iași, de oriunde? A organiza astfel de întâlniri cu elevii nu necesită decât inițiativă, dorința de a împărtăși, și, la modul concret, a lua legătura cu profesori convinși de valoarea experienței personale și a dialogului între generații. Nu e nevoie de mari decizii organizatorice și de nici un buget, doar poate de un buchet de flori pentru pensionarul care vă vizitează…


Site-l Memoria.ro va fi deschis oricărei inițiative de acest gen – va pune în legătură povestitori și profesori, specialiști în istorie orală și voluntari care se oferă să dialogheze cu tinerii  în școli. Vom publica experiențe de acest gen la dorința dumneavoastră, pentru a inspira pe cât mai mulți. Vom selecționa pentru profesori cărți de istorie recentă care pot fi folosite ca documentație pentru continuarea acestor dialoguri in clasă. Să încercăm împreună!