Evocari: Bucurestiul pitoresc

 Noi, studentii cazati la Matei Voevod, ne aveam vadul prin preajma, pina pe la Bariera Vergului, si de cele mai multe ori ne multumeam serile cu ingusta gradinita cu cinci-sase mese a unei bodegi unde vara se producea Petrica Dumitrescu – pentru noi idolul care cinta in pauze la cinematograful „Pache” din apropierea caminului nostru si ne ridica pe toti in picioare cu refrenul sau glorios repetat de toata sala intr-o suflare: „Eu sunt Petrica Dumitrescu/ – nu zice nu!” Dar ce nume purta acea bodeguta unde Petrica Dumitrescu storcea lacrimile duiosilor musterii cu tangoul „Virginia”: BODEGA BOILOR! Multa vreme nu m-a interesat acea denumire stranie, dar o data, realizind absurdul voluntariat al clientelei de a se infunda sub acoperisul micului local si a se inrola in turma mereu reinnoita a boilor, l-am intrebat pe unul dintre locatarii de seama ai caminului, nici mai mult, nici mai putin decit profesorul Alexandru Graur, de ce o fi avind bodega o firma atit de deocheata? Profesorul s-a documentat scurt si dupa citeva zile ne-a putut spune cu toata seriozitatea ca pe vremuri, cind aici la Bariera Vergului era margine de oras, pe locul cu pricina se tineau dese tirguri de vite, era vad de vinzare a boilor si cornutelor mari, de unde si acest ecou intirziat: Bodega Boilor, de fapt a boarilor. Pentru Capitala noastra, insa, acest nume era foarte „nevinovat” fata de cele mai pitoresti si trasnite denumiri de gradini de vara, circiumi, bodegi si restaurante, pe care le voi aminti sau reaminti cu placere, nu insa inainte de a zabovi o clipa asupra vechiului camin Matei Voevod de pe strada cu acelasi nume. Cladirea era butucanoasa, aparent austera, dar foarte incapatoare si primitoare, cu camere uriase (in care puteau fi cazati de la 10 pina la 30 de studenti), cu o bucatarie si o sala de mese la fel de spatioase. Pe scurt: un stup studentesc, ce cuprindea fete si baieti repartizati pe lungi coridoare paralele, un talmes- balmes de studenti la litere, drept, teologie, filosofie, istorie, geografie, naturale, matematici, politehnica, medicina, agronomie si alte facultati, precum si numerosi restantieri imbatriniti in tragerea de timp, tineri fara un statut cert, cintareti si boxeri ratati, absolventi fara locuinta, abonati la suplimentele de prinz si de seara, la o zeama chioara cu mamaliga rece si la caldura mansardei. Profesorul Alexandru Graur ocupa la demisolul cladirii un apartament modest, probabil de serviciu, cum era de altfel si cel al administratorului sau cel al lui „mos Porumb”, umilul factotum al cantinei si subzistentei studentesti. Dar ce viitorime crestea la sinu- i bunul, caldul camin Matei Voevod! Numai „contingentul” meu avea sa dea facultatilor bucurestene cel putin o duzina de valoroase cadre universitare, ba pina si un rector al Universitatii bucurestene, si citeva personalitati in diverse domenii, ca de pilda pe muzicianul si dirijorul Marin Constantin, care acolo, in sala de festivitati, a pus primii piloni ai viitorului „Madrigal”, pe lingvistul budapestan Ferenc Bakos, pe matematicianul Solomon Marcus, pe virtuozul bas al Operei romane Constantin Gabor (la inceputurile sale student la medicina veterinara), pe istoricul Nicolae Ciachir si altii.
Dar sa ne intoarcem la toponimia si denumirile adesea de domeniul incredibilului ce au inflorit cu insolitul lor Capitala noastra. Cu timpul, multe din acestea s-au pastrat doar in memoria inclinata spre legende, transmise insa cu nestinsa fervoare de la o generatie la alta in chip din ce in ce mai fabulos. Strazi, poduri, mahalale, hanuri, circiumi, restaurante, gradini de vara, bodegi cu denumiri socante pentru urechea bucuresteanului de azi, au alcatuit si continua sa alcatuiasca harta mirifica a unei stari si spiritualitati specific bucurestene. Podul calicilor, devenit al Calitei, acolo unde incepea Calea Craiovei, Calea Rahovei de azi (Serban Voda), denumirile unor strazi date de breslasi, numele unor hanuri, lesne memorabile, ca Hanul Rosu, Hanul Verde, Hanul Galben (pe care multi am mai apucat sa-l vedem, in buza Filantropiei), Hanul cu Tei de pe Ulita Mare a Marchitanilor, parca mai staruie in auzul iubitorilor de istorie a Bucurestilor. Darmite denumirile cu adevarat fantastice: gradinile de vara de la sfirsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului XX: „Sapte nuci” si „Leul si cirnatul” (unde, cum citim in Bacalbasa, cu doi lei in punga „pune-te pe mititei – doi la 10 bani -, pe sprituri reci – un gologan spritul – si tot asa” (…) pina iesi din gradina „cintind, chiuind si cu chef grozav”), ambele de pe 11 Iunie, „Cismeaua” din Cotroceni, „Bordeiul” din Herastrau, „Gradina cu cai” de pe la Kogalniceanu, „La Barba Lata”, „La Circiuma din padure” din Berzei, circiumile „La Nae Saciz zis Sperie-Peste” de la poalele dealului Filaret, „La salcia pletoasa”, „La Tache Zbanghiul” – toate acestea „rinduite omului sa-i implineasca viata” cum frumos zice Alexandru Predescu in Dimbovita, apa dulce. Apoi gradinile „La Abisinianul” (pe strada Clucerului) vizavi de „Coana Victorita”, „Pajura Neagra” din coltul actualei piete 1 Mai, unde a fiintat pina nu demult restaurantul „Ovidiu”, „Roata Lumii” de pe Dorobantilor, linga cinematograful Volga, „La Motanul Negru” pe Calea Rahovei, ca si multele gradini numite „La cinci lei”, „La trei lei”, „La doi lei”, birturile cu nume savuroase ca: „La Pisica Alba” (in apropierea bisericii si hanului Zlatari), „La Ochiul lui Dumnezeu”, din preajma fostei cofetarii Nestor, „La Mielul Alb” de linga Biserica Alba, „La Vasile Cirnul”, „Birtul lui Balega”, „La Trei Sarmale” (pe Blanari), „La sapte svabi” (pe Academiei) si multe altele cu nume lipicioase.

Insa circiumile intreceau orice inchipuire, de la cele mai indepartate in timp, ce duceau faima numelor si poreclelor jupinilor circiumari (ia sa auzim!): Vina de bou, Falca de magar, Scufita Manafu, Mitu Cirpa-n Nas, Tranca Temelie, Nita Berechet, Crisma lui Chibrit si altele. Pina si azi bucurestenii sadea mai amintesc cu sfatosenie de circiuma „La trei ochi sub plapuma”, aflata la rascrucea Caii Mosilor cu Bulevardul Republicii (Carol), denumire hazlie data de bucuresteni fostei circiumi a „Faramitoaiei”, nevasta cea chioara a jupinului circiumar, femeie apriga ce-si pierduse ochiul sting intr-o lupta dusa cu facaletul impotriva a trei barbati ce vrusesera sa jefuiasca averea crismaritei. Circiuma a disparut in 1890, cind s-a taiat Calea Mosilor spre Obor din ordinul primarului Pake Protopopescu. Multi domni batrini din Bucuresti se jura si azi ca au mai apucat vestita circiuma, desi desigur n-au mai prins decit o legenda. Sau ce sa mai spunem de mult-cautata circiuma a „grangurilor”: „La Iancu Laba” din Blanari, amintita cu duiosie de I. Ludo, de „Trei Lulele” (spre Grozavesti) sau de „La trei chiftele” de linga Abator! Apoi de beraria „La caru cu bere”, unde nu se poate sa nu fi trecut macar o data orice bucurestean care se respecta, apoi de localurile „La Pisici” (in chiar incinta hotelului Union), „La Viata dulce” pe Grivitei, „La Groapa dulce” si „La Castelul cu flori” din preajma Pietei Sf. Gheorghe, cabaretele „Chat Noir”, „Maxim Zig- Zag”, „Fu Ciang” (sau „Chinezesc”), „Nababu” s.a. Terenul cel mai propice pentru activarea fanteziei sau slugarniciei, daca nu si a tembelismului functionarimii Primariei Capitalei (a Sfatului Popular cum se numea sub socialismul „biruitor”, onorat de diversi primari comunisti, de la Doncea pina la Dinca), a fost oferit de „nomenclatorul” strazilor Bucurestiului. De altfel exista si o certa traditie in materie de botezuri de strazi cu nume trasnite, de la denumiri hazlii pina la altele intristatoare, pe care nu in putine rinduri scriitorii nostri clasici le-au luat la refec intr-un fel sau altul. Cu Caragiale in frunte. Asadar – dupa ce in anii regimului totalitarist zelosii functionari ai Sfatului Popular al Capitalei facusera sa apara pe nomenclator nu mai putin de 9 strazi 23 August, 6 strazi 1 Mai, 8 strazi 6 Martie, 6 strazi 7 Noiembrie, 5 strazi 30 Decembrie, 6 Republicii, 7 Vasile Roaita, 5 Stefan Gheorghiu, 8 Ilie Pintilie si altele, de-si scarpina ceafa Posta Romana, capitala s-a imbogatit an de an (pe linga frumoasele nume de strazi venite din vechime, ca: Deluselului, Cimpurelului, Fumaritei, Raristei s.a.) cu denumiri aberante tradind totala lipsa de bun-gust a functionarului de rind cocotat pe fotoliile cu orgolii demnitare. De parca s-ar fi adaugat litera cu litera la cintarul cu denumiri ridicole. Sa amintim citeva – alfabetic – din lungul sir al prostiei functionarimii primariilor Capitalei: strazile Aburului, Alfabetului, Aluatului, Amidonului, Angrenajului, Antrenorilor, Basmului, Betonului, Chitarei, Coifului, Comutatorului, Condensatorului, Cresonului, Cretei, Cronometrului, Cultul Patriei, Datinelor, Detectorului, Diamantului, Disciplinei, Drumul Zootehnic, Elefantului, Eucaliptului, Existentei, Fragmentului, Galenei, Galopului, Garniturii, Ghidului, Girafei, Grenadei, Harnicului, Ispravei, Legendei, Legislatorului, Macaralei, Minotaurului, Miracolelor, Mistriei (3 mistrii!), Modestiei, Nicovalei, Nivelarii, Odihnei, Palmierului, Parasutei, Plivitului, Popicelor, Povestei, Povetei, Proiectata, Prudentei, Rachetei, Racordarii, Ramasagului, Regenerarii, Rinocerului, Rombului, Rotativei, Sarsaila, Scenei, Segovia, Semnalului, Silfidelor, Spatiului, Portului, Stafetei, Tirnacopului, Tragaciului, Trofeelor, Tropicelor, Tinutului, Veacului, Vesniciei, Vuietului, Zebrei si Zebrului (sotul zebrei)!

Le-am InSirat pe toate acestea numai cu gindul bun ca actuala conducere a Primariei Capitalei si cititorii acestor rinduri se vor amuza si vor cugeta la multe si de toate.
Asadar iata-ne ajungind de la „Bodega Boilor” la „Nababu” – sau cum ne-ar fi cintat cu atita vibratie neuitatul Constantin Lungeanu: „Hai sa vedem Bucurestiul noaptea…” Insa si ziua, si mai ales cu nostalgie si umor.