memoria.ro Bibliotecă digitală

Lansarea cărții „Basarabeni și bucovineni în Banat” la Chișinău

În data de 8 februarie 2011, în cadrul Centrului
de Studiere a Totalitarismului de la Facultatea de Istorie și Filosofie a
Universității de Stat din Chișinău a avut loc lansarea cărții Basarabeni și bucovineni în Banat, apărută
în 2010 la editura Marineasa din Timișoara și editată de Smaranda Vultur și
Adrian Onică de la Universitatea de Vest din Timișoara. Lansarea a fost
moderată de decanul facultății, conf. univ. dr. Igor Șarov. Dumnealui a amintit
celor prezenți legăturile mai vechi ale istoricilor din Basarabia și a celor
din Banat și a manifestat o deosebită satisfacție față de faptul că relațiile
dintre cele două provincii ale românității continuă și prin publicarea acestui
volum. Cartea a fost prezentată de Svetlana Suveică, conf. univ. dr. la Catedra
de Istoria Românilor, doctor în istorie al Universității din Iași cu o teză de
doctorat despre Basarabia interbelică, fostă bursieră Fulbright. Svetlana
Suveică a făcut o analiză generală a lucrării și a citit câteva pasaje care au
emoționat profund persoanele prezente. S-a accentuat faptul că basarabenii și
bucovinenii au plecat în 1940 și 1944 cu mare durere în suflet, unii fără a mai
avea posibilitatea să revină vreodată să-și revadă locurile natale. A fost o
dramă care marchează și astăzi situația din R. Moldova, întrucât printre
refugiați au fost reprezentanți ai elitei culturale, economice și politice, a
căror plecare a creat un vid ce nu a fost umplut niciodată. 

În continuare a luat cuvântul conf. univ. dr.
Gheorghe Palade de la Universitatea din Chișinău. Cunoscutul istoric
basarabean, unul dintre cei mai importanți specialiști în istoria interbelică a
României și cu precădere a Basarabiei, a apreciat mult lucrarea și a precizat
că e nevoie de asemenea cărți, pentru că arhivele nu redau decât foarte sumar
și deseori mistifică realitățile istorice. Numai memoriile și interviurile cu
supraviețuitorii pot să ne ofere o imagine vie și profundă a vremurilor din
trecut, în cazul de față a represiunilor și suferințelor suportate de
basarabenii și bucovinenii care au plecat peste Prut în 1940 și 1944. 

La rândul său conf. univ. dr. Igor Cașu, director
al Centrului de Studiere al Totalitarismului, autor al studiului introductiv
din volumul prezentat, a reiterat importanța istoriei orale în elaborarea unui
discurs istoric de factură europeană. El a precizat că volumul editat de
Smaranda Vultur și Adrian Onică de la Universitatea de Vest din Timișoara
reunește 14 mărturii ale basarabenilor și bucovinenilor refugiați peste Prut în
1940 și 1944, la venirea Armatei Roșii. Toți aceștia se refugiaseră tocmai în
Banat, întrucât considerau că dacă se vor afla mai departe de hotarul sovietic,
vor fi mai în siguranță. Nu a fost însă așa. După instaurarea regimului
comunist în România sub presiunea tancurilor rusești, aflate la fața locului, basarabenii
și bucovinenii care au reușit să scape de ?repatrierea? în URSS, au fost supuși
deportărilor în Bărăgan. Unii și-au schimbat numele pentru a nu fi identificați,
alții s-au dat drept refugiați din Dobrogea, aceștia fiind protejați de statul
român pe baza unei înțelegeri din 1940 privitor la schimbul de populație cu
Bulgaria. Basarabenii și bucovinenii nu au avut parte de același statut,
sovieticii insistând că toți care s-au născut în aceste teritorii ar fi
cetățeni sovietici și respectiv urmează să fie aduși cu forța în partea stângă
a Prutului. În volum se arată cum românii din Vechiul Regat, Transilvania și
Banat au ajutat basarabenii și bucovinenii refugiați, cu riscul de a fi
pedepsiți de către autorități. Este o istorie a unei solidarități naționale
care a rezistat în timp în ciuda vicisitudinilor istoriei și a regimului
comunist din ambele părți ale Prutului.

La lansarea cărții au participat
studenți, profesori, reprezentanți ai mass-mediei. 

I.G.