Neagu Djuvara, Paris, iulie 2002

Y.L. Vă propun să reluăm firul autobiografic al cărții dvs. publicată anul acesta, Amintiri din pribegie, îndepărtîndu-ne și reîntorcîndu-ne la el după cum ne vor purta meandrele acestei ?causerie?… Cartea nu povestește începutul vieții ci doar începutul exilului, din 1948. Si înainte?

N.D. Dacă o luăm de la început, trebuie să spun că faptul că mi-am făcut studiile în Franța și la liceu, copil fiind, e un fenomen care nu mai era frecvent în societatea românească, în generația mea. Ar fi fost normal la generația părinților mei, de pildă tata fusese pus de taică-său, care era foarte dur cu el, fusese băgat intern în Germania că să-i placă regelui Carol I. Dar, în fond, era foarte antigerman bunicul meu Djuvara. L-a băgat la liceul francez de la Berlin. De fapt, mi se pare că acest liceu nu avea internat, așa că ei erau dați pe mâna unui profesor. Deci un fel de intern la un profesor. Erau doi frați, unul de 10 ani și unul de 11. Vezi ce tristă viață au avut prin faptul că bunicul meu Djuvara și prima lui nevastă divorțaseră? Și pe vremea aceea, dat fiind că divorțul a fost cerut de mamă, copiii au fost dați tatălui, lucru care nu se mai face în mod curent acum. Bine, cu asta mă întorc în timp, ca să zic așa, în societatea românească, în veacul al XIX-lea și bunicul meu făcuse bacalaureatul francez, și tata făcuse, deci, liceul francez la Berlin. Dar, în generația mea, născuți în timpul războiului 1914, fratele meu era născut în 1913, decembrie, eu în 1916, 3 zile după izbucnirea războiului în România, noi, în mod normal, am fi făcut studii în România. Cum însă murise tata în noiembrie 1918, în uniformă, de faimoasa epidemie de gripă spaniolă, iar noi, copiii, am rămas și fără avere din cauza marii exproprieri, și fără tata, deci fără salariu; am dus-o destul de greu. La un moment dat, mama a luat hotărârea că o să fim mai bine crescuți în străinătate, modest, interni într-un liceu, decât să fim la București unde, cum s-ar zice, nu ne puteam ține rangul? în societatea bucureșteană. Și așa s-a făcut că a venit cu noi biata mamă. Și ne-a băgat la liceul de la Nisa, fiindcă bunicul, Trandafir Djuvara, venea și el acolo vreo 4 luni pe an să stea mai la soare, din cauza reumatismului. Și deci el a zis, păi dacă mergeți în Franța, să fie la Nisa, unde o să fiu și eu 4 luni pe an. Și el îmi plătea liceul mie și pentru frate-meu găsise mama o bursă, așa că? nu costam aproape nimica.

Diferența de vârstă era deci de trei ani între dvs. și fratele dvs?

Trei ani. Deci el a venit la 15 ani, eu la 12 ani. Dar cu toate că mama ședea într-o cămăruță de hotel, venea să ne vadă aproape zilnic într-o recreație, cu o prăjiturică, cu ceva; totuși eu am păstrat o amintire absolut dramatică a primului an de internat. Găsesc că copilul intrat la 12 ani ca într-un regiment, sculat de dimineața la șase cu toba, la șapte pus în rânduri, lipsit de afecțiunea unei mame, e altceva, iar pe mine, primul an m-a însemnat pe viață.

Înțeleg că l-ați cunoscut la școală pe Zaher Șah, pe regele ?

A! Da! Când am fost la liceu? e amuzant că am avut o seamă de colegi destul de speciali: pe nepoții regelui Cambodgiei, pe nepotul ultimului sultan otoman și pe acest actual, mă rog, personaj care a fost câțiva ani rege al Afganistanului, Zaher Șah. Așa se face că în mod excepțional, vreau să spun excepțional pentru generația mea de români, din societatea românească, mi-am făcut și liceul în Franța, dar fără nici un gând de expatriere, niciodată, dimpotrivă, în fiecare an, cam patru luni, le petreceam în România și majoritatea chiar la țară. Noi nu mai aveam moșie, dar mergeam la o soră a mamii sau la o verișoară, mă rog, tot mereu pe la alții; eu nu am fost niciodată la mine, nu aveam nici casă la București, nici casă la moșie, nici nimica, eram așa niște plimbăreți ? totdeauna la alții. Mai mult în familia mamii de altfel, decât la Djuvărești, care au fost foarte egoiști – rudele tatei.

Și ați terminat liceul la Nisa?

Liceul l-am făcut patru ani la Nisa și pe urmă, cum fratele meu își terminase liceul și cum pe vremea aceea nu exista universitate la Nisa, ne-am mutat la Paris din cauză că el vroia să facă medicina. Și așa se întâmplă că ultimii doi ani de liceu i-am făcut la Paris.

Unde?

La liceul Janson de Sailly, arondismentul al XVI-lea, ceea ce l-a înfuriat pe bunicul meu care nu cunoștea decât liceele cele vechi, unde fusese el și cu frate-său, Alexandru Djuvara, adică Henri IV și Louis le Grand, dar Janson de Sailly era un liceu recent, relativ recent, recent pentru bunicul meu născut în 1856?

A devenit practic cam al treilea in Paris, cu o reputată secție științifică?

Da. Astăzi are mare cotă. Dar să vă spun alt amănunt aproape comic. În cartierul unde este Janson de Sailly există și o școală religioasă, mi se pare iezuită, care se cheamă Gerson și mulți copii de la Gerson erau trimiși la cursuri la Janson. Bunicul meu care era anticatolic visceral a confundat Gerson cu Janson și a acuzat-o pe mama că ne trimite la o școală catolică, dar nu era deloc adevărat; Janson de Sailly era și el un liceu de stat și l-am ales fiindcă în momentul acela, ?proviseur?, adică director al liceului, era fostul director de la Nisa și și-a zis mama că acesta mă cunoaște, știa că luasem premiul întâi în primul an când am fost la Nisa; prin urmare, nu avea să ne facă vreo problemă ca să mă admită în liceu acolo. Deci ultimii doi ani i-am făcut la Janson de Sailly și am continuat cu universitatea tot la Paris, Istorie și Dreptul.

Așadar în România nu ați făcut nici liceu, nici studii superioare?

În România nu am făcut decît școala primară și primul an de liceu. Este tot ce am făcut în România.

În ce an v-ați întors în România?

Păi mă întorceam în fiecare an câte patru luni? Pe urmă m-am întors ca să-mi fac serviciul militar, după doctoratul în drept, deci în 1940. Și chiar iarna ��-�� am petrecut-o în țară începuse războiul în Occident și eu eram înscris cu un subiect de teză de doctorat, la Paris, asupra unui subiect de drept românesc, drept internațional privat: Legea Naționalității Române. Mi-am făcut teza de doctorat lucrând-o la București, ajutat de o îndepărtată rudă, profesorul Alfred Juvara de la Universitatea din Iași; ăsta-i din Djuvăreștii din Moldova, care era un mare specialist în drept internațional privat, așa că el m-a călăuzit în redactarea tezei mele de doctorat. M-am întors cu nevasta și cu fetița, care era de doi ani, la Paris, în aprilie ��, ca să-mi dau al doilea an de examene de doctorat în drept și teza ? și asta s-a nimerit bine înțeles odată cu atacul german din mai ��. Eu mi-am prezentat teza la 1 iunie, în momentul în care se prăbușise frontul de la Dunkerque, era o situație absolut dramatică, treceau prin oraș caravane întregi de mașini, lumea se refugia din nord către sud, megafoanele de pe stradă anunțau veștile din cinci în cinci minute… Și totuși a avut loc examenul? cu pr