Repere memoriale romanesti pe teritoriul Frantei – Fata necunoscuta a istoriei
Cu sprijinul generos al domnului inginer Luis Vega, dr. in informatica, al doamnei dr. Cornelia Dragodan si al d-lui ing. Ion Mugioiu, romani stabiliti de decenii in Franta si Germania, am pornit la realizarea documentarii si la imprimarea pe pelicula a catorva dintre obiectivele memoriale care vorbesc despre prezenta romaneasca in provinciile Alsacia si Lorena, spatiu geografic supranumit ?cetatea de aparare a Frantei? datorita razboaielor care s-au derulat aici in 1870-1871, 1914-1918, 1939-1945, areal care este astazi centrul politic al Uniunii Europene. In aceste provincii, invadate in timpul primului r?zboi mondial de trupele germane, au trait zeci de mii de prizonieri romani, o parte dintre ei s-au inrolat voluntar si au luptat alaturi de francezi, englezi, americani si italieni cazand cu vitejie in lupta, mai multe mii decedând în lag?re din cauza tratamentului si eforturilor la care au fost supusi. Dupa razboi, mormintele lor au fost grupate de statul francez in mai multe cimitire militare romanesti.
Ce stiu romanii despre aceasta pagin? a istoriei nationale?
Stiu prea putin, daca nu chiar deloc.
Motivele sunt numeroase. Lipsa de interes pentru cercetarea temei, refuzul statelor pe al caror teritoriu au functionat lagare de prizonieri de a furniza informatiile solicitate, uitarea extins? dup? ?89 la nivel întregii t?ri cultul eroilor disp?rând complet din mentalul românului, dezinteresul autorit?tilor fat? de obligatia de a îngriji cimitirele de onaore, monumentele, pl?cile comemorative închinate celor c?zuti la datorie, transformarea cultului eroilor în exercitii de imagine ale politicienilor postdecembristi, fiecare în parte si toate la un loc au înlocuit spiritul ancestral al pioseniei si recunostintei cu uitarea, indiferenta si contestarea propriei istorii.
În urma unei cercet?rii care este departe de a fi finalizat?, Oficiul National Pentru Cultul Eroilor apreciaz? c? dincolo de frontierele României se afl? 1450 locuri de înhumare cuprinzând mormintele a peste 96000 de soldati români care au c?zut la datorie. Sunt p?rintii si str?bunii care s-au jertfit pentru tar? convinsi fiind, cum scria unul dintre ei familiei, c?: ?Moartea pentru tar? este o mare cinste fiindc? pecetluim imn în veci României cu moartea noastr??.
Dupa primul razboi mondial guvernele Romaniei au marcat prezenta romaneasca pe teritoriul Frantei prin ridicare a unor monumente comemorative, veritabile opere de arta create de sculptorii Oscar Han, Milita Petrascu, placi memoriale si actiuni omagiale, slujbe comemorative onorate de prezenta suveranilor si a unor inalti demnitari si personalitati reprezentative ale vietii politice, militare si stiintifice, manifestari care au fost dedicate jertfelor pe care poporul roman le-a dat in lupta pentru independenta si unitate nationala in anii 1916-1918.
Dupa 1945, cu deosebire dupa decembrie 1989, actiunile consacrate cinstirii memoriei prizonierilor romani inmormantati pe pamant francez au fost sporadice si au fost mediatizate in tara pe spatii mai mici decat cele care se acorda unor stiri banale, trecând neobservate. În vreme ce Franta, Italia, Germania, Rusia, Ungaria, S.U.A. si alte t?ri care înteleg s? trecutul este cel care creaz? identitatea national? au luat m?suri ca osemintele tuturor ostasilor c?zuti peste hotare s? fie strânse si reînhumate în cimitire speciale, si-au recuperat cultural eroii din cele dou? r?zboaie mondiale prin pelerinaje de mas?, românii nu-si aduc aminte de ostasii îngropati în glii str?ine decât prin momente festive, formale, politizate, iar locurile de veci, uitate si p?r?site, zac n?p?dite de b?l?rii. Acuzatia f?cut? de pres?, televiziune, radiou, organizatii neguvernamentale, presonalit?ti ale vietii stiintifice si culturale c? România si-a uitat complet martirii ar trebui s? pun? pe gânduri autorit?tile, scoala, biserica, pe toti pentru a g?si mijloacele si modalit?tile prin care am putea s? ne recuper?m cultural patrimoniul istoric pe care îl reprezint? zecile de mii de morminte ale soldatilor români morti peste frontiere în cele dou? r?zboaie mondiale.
Voi trata doar aspecte legate de prizonierii români care au decedat în timpul primului r?zboi mondial si sunt înmormântati pe p?mânt francez. Caracterul special al temei, prizonierii de r?zboi, impune o serie de precizari in legatura cu acest segment mai putin cunoscut ale istoriei conflagratiilor mondiale. Necunoscut? nu pentru ca ar fi o tema minora, numarul total al prizonierilor din primul razboi fiind estimat la 6.600.000: 500.000 francezi, 160.000 britanici si 95.000 germani, numai in Franta, ci pentru c? istoriografia românesc? a situat-o totdeauna în plan secundar.
Referitor la numarul prizonierilor români din primul razboi mondial, cifrele variaza functie de sursele documentare. Dupa statisticile franceze, Romania înregistra, la 1 februarie 1918, 80.000 de prizonieri, in timp ce lucrarea ?Romania sub ocupatie dusmana?, semnata de N. Jac Constantinescu, da, numai pentru teritoriul ocupat de inamic, Oltenia, Muntenia si Dobrogea, intre iunie – decembrie 1917, cifra de 48.719 prizonieri. Nu ne îndoim c? numarul prizonierilor este mult mai mare, din moment ce lucrarea ?Cimitirul prizonierilor romani?, tiparita in 1919, avanseaza cifra de 70.000 numai pentru militarii romani care au decedat in lagarele din Germania.
Prizonierilor din lagarele din Germania li se adauga cei inchisi in 7 lagare principale si 33 secundare in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, miile de ofiteri, ostasi si civili deportati in Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, Dalmatia, Belgia, supusi unui regim incredibil de decimare prin tortura, infometare si exterminare fizica.
Desi, teoretic, prin Conventiile de la Geneva din 1906 si de la Haga din 1907, prizonierii de razboi erau protejati, germanii si aliatii lor le-au ?rezervat? romanilor un regim de o duritate inimaginabila, lagarele fiind asemuite de unul din supravietuitori ?cu produsele imaginare din infernul lui Dante?. Publicatia ?Les roumains en France 1916-1918? editata de Secretariatul de Stat pentru Fostii Combatanti din Ministerul Apararii al Frantei apreciaza ca: ? In comparatie cu soldatii de alte nationalitati, numarul romanilor decedati in timpul captivitatii este mult mai mare. La un numar egal de prizonieri, romanii au inregistrat in numai patru luni acelasi numar de decedati pe care l-au raportat belgienii in patru ani… Circa 43 000 de soldati care au fost capturati de cel de al II-lea Reich au fost îngr?m?diti in lagarele din Germania. Multi dintre ei au fost trimisi pe frontul de vest si pe cel italian pentru a fi pusi la munci de ocnasi, în conditii abominabile ?. In capitolul ? Martiriul romanilor ?, se spune : ? Mai mult decât fat? de prizonierii de alte nationalit?ti, nemtii i-au tratat pe români in mod s?lbatic: de la nivelul cel mai înalt al ierarhiei militare pân? jos, s-a manifestat o opinie unanim? de a-i distruge pe românii care ? au tradat ? Alianta cu Puterile Centrale. Delegatia Spaniei, tara neutr? care a reprezentat interesele românilor, n-a putut vizita decât cu mari dificult?ti lagarele de prizonieri români, care au fost inaccesibile chiar si pentru Comitetul International al Crucii Rosii de la Geneva. Acordul de la Berna din 7 martie 1918, care a adus o usoar? ameliorare a regimului prizonierilor de r?zboi ai t?rilor aliate, n-a îmbun?t?tit cu nimic starea românilor care au înregistrat cea mai înalt? rat? de decese, 40% din num?rul total. In octombrie 1918, mai supravietuiau doar 28000 de prizonieri români ?.
Prizonierii români care au fost transportati în teritoriile franceze ocupate de nemti au fost îngr?m?diti in vagoane de vite închise cu lac?te si cu usile blocate cu sârm? ghimpat?. Lipsiti de alimente si ap?, dup? s?pt?mâni de c?l?torie în aceste conditii, numerosi prizonieri si-au dat sufletul înainte de a sosi la destinatie. Trimisi apoi în lag?re agricole, în mine, uzine sau în linia frontului, prizonierii au fost supusi unor conditii de viata incredibile. Obligati s? execute munci peste puterile lor, p?ziti de gardieni care foloseau f?r? încetare biciul si ciomagul, românii au fost atât de prost nutriti încat erau obligati s?-si astâmpere foamea scormonind prin gr?mezile de gunoi. In 1918, medicii elvetieni ai Comitetului International al Crucii Rosii au înregistrat un num?r foarte mare de cazuri de umfl?turi ale pielii datorate infectiilor provocate de malnutritie. In astfel de conditii, glontul sau baioneta erau o adev?rat? salvare pentru s?rmanii prizonieri, scurtându-le calvarul. Chiar si civilii alsacieni sau loreni care vroiau s?-i ajute, riscau aceleasi pedepse. Ca si foamea, frigul excesiv din 1917 a f?cut s? piar? sute de prizonieri: în noaptea de 27-28 ianuarie 1917, 71 români au murit de frig la Steinbrunn-le-Haut. In Alsacia, în Lorena, în Ardeni, în Aisne si în alte locuri, românii au suportat un groaznic si lung martiriu sub cizma soldatilor din Detasamentului de supraveghere a batalioanelor de muncitori prizonieri de r?zboi. Responsabili germani, precum generalul Hauff si alti ofiteri de la biroul românilor din Alsacia, au fost desemnati drept criminali de r?zboi iar numele lor au fost trimise de Republica de la Weimar Aliatilor pentru a fi judecati în conformitate cu articolele 227 si 230 din Tratatul de la Versailles de la 28 iunie 1919?.
Zeci de mii de romani au murit datorita tratamentului inuman si torturilor aplicate, de inanitie, boli, frig si efort supraomenesc. Din 350 de romani care au fost internati in lagarul de la Ghenovici, în Dalmatia, doar 65 au supravietuit. Din 2000 de prizonieri români trimisi la lucr?ri de cale ferata în Belgia, dup? o lun? de zile mai erau în viat? doar 250. Regimul care a fost aplicat prizonierilor români poate fi considerat ca fiind una din primele experientele ce vor fi generalizate în lag?rele hitleriste din cel de al doilea razboi mondial.
M?rturiile supravietuitorilor lag?relor tin de inimaginar. Iata cateva fragmente de dramatism incredibil, extrase din declaratiile date dup? întoarcerea în tar?. ?Am v?zut multi soldati morti în b?t?i si altii au s?rit în Dun?re si s-au înecat ?. ? Deoarece nu aveam c?m?si, ne îmbr?cam cu fete de paie pe sub veston, apoi ne încingeam peste veston ca s? nu cad? paiele si plecam la corvoad? ?. ? Cei ce nu puteau s? munceasc?, le legau mâinile la spate si-i spânzura ?. ?Dac? nu mai puteam munci de foame, m? b?tea si m? b?ga la închisoare legat de mân? si picior?. ? 15-20 prizonieri români înh?mati la câte un plug am arat un câmp ce se afla pinprejurul lag?rului ?. ? Am p?scut iarba ca dobitoacele ?. ?La Tirol, pe frontul italian, ne-a pus la t?iat de piatr?, brazi si rânirea z?pezii de la gurile tunelurilor si dormeam noaptea în z?pad?, f?r? foc?. ?Am lucrat la garaje de aeroplane înh?mându-ne la o masin? de presat piatra câte 50 de oameni?. ?Mâncam ce mâncau porcii iar germanii mâncau bun?t?tile din România?. Tr?iam în ? bar?ci de lemn, r?u construite, nec?ptusite, f?r? lumin? si f?r? foc, cu un tratament mizerabil si cu un nutriment atât de prost încât la Stroen doi ofiteri ? înebuniti de foame s-au hot?rât s?-l taie pe un colonel b?trân si s?-l m?nânce. In acel lagar s-au mâncat muguri de salcie iar din prafurile de dinti si din paiele de la saltele s-a f?cut sup? ?.
Toate acestea explica num?rul mare de morminte ale soldatilor români identificate în Ungaria, Albania, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Macedonia, Turcia, Italia, Franta, Belgia. Numai la Ostffyasszonyfa, în Ungaria, unde a functionat unul din cele mai mari si mai dure lag?re num?rul românilor înmormîntati este estimat între 4300 si 12000 soldati.
În Franta sunt peste 2784 morminte ale soldatilor romani concentrate în cimitirele din Alsacia si Lorena : 821 in departamentul Mozella, 720 in Rinul de Sus, 472 in Rinul de Jos, 306 in Marna, 275 in Meurthe si Mosella, 118 in Nord, 50 in Ardeni, 14 in Vosgi, cate 1 in Nord, Pas de Calais, Somme si Normandia de Sus.
Cand vizitezi, ca turist, Franta, nu poti sa nu tresalti de emotie atunci cand afli c? jertfele parintilor la lupta pentru existenta libera a popoarelor Europei sunt recunoscute si apreciate.
Periplul meu prin locurile incarcate de istorie ale Parisului, ale provinciilor Alsacia si Lorena, prin localit?ti al caror patrimoniu cultural este jalonat de situri arheologice galo-romane, de catedralele din Reims, Metz, Toul, Verdun, Nancy, Pont ? Mousson, Luneville, Strasbourg, Colmar, de constructii monumentale, de muzee si monumente de prima marime, a descoperit o pretioas? component? romaneasca încorporat? tezaurului francez al monumentelor memoriale si comemorative ridicat în memoria tributului de sange pe care l-au dat francezii si voluntarii de alte nationalitati in primul si al doilea razboi mondial.
Aceasta, în conditiile în care, acas?, în România, prizonierii de razboi reprezinta una din temele pe care istoriografia nu le-a abordat, statul i-a abandonat iar societatea civil? i-a uitat cu des?vârsire. Doar tratatele de istorie militara îi mentioneaza, la capitolul pierderi. O cifr? de ordinul zecilor de mii, f?r? nici o semnificatie, un num?r care nu poate suplini recunostinta pe care le-o dator?m, suferintele pe care le-au indurat, credinta cu care si-au d?ruit viata pe altarul libert?tii, indepenpentei si unit?tii. Uitarea cu care îi trat?m pe eroii nostrii, pe p?rintii României de azi, aduce în actualitate vorbele lui Emil Cioran, care spunea cu cinism c? ?românii sânt poporul cu cea mai mult? ap? în sânge?. S? ar?t?m c? nu este asa! S?-i respect?m pe eroi cu piosenia care li se cuvine!
S? reînviem obiceiurile strabune, s? le înnobil?m, s? le diversific?m, s? întreprindem ceeace au f?cut deja alte popoare pentru cei ce au cazut departe de tara, pentru libertate, democratie si pace. Putem activa voluntar în asociatii, ligi, organizatii, societati create cu scopul de a c?uta, descoperi, marca si intretine mormintele ostasilor cazuti pe teritoriul altor state. Firmele de turism pot si trebuie s? organizeze pelerinaje la cimitirele românesti din alte t?ri, asa cum o fac Froumul Româno-German din Stuttgart si alte organizatii.
Cimitirele militare franceze cu sutele de mii de cruci de un alb imaculat, monumentele, placile comemorative, drapelele care strajuiesc somnul celor inmormantati acolo, gazonul verde, aleile curate, perimetrele de imprejmuire, indicatoarele care te invita sa meditezi la jertfa acestora, sunt expresia recunostintei, a asumarii trecutului si increderii in viitor.
Cinstind memoria sutelor de mii de jertfe din primul razboi mondial, statul francez i-a omagiat deopotriv? pe cei ce s-au înrolat în Legiunea Straina, pe cei ce si-au dat viata pentru libertatea Frantei, miile de prizonieri romani care au murit in lagarele din Alsacia si Lorena.
In 1923, la Blaesheim, a fost inaugurata o placa comemorariva in memoria prizonierilor romani decedati in lagarul german din localitate. La 9 aprilie 1924, in prezenta regelui Ferdinand, a avut loc ceremonia de reinhumare a 197 de romani in cimitirul din Cronenbourg-Strasbourg . In 1972, 273 de soldati romani, înhumati initial în cimitirul din Colmar, au fost transferati in cimitirul din Hagenau. Astazi în cimitirul de aici sunt mormintele a 472 de români.
Orasul Rethel, înobilat cu titlul de ? oras martir ?, distrus de 2 ori în proportie de 80 la suta în cele dou? conflagratii mondiale, este locul unde se afla mormantul eroului caporal pilot Ion N. Romanescu. De aici a început incursiunea la locurile din Franta unde se afl? morminte ale soldatilor români.
Dupa o calatorie pe traseul Toul, Saint Dizier, Vitry le Francois, Chalons sur Marne, Reims, am ajuns la Rethel in mijlocul unei ierni blande. Cimitirul militar este amplasat pe platoul ?Muntele Hottin? care domina localitatea. Aici au fost regrupate, incepand din 1923, ramasitele pamantesti ale soldatilor, caporalilor, subofiterilor si ofiterilor cazuti in zona in anii1914-1918. Cimitirul se compune din 3490 morminte ale militarilor francezi, aliati si straini.
Cimitirul este alcatuit din 10 randuri duble a cate 112 morminte fiecare, fragmentate de trei alei. O alee mai larga desparte cele 10 randuri de alte 20 de cruci, grupate cate 10, flancate de doua osuare: Osuarul nr. 1 adapostind 605 francezi, Osuarul nr. 2 alti 567 francezi si 22 aliati, avand in mijloc arborat, la inaltime, steagul Frantei.
Mormantul eroului roman este amplasat pe randul al 6-lea, coloana a IV-a, locul al 8-lea. Este strajuit de o cruce alba pe care este scris : ? Romanesco Jean 1645 . caporal aviateur. Mort pour la France le 1. 11. 1918 ? De o parte si de alta se afla mormintele soldatilor : Bera Constantin si Raolir Constantin, foarte probabil si ei romani.
Albul imaculat al crucii, prospetimea inscriptiei si verdele gazonului confirm? angajamentul pe care ofiterul Dominique Joffre si l-a luat fata de parintii eroului, la 19 februarie 1921, cu ocazia slujbei de reînhumare : ?Localnicii au încredintat scolarilor grija de a asterne flori la mormintele soldatilor, iar mormântul lui Romanescu este cu deosebire îngrijit. Stiu ca nimic nu poate micsora, pentru familia dumneavoastra, durerea mortii eroice a acelui pe care il plângem, dar copiii din acest colt al Frantei, îndrumati de p?rintii lor, îngrijind cu dragoste mormintele ce li s-au încredintat, pot atenua, prin puritatea omagiului lor, durerea unei pierderi care nu se va uita niciodata?.
La intoarcere, am urmat drumul spre localitatea Attigny, locul unde, în dup? amiaza zilei de 1 noiembrie 1918, dupa 5 zboruri consecutive, a cazut, cuprins? de fl?c?ri, pas?rea zbur?toare a eroului român, decorat postmortem de guvernul francez cu ?Crucea de razboi cu palme?.
Spre al doilea obiectiv, traseul nostru a trecut prin localitatile Luneville, Saint Dié, Colmar, Ruffach, spre Soultzmatt, asezat de-a lungul raului Ohmbach si renumit pentru vinurile Sylvaner, Riesling, Gewurztvaminer si pentru apele minerale. Dupa ce treci de localitate, în p?dure, într-o poiana linistita, dai de un cimitir militar romanesc în perfect? stare de întretinere si cur?tenie. In cimitirul militar de la ? Val du Pätre ?, pe terenul donat statului roman in anul 1919, au fost concentrate mormintele a 687 de români.
Al treilea obiectiv a fost Cimitirul militar românesc de la Dieuze, unde se afla mormintele a 947 români. Pe placa de marmura pus? de cei ce au organizat cimitirul e scris: ?In memoria celor 2344 de prizonieri de razboi romani morti in lagarele de internare germane din Alsacia si Lorena in anii 1917-1918. In memoria alsacienilor ai a lorenilor care i-au ajutat ?. Cimitirul este amplasat lâng? un cartier rezidential, al?turi de cimitirul localitatii si de cimitirul militarilor polonezi cazuti in cel de al doilea razboi mondial.
La cimitirul din Dieuze, ca si la Soultzmatt, au fost ridicate, din initiativa statului român pân? în 1939, mai multe monumente, au fost puse placi comemorative din bronz cu numele prizonierilor sau consemnând festivit?tile de inaugurare, statui semnate de Oscar Hann, Milita Petrascu si de alti sculptori români.
Prezenta româneasc? este completata de mormintele celor 281 de romanilor care au fost regrupate in osuarele din Effren si Hirson, si 275 in Aisne.
Avem în fat? evenimente, fapte si nume care fac parte din istoria noastr?, monumente de arta si repere memoriale ale patrimoniului cultural romanesc care nu sunt cunoscute de majoritatea românilor care c?l?toresc în Occident. Cu ce sentimente ar recepta o emisiune radio sau tv, ar citi o placheta in genul celei editate de francezi in colectia ?Drumurile memoriei?, ar asculta lectiile de istorie sau slujbele de pomenire, str?nepotii de astazi ai românilor morti în Franta sau în alte t?ri, auzind numele soldatilor Ungureanu Ion, Giugaru Nicolae, Duta Ene, Durnescu Constantin, Dumitru Sava, Ciobanu Gheorghe, Mocanu Ion, Chirila Ilie, Andronache Teodor, Dumitras Gheorghe, Spanu Stefan, Mares Nicolae, Nica Stan, Stroie Stan, Marinas Mihai, Diaconu Marin, Toma Constantin, Codrescu Stefan, Dragu Nicolae, Chisalita Dumitru, Caprioru Gheorghe, Panduru Nastasie, Firut Ion, ale ofiterilor si soldatilor din regimentele de infanterie: 1, 2, 3, 4, 9, 11, 15, 17, 20, 23, 24, 26, 28, 31, 36, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 48, 49, 50, 55, 57, 59, 61, 62, 66, 67, 69, 71, 73, 74, 76, 77, 79, 80, 81, 83, 85, 86, 87, din reg. 1, 2, 18 artilerie, reg. 1, 2, 5, 7 vanatori, reg. 1 graniceri inmormantati in Franta.
Sunt zeci de mii de nume romanesti înscrise pe crucile de un alb imaculat din cimitirele din Franta, Belgia, Italia, Ungaria, Serbia si Muntenegru, Bosnia, Macedonia, Grecia si din alte t?ri care ne onoreaz?.
Din pacate, nu g?sim nici m?car o mentiune în manualele de istorie, o povestire în abecedare, nu am auzit de o actiune inclusa in programele turistice ale grupurilor de elevi si turisti care viziteaza Franta care s? aminteasca de aceasta frumoasa pagina de istorie a Romaniei si a Europei.
Uitarea si tacerea care invaluie acest subiect sunt nefiresti. Cum s? cerem mas mediei franceze, care abund? in subiecte despre copii abandonati, cersetori, prostituate, s? rezerve spatii pentru prezentarea acestor aspecte ale istoriei noastre comune, dac? noi nu întreprindem nimic in acest sens.
S? vedem ce pot face scolile, firmele de turism, organizatiile obstesti, veteranii de razboi, ministerul apararii, urmasii prizonierilor de razboi din primul si cel de al doilea razboi mondial morti departe de tara, pentru repertorierea si comemorarea acestora, pentru recuperarea cultural? a celor c?zuti la datorie peste hotare. Ei reprezinta unul din argumentele istorice pe care se sprijina aspiratia de a ne integra în Uniunea Europeana.