Restauratorul

Contele TIBOR KÁLNOKY, Transilvania, 2002:

Povestea familiei noastre incepe in Transilvania in anul 1252. De atunci am fost intotdeauna nobili in Transilvania si am luat parte la istoria si configurarea acestui tinut.

Ceea ce au facut stramosii mei de-a lungul timpului a fost sa mentina Transilvania ca parte a Europei si cred ca responsabilitatea mea fata de ei si fata de copiii mei este sa continui in aceasta directie si sa nu las ca totul sa fie uitat sau distrus.

Pentru mine, sentimentul de Transilvania este ca descoperirea leaganului Europei. Ceea ce aveti aici, in aceasta regiune nu este numai natura salbatica autentica, sate autentice care arata la fel ca acum 100 de ani, diverse culturi, diferite etnii, oameni care convietuiesc impreuna in pace absoluta, mai degraba completandu-se,  o bogatie incredibila de culori, de traditii?

Transilvania are o foarte profunda toleranta a umanitatii, un profund simt al ospitalitatii.

Am venit pentru prima oara aici in 1987, deoarece doream sa vad locul radacinilor mele. Ma asteptam sa vad ruine poate, sau o casa veche.

Pentru ca nu am crescut aici ci in vest, am cunosut toate aceste lucruri numai din povesti si fotografii vechi, foarte vechi pentru ca bunicii mei nu au avut posibilitatea sa ia cu ei nimic, deoarece au fost obligati sa paraseasca tara in 24 de ore.

Pentru mine a fost o experienta fascinanta deoarece am descoperit ca nu sunt numai pietre vechi aici, ci sunt si oameni vii. Aceasta a fost o motivatie foarte puternica pentru mine ca sa fac tot ce puteam ca sa ma intorc si sa incerc sa particip la dezvoltarea acestei zone.

Acum incerc sa finantez eforturile noastre de a renova cladirile printr-o foarte neobisnuita forma de a face turism in sat. In sat avem, pentru oaspeti, cateva case foarte frumoase, restaurate, si cei care vin sa ne viziteze devin parte a satului si participa la diferite activitati invatand despre cultura noastra, despre mediul nostru inconjurator si despre felul in care locuim.

Am incercat sa mentinem originalul cat am putut: structura camerelor a fost pastrata, am folosit mobilierul vechi cu confort modern.

Interioarele depind foarte mult de detalii. Detaliile lipsesc din cele mai multe hoteluri din cele mai multe locuri publice, detaliul este ceva care cere efort si detaliul, din punctul meu de vedere face diferenta, personalizeaza si umanizeaza lucrurile mai ales acum cand totul este intr-un fel uniformizat.

Intregul este facut din detalii si detaliile reflecta intregul.

Prima impresie despre castelul de aici din Miclosoara a fost? la inceput am fost uimit deoarece mi s-a parut ca este foarte frumos, dar imediat m-am intristat vazand cum se darama si cum a fost folosit in ultimii 50 sau 60 de ani, pentru ca nimeni nu a avut grija de el.

50 de ani de comunism au influentat foarte mult mentalitatea oamenilor si, de aceea, tinerii au fost mai sceptici in legatura cu ce facem aici si de ce ne-am intors. Problema este ca mentalitatea lor nu poate intelege de ce ne-am intors inapoi din vest, acolo unde toata lumea vrea sa mearga.

In perioada comunista castelul a fost utilizat in mai multe scopuri: depozit pentru masini agricole, cartofi si diverse seminte, ca ateliere, birouri pentru cooperativa si pentru PCR.

Primul lucru pe care trebuia sa-l fac a fost sa gasesc un arhitect care sa evalueze starea cladirii. Pe aceasta baza facem acum cercetari ceea ce inseamna sapaturi arhitecturale, cercetarea zidurilor etc.si, pe baza acestor rezultate care sunt deja gata vom face planurile de restaurare pentru a decide ce elemente vom mentine, vom restaura.

Vrem sa stim in primul rand daca in cladirea actuala se mai pastreaza ascunse in pereti elemente ale fazelor anterioare de constructie Renastere sau Baroc.

In celalalt castel avem foarte multa renastere: ancadramente de usi si ferestre, care vor fi puse la loc.

Cred ca cladirile, arhitectura insasi este parte a mediului inconjurator. Cand vorbesc despre mediul inconjurator, consider ca el este cel mai important lucru pentru umanitate. Urmatorul lucru care influenteaza sufletul omului este cladirea in care locuieste. Umanitatea, creierul uman are nevoie de stimuli din mediul inconjurator, deoarece in acest mod ne imbogatim sufleteste: fiind expusi influentei cladirilor.

Trebuie sa avem grija ca lucrurile si cladirile sa-si pastreze varsta astfel incat sa le poti simti varsta privindu-le. Trebuie sa fim foarte atenti ca oamenii sa-si pastreze traditiile si felul de a trai, ceea ce e de fapt un paradox, pentru ca oamenii tanjesc dupa progres, masina, televizor, nu mai lucreaza atat de mult ;iar vechile traditii sunt legate direct de vechiul mod de viata, care nu a fost reprezentat de o masina ci de o caruta, nu de un televizor ci de o seara in care oamenii se adunau cantand si dansand sau povestind?

Prin restaurare se poate intelege o noua schimbare deoarece daca ai o casa veche frumoasa, care are un spirit propriu, prin restaurare poti de fapt sa-i distrugi spiritul.

E o problema foarte dificila. Cu siguranta progresul inseamna si distrugerea directa a multor lucruri; astfel, restaurarea este in sine un paradox, deoarece prin restaurare distrugi ce a fost si ii dai o noua infatisare. E un punct de vedere foarte problematic.

De fapt, intrebarea care se pune este ce vrem sa restauram, pentru ca ne indreptam spre viitor si vrem sa pastram valoarea unui obiect cu care sa mergem inspre viitor. Cred ca asta trebuie sa fie restaurarea: pastrarea valorilor anumitor lucruri.

Nu sunt o fundatie sau asociatie anonima care vrea sa salveze o cladire, am legaturi sentimentale directe cu istoria acestor cladiri. Acest lucru ma multumeste profund si-mi da de fapt puterea sa depasesc toate greutatile pe care le intalnesc pe drum.

De aceea am optat pentru aceasta posibilitate care mi s-a oferit si care este o oportunitate foarte rara si, cum sunt un aventurier am acceptat.

In Romania s-a restaurat foarte putin?De altfel, prin acest progres lent ramanem inca in Romania mai apropiati de originile noastre, de traditii si de natura. Din punctul acesta de vedere avem chiar mai putin de restaurat, pentru ca avem o multime de bogatii care nu au fost inca distruse de progres.

Suntem inca atat de bogati incat daca reusim sa pastram numai 10% din calitatile naturale pe care le avem acum la tara, si tot vom avea suficiente motive ca sa putem fi mandri.

Daca te gandesti la povestile pe care le-ai citi copiilor tai, povestile lui Grimm?nimeni din vest nu le mai vizualizeaza pentru ca nu mai cred ca exista dar venid aici te intorci in acea lume si realizezi ca toate acestea sunt realitate si ca aici exista. Oamenii care vin aici au parte de o experienta profunda pentru sufletul si sanatatea lor.

Cred ca Vestul va descoperi Transilvania ca pe o comoara ascunsa a Europei, si sper ca expertii si autoritatile internationale vor fi interesati de ceea ce se petrece aici.

Cu ajutorul lor si prin oaspetii nostrii aratam lumii cum este de fapt Transilvania, ca exista si ca nu e un mit?ca Romania insasi are o imagine terifianta absolut nedreapta si falsa. Este un mod didactic de a arata adevarul despre aceasta tara.

Cand am inceput sa restauram pavilionul de vanatoare am gasit parti dintr-un un ancadrament de usa renascentist foarte frumos pe care l-am restaurat si am gasit vechiul motto al familiei care e: ?NON EST MORTALE QUOD OPTO?. Cand am citit asta am fost emotionat, deoarece asta inseamna: ?Ceea ce alegi in timpul vietii devine nemuritor?, ori asta se potriveste perfect cu ceea ce fac.

Riscul este  imens dar totusi pe de-o parte nu sunt aici din motive rationale, aspectul emotional e foarte puternic si, la urma urmei trebuie sa o luam si fatalist: daca nu merge, nu merge cel putin am incercat. Cred responabilitatea consta in principal in a incerca mai mult decat in a reusi.

Sentimentul acesta, ca esti o parte, o veriga dintr-un lant foarte lung, ca esti in acelasi timp si veriga dar si intregul lant, ca si cum intregul spirit ar fi in tine, este fantastic?