După vizitarea Tiraspolului şi studierea situaţiei la faţa locului, s-a decis, în primul rând, ajutorarea tuturor copiilor înfometaţi de diferite naţionalităţi de pe malul stâng al Nistrului, în număr de aproximativ 2.000, adunaţi la Tiraspol. Planul Comisiei prevedea transportarea lor în Tighina, iar după o perioadă de carantină, distribuirea în sânul familiilor mai înstărite din Basarabia, după etnie. Acordarea asistenţei generale a victimelor foametei era prevăzută pentru o etapă ulterioară, produsele urmând să sosească de la secţia rusă a Crucii Roşii Internaţionale din Geneva, precum şi de la Comisia Nansen. Comisia intenţiona să mai organizeze un punct intermediar de transport a produselor în Ucraina în nordul României. Către începutul lunii martie 1922 se efectuaseră deja două transporturi de ajutoare cu destinaţia Tiraspol, Comisia beneficiind de cel mai larg sprijin din partea şefului garnizoanei - colonelul Crăciunescu, a şefului pazei de frontieră, Stănescu, autorităţilor militare şi civile locale[13].
Deplasarea doctorului Bacilieri în Ucraina s-a făcut după întrevederea cu primul ministru Brătianu, care i-a recomandat urgentarea misiunii. Detaliile trecerii Nistrului au fost stabilite împreună cu generalul Popovici, comandantul militar al Basarabiei, şi cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Tot la Chişinău reprezentantul Comitetului Nansen a obţinut acordul prealabil al organizaţiilor implicate în asistenţa refugiaţilor pentru organizarea adăpostului pentru un număr de peste 3.000 de copii ce urmau să fie aduşi din Ucraina. Pentru prima dată se stabilea colaborarea tuturor societăţilor. La 6 martie Bacilieri a sosit în Tighina, de unde a transmis o scrisoare comandantului garnizoanei Tiraspol, în care explica scopul misiunii: să facă legătura organizaţiilor din România şi a reprezentantului Comitetului Nansen la Harkov, căpitanul Quisling, cu cel al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Dessonax, şi cu cel al Comitetului Internaţional de Ajutorare a Copiilor. Comisarul bolşevic K. Racovski fusese informat prin misiunea ucraineană din Varşovia, iar acordul pentru intrarea ajutoarelor din România în Ucraina fusese obţinut de Conferinţa Israelită Universală de la Paris. În aceeaşi zi Bacilieri i-a vizitat pe cei 700 de refugiaţi adăpostiţi provizoriu în Cetatea Tighina şi personalul implicat în activitatea de asistenţă. Primind răspunsul favorabil, la 7 martie, Bacilieri a trecut Nistrul cu o barcă, ajutat de pescari.
La Tiraspol doctorul a fost întâmpinat de preşedintele comisariatului local, comandanţii garnizoanei şi trupelor de grăniceri: „Cu o căruţă de ţară cu doi cai rebegiţi am plecat cu toţii în oraş. Pe drum, comisarul-preşedinte a spus că sosirea oaspetelui îi este foarte agreabilă şi va face totul ca acţiunea sa să aibă roade cât mai bune. El a explicat că situaţia e atât de rea fiindcă au avut o iarnă din cele mai grele, venită după o secetă grozavă. Grija lor este cum să treacă încă 3 luni până la noua recoltă”. Reprezentanţii autorităţilor locale i-au declarat că nu pot face nimic fără autorizaţia executivului central. La ora 1.00 noaptea preşedintele comisariatului a revenit cu instrucţiuni de la Odessa şi i-a comunicat că acolo se află comisia care decidea unde să înceapă acţiunea. Cât a stat în Tiraspol, aşteptând invitaţia din Odessa, până la 14 martie, Bacilieri a putut studia situaţia populaţiei, însoţit în permanenţă de un tovarăş-delegat, iar timp de 4 zile cât a stat în Odessa, a avut întrevederi cu reprezentantul local al Comisariatului Afacerilor Externe (Lupcenko), cu cei ai Crucii Roşii Ucrainene (Danişevski) şi ai Comitetului Internaţional Nansen (C. Hahn). La 19 martie doctorul a revenit în Tiraspol, de unde, în aceeaşi zi, a trecut în România[14].