Negarea efectelor comunismului în termenii denigrării Holocaustului ? comentarii pe marginea receptării ?Raportului Tismăneanu? în mass-media românească

Ipoteza de lucru pe care se întemeiază această analiză este existenţa unui transfer de semnificaţii între denigraratorii Holocaustului și denigratorii monstruozităţilor comunismului. Din raţiuni de spaţiu și pentru a concentra argumentaţia, exemplele pe care le folosesc sunt  preluate din dialogul public pe marginea Raportului Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste condus de Vladimir Tismăneanu (în continuare Raportul…), așa cum au apărut în presa momentului, iar termenul de comparaţie pentru reacţiile faţă de problema Holocaustului este reacţia faţă de Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Holocaustului în România (Raportul final…) – cu trimitere directă la analiza lui William Totok privind receptarea Raportului ?Comisiei Wiesel?.

În sens teoretic pornesc de la acceptarea argumentelor conform cărora o comparaţie între Holocaust și Gulagul comunist trebuie pusă sub semnul îndoielii atâta timp cât se discută din punctul de vedere al implicaţiilor istorice sau al efectelor acestora. Cred însă că, din perspectiva discursului public, pot fi identificate o serie de legături la nivelul mecanismelor simbolice ce acţionează, relevantă fiind chiar dinamica persuasivă și propagandistică. Obiectivul principal nu este, așadar, demonstrarea faptului că evenimentele ar fi comparabile, ci că tipurile de discurs se întrepătrund, în principal prin aceea că argumentele și modalităţile prin care este descrisă problematica Holocaustului se morfează în prezentările asupra înţelegerii comunismului.

Integrând observaţia conform căruia comparaţiile relativizatoare și minimalizatoare între cele două fenomene nu servesc înţelegerii lor, abordarea de faţă dorește să descrie ?compatibilitatea? metodelor de alterare a lor. Evident, cele două experienţe nu sunt comparabile, nazismul punând în mișcare o ideologie a urii rasiale, iar comunismul una a urii de clasă,  iar ?exterminarea? nu poate avea termen de comparaţie. Din punctul de vedere al discursului public, însă, există o similitudine între modul cum sunt procesate cele două tragedii ale secolului XX și cum, prin intermediul mass-media se încearcă expierea fantomelor ?Gulagului și Holocaustului? – despre care vorbea Slavoj Zizek.

Analiza de faţă se va concentra pe cele cinci metode majore prin care Holocaustul a fost ?negat? și a fost ?procesat? în mediile de informare: distorsionarea, trivializarea, falsificarea, negarea și de-credibilizare (metodele au fost preluate din analiza făcută în Raportul final… asupra discursului public postcomunist). Considerând că acestea sunt aplicabile și în dezbaterile despre comunism și consecinţele acestuia, iar studiul de caz asupra reacţiilor faţă de Raportul ?Tismăneanu? demonstrează o asemenea ?mutaţie? discursivă.

Minimalizarea

O primă similaritate la nivelul discursurilor este aceea a tendinţei de minimalizare, prin reducerea semificaţiei simbolice, astfel încât cele două tragedii să devină ?acceptabile? prin impactul lor redus. În ceea ce privește minimalizarea Holocaustului, unul dintre exemplele cele mai relevant în acest sens a fost declaraţia din 2003 a președintelui Ion Iliescu pentru ziarul israelian Ha’aretz. Pentru președintele de atunci al României Holocaustul nu a fost ?unic poporului evreu?, el spunând că ?mulţi alţii, printre care polonezi, au murit în același fel?. Această afirmaţie a lui Ion Iliescu, care a șocant mediile internaţionale, a fost urmată de aceea că, în timpul războiului, evreii și comuniștii au fost trataţi similar, în acest sens, el oferind exemplul propriului tată, decedat la vârsta de 44 de ani, la numai un an după eliberarea din lagăr. Argumentul a fost reluat, într-o altă formă de Mircea Geoană, următorul președinte al PSD, care a declarat public că Raportul… prezentat în forma comisiei Tismăneanu ?nu este nici util și nici credibil. Este tocmai opusul, iar președintele Băsescu încearcă să redeschidă ceva. Este exact de ceea ce nu avea nevoie România în acest moment?. Declaraţia lui Geoană, preluată de principalele ziare și televiziuni ale momentului, intră în această logică a minimalizării, a anulării efectelor Raportului… prin desconsiderarea utilităţii acestuia.

Negarea

Dacă în cazul Holocaustului negarea atinge forme paroxistice, prin negarea totală a crimelor nazismului, dintre care unele se manifestă și în mijloacele de informare de la noi, în special în presa legionară, în cazul Raportului…  negarea se caracterizează, pe de o parte, prin respingerea autenticităţii faptelor și datelor statistice privind crimele comunismului și, pe de altă parte, prin deculpabilizarea participanţilor. „Nu eu am instaurat comunismul în România, nu eu am inventat închisorile și lagărele de muncă, nu eu am înfiinţat Securitatea. Mai mult, numele meu nu poate fi asociat, în niciun fel, cu abuzurile regimului totalitar”, a declarat Ion Iliescu într-un comunicat de presă, publicat de principalele medii de masă din România  (vz. Adevărul, 16.12.2006). O altă formă a negării găsim în articolul ?De ce nu avem nevoie de raportul Tismaneanu?, publicat de George Damian în ziarul Ziua. Nu este nevoie de o re-evaluare a comunismului, spune ziaristul, pentru că ?Modelul Tribunalului de la Nürnberg este mai mult decât de ajuns. Regimul nazist din Germania a fost condamnat pe baza unui set de principii clare și cât se poate de simple?, iar consecinţa logică, evidentă, este aceea că aplicarea unor astfel de reguli face inutilă o nouă abordare.

Trivializarea

Metoda trivializării, specifică și ea radicalismului negaţionist, se manifestă în cazul Holocaustului prin încercarea de a exploata evenimentul în contexte denigratoare, sau chiar vulgarizatoare. Aceeași tehnică a trivializării contextului a aplicat-o Partidul România Mare care, în chiar ziua susţinerii Raportului… în Parlament, și-a trimis parlamentarii pentru a submina discursul lui Traian Băsescu, prin fluierături, vociferări și proteste.

Distorsionarea

Unul dintre locurile comune ale denigratorilor Holocaustului este acela că tragedia a poporului evreu a fost cauzată chiar de acţiunile acestuia, cele mai multe explicaţii referitoare la Holocaustul din Transnistria fiind de această factură. La fel, despre comunism s-a lansat formula conform căreia ideologia marxistă a fost ?O idee bună, prost aplicată?. De altfel în România sondajele de opinie arată că majoritatea concetăţenilor noștri continuă să creadă că societatea comunistă era o idee bună în proporţie de 53% (Conform datelor Barometrului de Opinie Publică realizat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă în octombrie 2006) și doar 34%  au afirmat că a fost o idee proastă. Această abordare este reluată într-un articol din publicaţia Tricolorul, patronată de PRM, articol semnat ?Adevăratul Serviciu Român de Informaţii?. Articolul, care corelează rezultatele unui ?un sondaj real, dar ţinut secret?, conform căruia ?76% dintre români consideră că ideea de comunism este bună?, cu ideea că nu se justifică o judecare a comunismului în asemenea condiţii, denotă o tendinţa de a altera intenţionalitatea Raportului…