Revirimentul simbolurilor în revoluţia română din decembrie 1989

Am folosit ca documente si metode de cercetare:

?Videocasete cu transmisiile TVR din zilele de 22-26 decembrie 1989 si din   înregistrarile operate pe strazile Bucurestiului, care apartin Arhivei ?Virgil Tatomir – Revolutia Româna în Direct? a Televiziunii Române. Accesul la aceasta arhiva, în anul 1996, cu ocazia cercetarii pentru lucrarea mea de licenta în sociologie, a fost o adevarata odisee.

?Textul integral al emisiei TVR din 22 decembrie 1989, cuprins în lucrarea  Revolutia Româna în Direct,coordonata de Mihai Tatulici, Bucuresti 1990, text pe care l-am supus unei analize de continut calitative.

?Interviuri, fotograme si graffiti culese în zilele revolutiei si imortalizate în valoroasa lucrare de istorie orala Vom muri si vom fi liberi, coordonata de Irina Nicolau, Bucuresti, Meridiane, 1990.

Realitatea strazii

?Iesirea în strada?, pe strazile Bucurestiului în zilele dinaintea ?tele-revolutiei,? transgreseaza granitele unui fenomen politic contestatar binecunoscut, înspre conotatii psihologice foarte puternice. În 21 decembrie 1989, ziua cu cel mai mare grad de amenintare si reversibilitate a miscarii de contestatie, riscul si l-au asumat, în special, tinerii. Ei ies în strada, scandeaza puternic, ritmat (?Libertate! Libertate!?; ?Noi suntem poporul!?; ?Luptam, murim, dar liberi vrem sa fim!?; ?Nu ne este frica!?; ?Veniti cu noi!?; ?Ole! Ole! Ole! Ole, Ceausecu nu mai e!?), marsaluiesc pe strazi hotarâti, însotiti de drapelul gaurit, stârnind în rândul trecatorilor fie admiratie retinuta, fie dezaprobare vehementa inoculata de etichetarea prin mass-media ceausiste, fie anxietatea iminentei unor tulburari sociale. Aceste variante atitudinale se coreleaza cu variante de comportament: în primul caz trecatorii se opresc pe trotuare si uneori scandeaza cu tinerii, în al doilea caz le aplica etichetele ceausiste (?huligani", ?vandali?), în al treilea caz, îsi vad nelinistiti de drum, grabindu-se spre casa.

Perceptia spatiului citadin se structureaza, astfel, pe trei dimensiuni simbolice: strada – spatiul simbolic al contestarii puterii si al asumarii riscului; casa, acasa – spatiul simbolic al refugiului, al antidotului la frica; trotuarul – spatiu al incertitudinii, al indeciziei, al starii psihologice intermediare între teama si curaj. Strada si casa sunt câmpuri psihologice opuse; strada ca spatiu deschis, expus primejdiei, al exteriorizarii, în timp ce casa, acasa, ca spatiu închis, al interiorizarii. Opozitia admite si o stare tranzitorie: trotuarul, ca prag, interfata între doua lumi.

?Iesirea în strada? este un act ritualic, cu semnificatii ontologice si cu functii psihoterapeutice de înfrângere a fricii ? ?umbra? jungiana a psihicului colectiv românesc din cei 50 de ani de dictatura comunista:

?Am fugit de acasa în mijlocul lumii, la Intercontinental; de mult voiam sa ies, sa strig, ma judecam, ma simteam nedemn când auzeam ca Dinescu spune, Dan Petrescu spune, Doina Cornea spune? si eu stau în casa? (etnomuzicolog-65 ani).[3]
?Era momentul esential al vietii tale ca om, când baietii plecau aveai impresia  ca te mai linistesti, ca esti absolvit de o jumatate de vina? (istoric de arta, 40 ani).[4]
?Nu o sa pot recupera niciodata faptul ca nu am fost acolo? (student, 26 ani).[5]
?Am fugit de acasa?? (elev,18 ani).[6]

O data optiunea facuta între strada versus acasa, asumându-si prima alegere, oamenii traiesc o realitate construita în jurul unor perceptii noi ale spatiului si timpului.
Spatiul citadin devine un loc al unui periplu continuu, diurn si nocturn. În 21 si 22 decembrie se circula intens, oamenii se îndreapta spre diferite zone ale orasului, consacrate ca toposuri simbolice ale revolutiei: Piata Unirii, Intercontinental, Piata Romana, Piata Palatului, Televiziune (Dorobanti), Dales.[7]

?M-am dus la Intercontinental pentru ca mi-au spus colegii mei ca acolo se moare?.[8]?Am fugit în mijlocul lumii, la Inter?.[9]

Fiecare zona în care au fost ucisi oameni este con-sacrata, metamorfozata prin jertfa în spatiu sacru, ca centru, ca axis-mundi. Oamenii delimiteaza aici spatii circulare în jurul crucilor înaltate, nuclee sacre proliferante, construite în spatiul profan citadin, acoperite cu flori, ramuri de brad si de vâsc, lumânari, colaci, iconite, înconjurându-le cu pietate, comunicând într-un limbaj arhaic, gestual, ritualic: aprind lumânari, îngenuncheaza, arunca bani.
Cladirea Universitatii se transforma într-un imens altar. La baza zidurilor si pe pervazul ferestrelor sunt flori, lumânari aprinse, steaguri. Soclul din Piata Romana, destinat unui megalitic monument al socialismului, sufera o conversie, devenind suport pentru un brad de Craciun si pentru înscrisul ?Jos comunismul!?.[10] În punctele conflictuale ale orasului, demonstrantii recurg la delimitari spatiale în care putem repera forme graduale, de la cele cu eficacitate simbolica (un cordon de garoafe puse în fata tancurilor pe 21 decembrie, în Piata Unirii[11], panglici în Piata Palatului[12]având aceeasi functie ca trasarea unui cerc magic de protectie în ritualurile arhaice[13]), pâna la delimitarile severe, cu eficacitate militara (baricadele specifice revolutiilor citadine, carora li se da foc – imagine emblematica a Revolutiei Franceze-, ridicate la Intercontinental sau la Dales).

Alte forme de delimitare si de disputare a spatiului citadin sunt cordoanele de scutieri din primele zile ale revolutiei, care blocau intersectiile.[14]Unii dintre oamenii iesiti în strada ofera soldatilor tigari, covrigi, portocale. Se instituie, astfel, un ritual al darului, a carui eficacitate simbolica devine manifesta: soldatii pun arma la picior.

O conversie spectaculoasa este operata asupra semnificatiei tancurilor. Daca la Timisoara, în 16-17 decembrie 1989 si la Bucuresti în 21 decembrie, tancurile macabre strivisera sub senile trupuri, în zilele urmatoare manifestantii le vor converti în locuri domestice (Pe tancuri se mânca, soldatii în uniforma mâncau pâine cu salam; pe tancuri erau gramezi de covrigi[15]) sau în tribune, de la care se adreseaza multimii personalitatile ori simpli cetateni, reactivând ipostaza latenta a orasului, de cetate, de agora. Fostul oras socialist, celular ca orice mare aglomerare urbana, redevine un spatiu comunitar propice luarii în locuire ? în sensul de forma primordiala de umanizare, de socializare, de îmblânzire a spatiului – si gazduind forme de comunicare insolite. Regasim aici comunicarea gestuala, ritmul scandarilor, strigate, huiduieli si cântec, apoi, prin degradarea densitatii muzicale, regasim vorbirea discursiva si scrisul.[16]Zidurile cladirilor devin suporturi pentru inscriptii dense, concentrate ca sens si ca semnificatie: ?În 24 de ore sute de graffiti au îmbracat casele, soclurile statuilor, zidurile cladirilor, într-o frenezie a comunicarii?.[17]

Pe ziduri statea scris: ?Românii nu sunt lasi?; ?Dracula – Ceausescu?. [18]La Universitate afise: ?Traiasca România libera?. ?Nu mai vrem sa curga sânge?.[19]
Pe soclul din Piata Romana, la metrou, în Piata Unirii, pe cladirea hotelului Intercontinental regasim înscris mesajul: ?Jos comunismul?.[20] Aceste inscriptii instituie o forma de difuziune locala a mesajelor, un fel de televiziune inversata. Daca, în cazul televiziunii, o suita de imagini, de mesaje pluricodice se perinda prin fata ochilor telespectatorului, ?ca o fereastra inversa, dinspre lume spre camera?[21], în cazul inscriptiilor, mesajul dintr-un anume loc, din cele câteva nuclee ale topografiei simbolice citadine, e receptat de o multime de trecatori care se perinda pe strazi, putând avea acelasi impact imediat ca si o imagine mediatica bine construita, care sintetizeaza un eveniment.

În strada, vechea putere politica, omagiata oficial timp de 25 de ani ? si în special din anii ’70, când cultul personalitatii luase forme paroxistice – este anihilata simbolic, redusa la derizoriu prin ridiculizare si dispret.[22]

Unele femei înfig aluziv mere în copacii goi din Curtea Palatului Regal, fost spatiu interzis, însotind acest gest cu parodierea zicalei preferate a fostului conducator: ?Când va face plopul mere…".[23]În multimea adunata în Piata intra un tânar purtând o cruce de lemn, în care este înfipta o cizma. Lumea aplauda încântata de insolitul formularii unui mesaj cunoscut: ?Jos Ceausescu, jos cizmarul, moarte tiranului!".[24]

Cât despre cealalta dimensiune a realitatii strazii, timpul, acesta este perceput în categoriile timpului mitic, timp dilatat sau comprimat. ?Parea sa fi trecut un singur minut?; ?Nu mai stiam ce înseamna trecut sau viitor, totul functiona ca prezent?.[25]În fotograma din Piata Unirii, statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul cu bratul ridicat în semn de lupta are înfipt în pumn steagul gaurit, astfel încât prezentul, dilatat prin traire, absoarbe trecutul istoric.[26]

         

Telerealitatea

Prin emisia TVR din 22 decembrie 1989 orele 10.51, se lanseaza pe orbita mondoviziunii realitatea televizata si televizuala a revolutiei române. Înca din prima secventa a Revolutiei Române în Direct (RRD), invocarea lui Dumnezeu în institutia care difuzase pâna atunci doar ateism ostentativ si intolerant, plaseaza timpul acestor evenimente sub incidenta providentei, legitimându-le, astfel.

Ion Caramitru: ?Fratilor, multumita lui Dumnezeu (îsi face cruce) ne aflam în studiourile televiziunii?; Mircea Dinescu: ?Dumnezeu si-a întors fata catre români?.[27]Anuntul difuzat imediat (?Peste zece minute vom da un apel catre popor?[28]), instituie un interval de asteptare a evenimentului anuntat, iar repetarea frecventa (?Vom reveni din 10 în 10 minute. Asteptati Proclamatia)[29], impune un ritm temporal, si de aici un timp propriu televiziunii. Timpul telerealitatii se va masura de acum în asemenea intervale de asteptare a unor mesaje importante, ajungându-se ca, în 26 decembrie 1989, sa se impuna cu brutalitate audientei interne si internationale, prin tensiunea extrema provocata de tergiversarea difuzarii celei de a doua parti a casetei ?Procesul Ceausestilor": ?Toate echipele straine sunt prevenite ca în câteva minute o sa difuzam caseta?; ?Daca nu ne dati caseta vom fi linsati si noi împreuna cu voi?; ?Vom difuza caseta peste câtva timp?.[30]

Prin invocarea mediatica a Dumnezeirii, spatiul telerealitatii este si el consacrat: ?Suntem în ajunul Craciunului. Se naste Iisus pe acest pamânt?.[31]

Însa, dincolo de aceasta înscriere a timpului si spatiului televizual pe orbita sacrului, mesajele difuzate vor construi imaginea unui spatiu citadin dispersat într-o multime de focare vulnerabile sau amenintatoare. Orasul are imaginea unui organism cu sedii vitale în pericol: ?Televiziunea româna, inima României noi"[32]; ?Spre televiziune se înainteaza cu 2.000 de teroristi… antiteroristi… ajutati-ne"[33]; ?Centralele Rahova si Dorobanti sunt atacate"[34]; ?O coloana blindata motorizata se îndreapta spre Pitesti pentru a ocupa punctul atomic, rafinaria, rezervoarele de cianura, barajul de la Curtea de Arges! Ne paste o mare primejdie!"[35]Anuntul prezicea, asadar, o multipla catastrofa, apocaliptica, prin foc, prin apa, prin otrava, cristalizând în imaginarul colectiv reprezentarea inamicului ca forta a raului paroxistic.

Sunt evocate toposuri simbolice si conflictuale ale tarii (Timisoara, Brasov, Sibiu, Târgoviste sau zone ale Bucurestiului). Semnificatia Pietei Palatului si a cladirii fostului CC al PCR este redefinita în spatiul capitalei. Între dimensiunea orizontala, în care este plasata multimea si cea verticala, a balconului, se deruleaza frenezia comunicarii si legitimarea mediatica a unor personalitati institutoare ale noii ordini.

Dar tot aici este locul în care se deruleaza panica si suspiciunea: ?Se trage!?Stati linistiti?; ?Sunt securisti!?Nu sunt securisti, sunt ai nostri?.[36]

În acest topos, steagul gaurit este simbolul cel mai pregnant, reactivându-si toate straturile de semnificatii, de la cele politice, nationale, pâna la cele primordial metafizice, de ?punte între oameni si zei, între sus si jos, cer si pamânt?[37]. Prin lozinca lansata înspre multime ?Dumnezeu este-n drapel?[38], simbolul devine rezonant[39]. Decuparea stemei din steag, initiata în zilele Timisoarei si perpetuata la nivel national, opereaza simbolic o excizie a comunismului din trupul tarii, o exorcizare a raului. Însa, locul gol ramas exprima, în acelasi timp, absenta unei alternative politice clar definite.[40]

Mesajele televiziunii, cu continut emotional negativ, structureaza un câmp psihologic al temerii, al suspansului, al angoasei colective fata de amenintari din partea unor entitati greu si gradual identificabile de-a lungul celor unsprezece ore de emisie din 22 decembrie 1989. De la non-identificare, prin mesaje impersonale, eliptice, fara specificarea agresorului (?Români, aparati tara!?[41]), se trece prin alternari ale evaluarilor pozitive, cu cele negative ale Armatei, Militiei, respectiv Securitatii, pâna când se instituie o simbolizare eminamente pozitiva a Armatei – prezentata permanent în opozitie cu imaginea negativa a Militiei, si mai ales a Securitatii- si pâna la lansarea, pentru prima data, a termenului de ?teroristi?. În jurul acestor entitati confuze, mesajele televiziunii vor reactiva un întreg arsenal al simbolisticii raului.

 

Reprezentari ale teroristilor

Emisiile TVR din noaptea de 22 spre 23 decembrie si din ziua de 23 decembrie 1989 sunt marcate de tensiunea opozitiei dintre ?simbolurile nocturne, nefaste si simbolurile diurne, faste?.[42]Apelurile patetice ale crainicilor catre populatie, de a iesi în strada cu torte, induc asocierea teroristilor cu simbolurile întunericului, ale lumii subterane si a animalelor ce o populeaza: ?Mai sunt câteva ore de întuneric; dusmanul nu poate actiona decât în întuneric?; ?Sa stapânim aceasta hidra ucigasa?[43]; ? (…) ultimele zvârcoliri ale teroristilor?[44]; ?(?) aratati care sunt intrarile în buncare, ca sa îi scoatem ca pe sobolani din vizuina?.[45]    

Luând ca grila de lectura consideratiile lui Raoul Girardet din Mythes et Mythologies Politiques, regasim aici elemente esentiale din recuzita ?mitului politic al conspiratiei malefice?.[46]Oamenii complotului scapa prin definitie regulilor celor mai elementare de normalitate sociala. Iata zvonuri care circulau despre teroristi: ?sareau de pe blocuri de opt etaje si, îndata ce atingeau solul, o rupeau la fuga"; ?ieseau noaptea din tunel si trageau în populatie si, dupa aceea, se ascundeau acolo"; ?aveau puterea sa-si ascunda arma si munitia înainte de a muri".[47]

Ei încarneaza ?strainul", în sensul larg al termenului, element cu care au fost impregnate reprezentarile despre teroristi. Astfel, se spunea în acele zile ca teroristii ar fi fost libieni sau palestinieni sau iranieni, facând parte dintr-o retea de forte loiale lui Ceausescu, iar de aici, contagiunea suspiciunii asupra oricarui individ care avea vagi semnalmente ale populatiei din acele zone ale lumii, dar care, de cele mai multe ori, erau pasnici bucuresteni.[48]

Noua putere emanata si Mitul Salvatorului

Incontestabil, rolul cel mai important jucat de TVR în Revolutia Româna în Direct a fost acela de instanta prin care se produce ?nasterea filmata a unei autoritati?[49]si legitimarea ei în fata lumii, în sensul weberian, de cucerire a adeziunii populare.

Totul s-a petrecut în câmpul emotional al telespectatorului-participant la revolutie.[50]Experienta inedita traita în fata televizoarelor în acele zile, de cea mai mare parte a populatiei românesti, a fost atât de puternica, încât dadea iluzia participarii efective la evenimente. Transmisiile în direct ale TVR au oferit celor care nu iesisera în strada, ?alibiul participarii la lume"[51], o forma de participare mediata, care deculpabilizeaza conformismul.

Prima imagine a ?Televiziunii Române Libere? ramâne memorabila prin contrastul violent fata de imaginile specifice televiziunii ceausiste: cadru plin, cu Ion Caramitru, figura cunoscuta, si Mircea Dinescu, nume cunoscut, în prim-plan; civili si tineri cu drapel, în plan secund; obositi, nebarbieriti, surescitati; vestimentatie banala, ponosita, caracteristica oricarui român mediu. Mircea Dinescu, în pulovar negru de casa cu dungi subtiri galbene, lalâi, inducea telespectatorului derutat si incitat al acelor zile, obisnuit cu figurile ca de ceara ale crainicilor telejurnalelor, un sentiment de nesfârsita familiaritate.

    

Invocarea, de la bun început, a Dumnezeirii bulverseaza toate convenientele ateiste. Plonjam, astfel, într-un timp si spatiu mitice, populate cu imagini de sacrificati si calai, de entuziasm si oroare, de început si sfârsit de lume.

Reprezentarile revolutiei se construiesc în opozitie cu reprezentarile perioadei contestate a ceausismului, dezvoltate, în stratul lor latent de semnificatie, în jurul unor cupluri de simboluri polare: lumina/ întuneric; ascendent/ descendent; veghe/ somn.

?Sunt momente în care Dumnezeu si-a întors fata catre români"[52]; ?Avem nevoie sus de doi sociologi, doi economisti, doi avocati, din toate paturile sociale câte doi?[53]. Invocarea aceasta pare versiunea moderna a biblicei arce a lui Noe, a începutului de lume noua de dupa Potop. Referirile la aceasta lume sunt ca ?Renastere spirituala, posibilitati imense?; ?ani de lumina"[54]. În contrast cu acestea, referirile la lumea veche, disparuta, suna astfel: ?Întunericul a disparut"[55]; ?Sa iesim din groapa"[56]; ?Vremurile lui s-au terminat"[57]; ?Desteapta-te române din somnul cel de moarte".[58]O data stârnita sensibilitatea mitologica, ea se va revarsa în subteranul tuturor reprezentarilor despre revolutie, hranindu-se din elementele de tensiune dramatica, din mesajele abundente în continut emotional ridicat.

Premergatoare primei intrari în scena a lui Ion Iliescu sunt câteva referiri discrete, valorizate pozitiv, la adresa sa: ?Rog pe tovarasii care sunt patrioti desavârsiti, ajutati poporul acesta, rog pe tovarasul Ion Iliescu??[59]Prezentat cu deferenta de crainicii televiziunii, aparitia lui Ion Iliescu în Studioul 4 provoaca reactii vii de simpatie (aplauze, un cetatean îl saruta), înfatisându-l ca pe un personaj care polarizeaza admiratie si nevoia de afectivitate.

Prima sa interventie pe post se constituie într-un discurs lung, complex si coerent, care, supus analizei, releva o articulare logica în trei parti:
De la început, imaginea lui Ceausescu este supusa unui proces de simbolizare negativa, printr-o tonalitate patetica ascendenta, al carei punct de extrem este atins prin culpabilizarea maxima a fostului presedinte si prezentarea lui ca personificare a raului: ?Vinovatul principal este Ceausescu! (…) Acest om fara inima, fara creier?…(voce din off care completeaza: ?fara ratiune?![60];este o contaminare a afectului de dispret al lui Iliescu fata de conducatorul renegat, ce se raspândeste în întreg Studioul 4 si, fireste, si dincolo de ecrane).

În partea a doua a discursului sau, Iliescu revine de la vehementa, la tonul degajat, cordial, care raspândeste încredere: ?Am vorbit acum 20 de minute cu generalul Stanculescu?[61](Generalul invocat atât de insistent prin televiziune, dar care ramâne mereu în umbra). Iliescu este singura persoana care a putut intra în legatura cu el, fara dificultate. Prin puterea cuvântului sau (?S-au retras trupele în dispozitie de tragere?; ?S-a întors înapoi o coloana de blindate?[62]), fortele ostile se lasa îmblânzite. El este purtatorul cuvântului de ordine ca înfruntare ?a haosului si a dezordinii în care ne-a împins clica bezmetica?[63]

În ultima partea a discursului, liderul politic impus pe scena mediatica a revolutiei, le da întâlnire peste doua ore ?tuturor celor responsabili, care se pot angaja în aceasta opera constructiva?, la ora 17.00, la sediul CC al PCR. Astfel el consacra timpul si spatiul de instituire a noii ordini. Imaginea sa se construieste permanent în opozitie cu imaginea lui Ceausescu si cu a vechii lumi care este retoric repudiata.

Noua structura de putere va primi un nume: ?Frontul Salvarii Nationale?. În jurul acestei entitati politice se va construi mediatic mitul Salvatorului, al eroului pozitiv, al protectorului, tinzând de la bun început, spre o dramatica personalizare a puterii. Se instituise deja, prin mesajele televiziunii, un timp al asteptarii unei autoritati: ?S-a creat un vid de putere, care trebuie neaparat înlaturat, avem nevoie de liniste, ordine, de o conducere înteleapta?.[64]

Era nevoie, asadar, de o entitate conducatoare care sa umple nu doar vidul de putere, cât mai ales vidul afectiv al populatiei lasata prada urii dezlantuite împotriva conducatorilor renegati si angoasei ubicuitatii teroristilor. De aceea, anunturile despre transmiterea unui ?comunicat foarte important?, în spatele carora se prefigureaza cuvântul noii autoritati, structureaza atât de pregnant acel câmp emotional de asteptare, dând nastere la intervale de timp trait, în care aparitiile mediatice ale noii puteri sunt receptate cu aviditate.

Prin derularea unor mesaje pozitive despre instituiri temporare ale linistii, în intervalele de asteptare a comunicatelor, se genereaza un câmp emotional pozitiv, care va fi asociat de fiecare data cu momentul aparitiei reprezentantului noii puteri. Dar, imediat dupa încheierea comunicatelor enuntate în numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, de fiecare data prolifereaza mesaje alarmante, despre atacuri si amenintari paroxistice, care exacerbeaza tensiunea.

Alternarea brutala a sirurilor de mesaje pozitive cu siruri de mesaje negative frâng echilibrul emotional al telespectatorului, lasând sa tâsneasca, din adâncul psihicului uman, reprezentari mitologice ale ancestralei lupte dintre bine si rau si ale complementaritatii lor ontologice.

Daca Binele nu se poate manifesta decât în opozitie cu Raul, atunci Mitul Salvatorului nu se poate cladi decât în opozitie cu Mitul Inamicului, si în prezenta sa ca amenintare, dupa cum imaginea pozitiva a CFSN nu s-ar fi putut construi si nu s-ar fi legitimat mai pregnant, decât în opozitie cu imaginea teroristilor. Tensiunea provocata de dramatismul acestei opozitii simbolice, ancestrale, a fost catalizatorul reprezentarilor sociale ale revolutiei române traite în decembrie 1989.

[1]Acest text este o formula foarte restrînsa a lucrarii mele de licenta în Sociologie, sustinuta în anul 1996 la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca. A aparut ca articol cu acelasi titlu în revista Caietele Tranzitiei. Revista Institulului de Studii Post totalitare si a Institului de Antropologie Culturala, a Universitatii Babes-Bolyai, nr. 1-1997, p.102-107.
[2]Mircea Eliade, Imagini si simboluri, Bucuresti, Humanitas, 1994, p. 53.   
[3]*** Vom muri si vom fi liberi, op.cit., p. 70.    
[4]Ibidem, p. 99.
[5]Ibidem, p. 104.
[6]Ibidem, p. 94.
[7]Arhiva Virgil Tatomir a Televiziunii Române Libere, Fond Revolutia Româna în Direct, rola 6037 RRD.    
[8]*** Vom muri si vom fi liberi, p. 87.
[9]Ibidem, p. 70.    
[10]Arhiva TVR, RRD, fotograme role 6037 RRD, 27 RRD.
[11]***, Op. cit., p. 35.    
[12]Arhiva TVR, RRD 10807.
[13]Luc Benoist, Semne, simboluri, mituri, Bucuresti, Humanitas, 1995, p. 61.    
[14]Arhiva TVR, fotograma 27 RRD    
[15]Ibidem, fotograma 10807 RRD.
[16]Vezi André Leroi-Gourhan, Gestul si cuvântul, Bucuresti, Meridiane, 1973, p. 124.    
[17]Vom muri si vom fi liberi, p. 306.    
[18]Arhiva TVR, rola 6037 RRD.
[19]Ibidem, rola 27 RRD.    
[20]Idem.
[21]Jean Baudrillard, La société de consommation, Paris, Gallimard, 1970, p. 34.
[22]Vezi George Balandier, Le pouvoir sur sc?ne, Paris, Baland, 1982, p. 41.
[23]Arhiva TVR, rola 6037 RRD.
[24]Idem.
[25]Vom muri si vom fi liberi, p. 47-49.
[26]Arhiva TVR, rola 6037.    
[27]Mihai Tatulici (coord.), Revolutia româna în direct, Bucuresti, 1990, 21.
[28]Idem.
[29]Idem.
[30]Arhiva TVR, rola 11957 RRD.
[31]Mihai Tatulici (coord.), op. cit., p.25.
[32]Ibidem,p. 31.
[33]Ibidem, p.65.
[34]Ibidem, p. 106.
[35]Ibidem, p. 61.
[36]Mihai Tatulici (coord.), op. cit., p. 226.
[37]Valentin Vischi, ?Steagul si stema sau diabolicul simbol?, în Echinox, 3-5, 1995, p. 33.
[38]Mihai Tatulici (coord.), op. cit., p. 87.
[39]Despre rezonanta simbolurilor ca trasatura definitorie a acestor entitati, vezi Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionarul de simboluri, Bucuresti, Artemis, 1995, p. 47.
[40]Pavel Câmpeanu, ?Simbolurile Revolutiei din Decembrie 1989?, în Polis, 4, 1994, p. 182.
[41]Mihai Tatulici (cord.), op. cit., p. 35.

[42]Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Op. cit., p. 36.
[43]Arhiva TVR, rola 11349 RRD.
[44]Ibidem, rola 11958 RRD.
[45]Idem.
[46]Vezi Raoul Giradet, Mythes et Mythologie Politiques, Paris, Ed. Du Seuil, 1986, p. 25-62.
[47]Vom muri si vom fi liberi, p. 129-130.
[48]Arhiva TVR, rola 4971 RRD.
[49]Nestor Rates, Revolutia încâlcita, Bucuresti, Litera, 1994, p. 68.
[50]Alina Mungiu, Românii dupa 89, Bucuresti, Humanitas, 1995, 256.
[51]Jean Baudrillard, op. cit., p. 34-40.
[52]Mihai Tatulici (coord.), op. cit., p. 21.
[53]Ibidem, p. 23.
[54]Arhiva TVR, rola 11958 RRD.    
[55]Mihai Tatulici, op. cit., p. 112.
[56]Ibidem, p. 73.    
[57]Ibidem, p. 43.
[58]Ibidem, p. 58.    
[59]Mihai Tatulici (coord.), op. cit, p. 40.
[60]Ibidem, p. 42.    
[61]Idem.
[62]Idem.    
[63]Ibidem, p. 43.
[64]Mihai Tatulici (coord.), op.cit., p.43.