Amintiri şi icoane din trecut. Ediţia a II-a

Fetiţele alergau vesele, fiecare întovărăşită de câte o ţărăncuţă de vârsta ei, prin toate tufişurile căutând alune şi coarne, sau se aşezau obosite în jurul meu sau al bonei să le spunem basme.
Când mă lăsau în pace, mă întindeam pe spate în iarba moale, puneam braţele căpătâi şi îmi înecam privirile în adâncimea cerului.
Urmam fuga repede a norilor, care formau tot felul de figuri fantastice, apoi ivirea stelelor, care se arătau una câte una până ce acopereau bolta toată cu luminile lor.
Cum aş fi dorit atunci să fiu mai pricepută în ale cosmografiei, ale astronomiei, dar cine ştie? poate n-ar fi lunecat visurile aşa de iute, se desfăşurau ca norii dintr-unul într-altul, şi dorurile mele cu ele!
          Ce doream? N-aş fi putut spune!
Mi se umfla pieptul, îmi bătea inima tare, mi se umpleau adesea ochii de lacrimi, fără pricină.
Aş fi vrut să cuprind lumea toată în braţele mele, să semăn fericirea şi mulţumirea în jurul meu! să usuc lacrimile toate, să sădesc zâmbetul pe toate feţele! să semăn frumosul pe toate cărările, să iau parte la fapte mari, înălţătoare! nu ştiu, nu pot spune! Natura, cu măreţia sau cu gingăşia ei a avut  totdeauna o mare înrâurire asupra mea! fugeau gândurile prin creierul meu, ca norii pe cer!
Un zgomot mă deştepta din această toropeală, era sau răgetul vacilor, sau mugetul boilor care se întorceau acasă, sau câte un strigăt lung de ţăran!
Cine n-a auzit acest strigăt prelungit de la un deal la altul, cine n-a auzit în adânca tăcere ce te înconjoară mugetul vitelor care se întorc spre staule, zânzănitul insectelor care par un acompaniament în surdină a gândurilor zburătoare, nu ştie câtă poezie domneşte în aceste zgomote, aşa de simple, întrerupătoare a unei linişti aşa de completă, aşa de tainică!
Vedeam de sus aprinzându-se felinarul în curte, în grădină. Oamenii umplând hârdaiele la fântână pentru a uda grădina sau a adăpa caii.
Feciorul punând sau ridicând masa, după cum era cazul, în mijlocul curţii ce era înconjurată de salcâmi, de duzi, de plopi argintii şi semănată cu un covor de iarbă verde ca smaraldul ce făcea mândria mea.
Păsările strângându-se împrejurul gâldanului de apă din curte, înainte de a merge la culcuş!
Păsările erau bucuria mea!
Aveam în fiecare an peste o sută de curcani fumurii şi albi, din aceştia adusese întâi şi întâi bărbatul meu patru perechi din Ungaria, apoi de la noi s-au împrăştiat în ţară, gâşte, raţe, câţe, păuni trufaşi, pui cu sutele, găini turceşti încălţate, moţate şi, în anii din urmă, şi porumbei! [pag. 128-130]