Basarabia necunoscută. volumul I

Evenimentele din 28 iunie 1940 îl fac să părăsească Basarabia, lăsând totul în voia sorții. Iar destinul n-a fost prea îngăduitor cu el.
Când s-a întors din refugiu, în vara lui 1941, a găsit observatorul distrus. Spectroheliograful, mândria lui, fusese furat. O parte din aparate  au fost descoperite întâmplător într-un subsol al Școlii Eparhiale de Fete din Chișinău. Tot ce a fost găsit a dus la observatorul din București.
În 1944, la 15 aprilie, când Bucureștiul a fost bombardat fără milă, o bombă a căzut în casa în care locuia, distrugându-i toate obiectele, hârtiile și tot ce avea. L-a salvat numai faptul că în acel moment era plecat cu treburi în oraș.
A plecat în Germania și de acolo a reușit să ajungă la Paris, unde prietenii francezi l-au aranjat la observatorul astronomic. Copiii săi și soția au plecat în Argentina, el însă n-a dorit să-i urmeze și, după toate probabilitățile, s-a stins din viață la Nisa, într-un azil de bătrâni, în anul 1964, la 22  noiembrie.
Savant foarte cult, pragmatic, era și un om al paradoxului.
Programul zilei începa la orele 8 dimineața când el, în pijama și nebărbierit, timp de jumătate de oră, împreună cu soția, dicta bucătarului Antonio ce vor mânca la déjeuner și dîner. După care lua micul dejun în laborator, unde lucra până la ora unu. După amiaza revenea în casă, cântând uneori arii și canțonete și se ocupa de toaleta sa, duș, bărbierit ș.a. Dar totul foarte încet, căci el prefera să spună „nu-mi place să mă grăbesc”. Al doilea dejun îl lua în jurul orei două și jumătate. Prânzul era servit la orele opt seara și la el Nicolae Donici nu lua parte, fiindcă până la orele 11 lucra în turn sau laborator. Când se urca la balconul unde era servită cina, mâncarea rece îl aștepta pe masă. De fiecare dată, unul și același fel: pui fript, salată, orez fiert sau terci de griș și un pahar sau chiar două de vin roșu.
Al doilea om, ca importanță după director, era soția lui, Maria Henrikovna Donici, în prima căsătorie Dunina, născută dintr-un tată englez cu numele Percks. Și ea, și sora ei erau foarte frumoase, vorbeau curent engleza și erau celebre în saloanele din Odesa. S-a căsătorit în fragedă tinerețe  cu adjutantul primarului Odesei, Aleksandr Dudin, cu care a avut și doi copii, fiica Olga și fiul Șura. După nașterea băiatului ea a divorțat și, în scurtă vreme, l-a întâlnit pe Donici, care multă vreme i-a făcut curte și, fiind foarte îndrăgostit, a convins-o să accepte căsătoria. Ea tânjea după viața de odinioară și toate interesele ei se reduceau la întrebarea „cine și cum a fost primit”. Avea 17 servitori la conac și totul ar fi fost suportabil, dacă nu ar fi existat „acest astronom plictisitor și observatorul lui prostesc”  – remarca ironică îi aparține lui Constantin Romanov, care a cunoscut-o foarte bine.    [Nicolae N. Donici – Un astronom în viața cotidiană pag. 235]