România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare

Emigrația extensivă a făgărășenilor a avut o serie de efecte, atât pozitive cât și mai puțin salutare asupra vieții domestice din regiune. Câștigurile din străinătate constituie principala modalitate prin care oamenii reușesc să-și mențină un grad de stabilitate în viața domestică. În particular, stabilitatea căsniciilor din regiune se datorează tocmai acestor venituri. Luna august a devenit, astfel,  luna favorită pentru căsătorii, când mulți tineri muncitori migranți, majoritatea bărbați, sosesc acasă pentru a se căsători în concedii.  În august 1999, într-o singură săptămână, s-au înregistrat șaptesprezece căsătorii. Majoritatea migranților muncesc temporar în Italia, iar vara aproape fiecare a doua mașină din oraș pare a avea număr de Italia. Deși veniturile din munca desfășurată în străinătate favorizează căsătoriile, migrația muncii pune, totodată, o presiune mare asupra cuplurilor deja căsătorite, iar oamenii o consideră cauza multor divorțuri. Aceștia spun că migrația le permite atât muncitorilor care pleacă, cât și soțiilor rămase acasă să se implice în relații extramaritale. Un muncitor de la UPRUC spunea:
Mulți oameni divorțează cu plecările astea în Italia. Oameni invidioși spun bârfe despre cei plecați, cum că au văzut pe nu știu cine [în Italia] cu altă femeie în loc să fie la muncă, sau îi spun omului că soția s-a culcat cu toată lumea după ce a plecat el. Asta a pățit vecinul meu, care a fost plecat șase luni și s-a întors și-a auzit numai povești despre nevastă-sa. Mai știu alte două cazuri de divorțați care li s-a tras de la Italia: un bărbat fără copii, plecat în Italia doi ani, când se întoarce își vede soția la un bar cu alt bărbat. Altul, un coleg, s-a întors  acasă neanunțat, că avea o boală gravă de stomac, și își găsește nevasta acasă cu alții. Nevastă-mea zice că m-ar fi omorât dacă m-aș fi dat la alte femei cât am fost plecat. Dar și eu vreau ca ea  să fie cinstită. Dacă trag din greu să ne facem un rost, atunci și nevasă-mea trebuie să mă respecte. Nu te apuci să divorțezi pentru orice lucru.
Emigrația mai favorizează competitivitatea și individualismul, atât la nivelul migranților la nivel individual, cât și în general, la nivelul regiunii. Asemeni multor altor migranți, făgărășenii din Italia depind de rețelele de relații pentru găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe și a altor resurse. Diferite sate din Făgăraș s-au specializat, chiar, pe diverse tipuri de munci; Hârseni, satul în care am locuit în anii ’70 este acum renumit pentru garajiștii săi, tineri care se ocupă cu îngrijirea garajelor.  Veniturile introduse în țară de către cei care muncesc în străinătate produc inflație în regiune, creând, totodată, o competiție pentru ridicarea celor mai impunătoare case. În mod paradoxal, deși emigrația generează competiție între familii, viața individuală a migranților este cea care solicită un sacrificiu suplimentar. Unii își amână căsătoria sau nașterea copiilor cu zeci de ani sau renunță cu totul la acestea, determinați să se sacrifice.
Astfel, familiile din Făgăraș sunt întrucâtva mai stabile decât cele ale minerilor din Valea Jiului, și aceasta se datorează plajei mai largi de resurse la care acestea au acces. Totuși, această sursă de stabilitate creează și diverse probleme sociale și emoționale. De fapt, făgărășenii suferă de aceeași deterioare a relației dintre bărbați și femei care afectează familiile de mineri. Violența domestică, abuzul de alcool, bolile psihice și frustrările cauzate de neîndeplinirea unor așteptări, toate aceste necazuri i-a lovit  pe făgărășeni. Însă spre deosebire de mineri ei reușesc să-și țină aceste probleme în spațiul lor privat.                                                          [pag. 160 – 161]