Basarabia şi ministrul întregitor Daniel CIUGUREANU

Cu toată amploarea pe care a luat-o mişcarea unionistă, în Basarabia problemele încă erau destul de complicate. Categoriile cele mai devotate idealului unirii erau alcătuite din intelectuali şi ţărani. La o recepţie dată în onoarea delegaţiei basarabene venite la Iaşi, Daniel Ciugureanu a rostit o alocuţiune din care rezultă situaţia pe plan social, în care a ajuns Basarabia după atâta subjugare rusească: „N-am venit ca reprezentanţi ai clasei bogate, care în mare parte şi-a renegat naţionalitatea. Singurii care au păstrat limba sunt ţăranii. Dacă noi, basarabenii, suntem astăzi pe calea de unire a neamului, datorăm aceasta numai ţăranului moldovean”.

Într-adevăr, păstrându-şi limba şi după un secol de presiuni întru deznaţionalizare, basarabenii au rămas români. Rolul important în păstrarea limbii l-au avut ţăranii şi intelectualii. Ţăranii prin faptul că între ei au continuat să vorbească numai româneşte, iar intelectualii, cu toate că au învăţat şi au vorbit şi alte limbi, în primul rând ruseşte, nu s-au îndepărtat de limba română, ci cu puterile şi cu talentul lor au cultivat-o. Să ne amintim de Alexe Mateevici, cu cel mai înălţător imn închinat limbii române, ilustrând totodată situaţia din perioada la care ne referim: „Limba noastră-i limbă sfântă/, Limba vechilor cazanii/, Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii/.” Ţăranii au păstrat limba cu sfinţenie, intelectualii au îmbogăţit-o şi au înfrumuseţat-o. Astfel, „Limba noastră-i o comoară/, În adâncuri înfundată/, Un şiraj de piatră rară/ Pe moşie revărsată”. Iar în acel timp de renaştere naţională, pentru basarabeni limba strămoşească era o puternică armă de apărare a fiinţei naţionale: „Limba noastră-i foc ce arde/ Într-un neam ce fără veste/ S-a trezit din somn de moarte/, Ca viteazul din poveste”.

După tratativele de la Iaşi, delegaţia basarabeană s-a întors la Chişinău, unde a aflat lumea în mare fierbere. Românii din Basarabia nu mai aveau răbdare. Manifestările pentru unire nu mai conteneau. În ziua de 3 Martie 1918, o grupare de oameni inimoşi din judeţul Bălţi au depus o cerere către adunarea generală a ţinutului spre votare, în care se solicita unirea Basarabiei cu România: „Noi mai jos iscăliţii membri ai zemstvei ţinutului Bălţi, cu cinste vă rugăm ca, înainte de a intra în rânduielile zilei, hotărâtă pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneţi la glăsuire (vot) dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mamă: România!

Ştiind prea bine că în urmă cu 106 ani am fost rupţi cu sila de la sânul scumpei noastre mame, cu care alcătuim un singur trup şi o singură inimă;

Ştiind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne-a izbăvit Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocurit şi întunecat de atâta amar de vreme, când eram să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, România ne-a dat ajutorul frăţesc în zilele de grea primejdie, curăţându-ne ţara de duşmani, dându-ne scutul, liniştea şi rânduieli pierdute.”         [pag. 97-98]