Cronici culturale 1997-2006. În căutare de elemente româneşti în circuitul cultural general. Volumul 2

Cărţi sosite la redacţie
Şlomo Leibovici –Laiş:
Comitetul Democratic Evreiesc (CDE)
Formaţie politică evreiască sau Jewsecţia Românească ISBN: 973-85952-1-5
 
Cartea cu acest titlu a apărut în 2004 la Editura Comitetului pentru activitatea culturală iudaică în rândurile evreilor  originari din România, în seria A.C.M.E.O.R. Ea este în principal o culegere de documente şi mărturii, având ca redactor pe Dr. Şlomo Leibovici – Laiş, referitoare la Comitetul Democrat Evreiesc, care a existat în România în perioada 1945-1953. Încă din „Prolog” ne spune Dr. Şlomo Leibovici-Laiş, redactorul,  că numărul restrâns al membrilor din PCR din 1944 a făcut necesar ca acest partid să caute cât mai mulţi care să-l sprijine şi că aceasta „i-a făcut pe conducătorii comunişti să-şi îndrepte privirile spre elita evreiască”. Mai departe se spune că una dintre măsurile luate de acest partid în acest sens a fost înfiinţarea unei aşa-numite „organizaţii evreieşti reprezentative”, şi anume a Comitetului Democrat Evreiesc, C.D.E., „un factor evreiesc dirijat, prin intermediul căruia să poată manevra viaţa publică evreiască”. Mai mult, ni se spune apoi că „structura organizatorică a C.D.E. a fost aidoma cu cea a organelor Partidului Comunist (Român. n.r.) dar şi că, „cu timpul s-a dovedit că o parte din funcţionari au văzut în C.D.E. doar un loc de lucru pentru a-şi putea câştiga existenţa până la emigrare”. Dr. Şlomo Leibovici-Laiş spune mai departe că „C.D.E.şi-a luat ca sarcină să cucerească conducerilor comunităţilor evreieşti”, „transformarea obştii evreieşti dintr-o comunitate de negustori şi funcţionari într-o societate muncitorească sănătoasă”. Aflăm că „membrii C.D.E. continuau să vorbească în numele regimului (comunist din România n.r. ) şi să se comporte de parcă ar fi comisarii lui autorizaţi”. Ni se spune chiar că „tulburarea activităţii sioniste de pretutindeni a devenit ordinul zilei şi activişti C.D.E. deranjau unde se putea”, pentru ca la Conferinţa C.D.E din decembrie 1947 să se declare „război deschis sionismului – indiferent de natura lui”. Culmea se pare că este atinsă la 3 mai 1948, când se spune că C.D.E. a înaintat Ministerului de Interne român un memoriu în care se propune ca „Organizaţia sionistă şi toate departamentele ei să fie dizolvate”, iar tot avutul mobil şi imobil care aparţiea organizaţiilor sioniste să fie trecut în patrimoniul C.D.E. Concluzia exprimată la pagina 21 este: „ Zămislirea C.D.E. a fost din ordin, scopul era clar, să slujească guvernarea (din România de atunci, n.r.) şi să subjuge tendinţelor sale pe evreii din România”. La pagina 23 aflăm următoarele; „Aparatul funcţional (al C.D.E., n.r.) – cadrele – erau salarizate pe aceleaşi principii şi la gradele de salarizare similare cu cele ale P.C.R., bugetul fiind asigurat de către partid.” Conform informaţiilor din lucrare, constituirea C.D.E în România a urmat tiparul organizaţiei Jewsecţia din Uniunea Sovietică a anilor ’20 şi ’30, ai căror oameni, se spunea în lucrare, „au jucat un rol central în opresiunea oricărei expresii naţional-evreieşti”. Lucrarea aduce dezvăluiri care mai de care mai teribilă din existenţa acestui C.D.E. Dr. Şlomo Leibovici-Laiş declară în capitolul „Concluzii” că cercetarea care stă la baza acestei cărţi se bazează pe documente din arhive sioniste, arhive comuniste, arhiva C.D.E., arhiva Securităţii, publicaţii apărute în perioada existenţei C.D.,E., diverse cărţi dedicate acestui subiect sau care-l citează incidental, precum şi pe „mărturii orale ale celor care au trăit evenimentele la faţa locului”. Dar ceea ce este simptomatic este că „încercarea de a obţine mărturii de la fruntaşi şi activişti ai C.D.E. s-a lovit de un refuz hotărât.” [pag. 476-478]