Pe drumul pavat cu ghimpi. Amintiri.

Acolo în smoala Reduitului şi aiurea, am simţit mai mult decât oricare altul, ajutorul rugăciunilor mamei mele. În iubirea ei nestinsă, la sute de kilometri depărtare, ea simţea dezastrele în care mă zbat. Credincioasă cum era de fapt, în genunchi de la icoană la icoană,  de la mănăstire la mănăstire, cu rugăciuni învăluite-n post negru şi lacrimi amare, disperată cerea cu glas, ca Cel de Sus, în mărinimia Sa, să-mi uşureze dacă este cu putinţă, suferinţa. Şi Cel de Sus i-a primit rugăciunea. Numai aşa pot să-mi explic cum în torturile neîntrerupte, timpanele de la urechi nu mi-au fost sparte, dinţii din gură nu mi-au fost săriţi, coastele şi şira spinării nu mi-au fost rupte, cum sângele care îmi gâlgâia în gură şi nas se oprea înainte de a fi târât la o chiuvetă. Numai aşa pot să-mi explic cum în timpul grevei de la Securitate, puroiul şi sângele închegat aciuat zile în şir în cavitatea bucală înţepenită-n umflătură, nu mi-a afectat restul sângelui din organism. Medicii de la Spitalul Văcăreşti, forţându-mi deschiderea gurii, au rămas şocaţi de infecţia, murdăria şi duhoarea ce le-a fost dat să vadă c-a ieşit din gura mea…
Cuantumul pedepselor, pentru mine n-a fost o surpriză. Turtureanu şi Anderca, câte 20 ani muncă silnică, Zârnă Nicolae 14 ani temniţă grea, Eu 10 ani temniţă grea, în continuare celorlalţi 8 ani, 7, 5, 3, etc.
Încadrarea iniţială pentru toţi a fost „Crimă de uneltire”, la proces, parţial pentru unii încadrarea a fost schimbată, majoritatea pedepselor fiind  sub 15 ani.
Despre felul cum s-a judecat procesul nostru s-a discutat mult în Jilava, în sensul că avocaţii care ne-au apărat s-au documentat foarte bine, reuşind să minimalizeze acuzaţiile care ne-au fost aduse. Ameninţările „coroiatului” de la Securitate că „acolo o să-ţi putrezească oasele”, nu prea au stat în picioare. Dealtfel eu nici nu-i luam în seamă ameninţările…
După cum ştiam noi la data respectivă, repartizarea condamnaţilor pe închisori se făcea cam în felul următor: Aiudul pentru legionari, Gherla, Dej, Alba Iulia, Suceava şi Coloniile de muncă pentru contrarevoluţionari, Târgşor pentru elevi, Mizlea pentru femei, Făgăraşul pentru poliţişti etc.
Lotul nostru a fost etichetat de Securitate ca „Legionaro-fascist”. Nu ştiam până la urmă cum ne-or mai fi-ncadrat întrucât la proces a reieşit cu claritate pentru toţi că Securitatea a mers prea departe şi eronat cu aprecierile privind încadrarea noastră.
Toată vara anului 1955, ne-am perpelit în Reduitul Jilavei. Căldura de afară se resimţea până-n doaga hârdaielor cu fecale, amplificându-le duhoarea. În puţinele minute când ne mai scotea la aer, puteai vedea la lumina zilei cât de cadaveric arată fiecare dintre noi. La foarte mulţi se observa cum li se stinge-n ochi destinul… [pag. 398-400]