Grup Canal ’77. „Paraziții sociali” și mișcarea Goma pentru drepturile omului. Studiu de caz
[…] Sursa „Ionescu” îl știe pe Radu Negrescu de când era elev, ca pe un „element nestatornic, cu idei cosmopolite, apreciind în general modul de viață din Occident”. Tot sursa îl informează pe lt.col. Gheorghe Mușat, la 4.02.1976, că stând de vorbă cu prietenul său, Mircea Boată, a aflat, între altele, despre Negrescu următoarele: „mama sa ar lucra ca traducătoare la o secție a Comiteului Central” (ceea ce nu putea fi adevărat, Georgeta Suțu fiind o rămășiță a burghezo-moșierimii), că tatăl lui a fost colonel în „vechea armată” și că Radu intenționează să rămână în străinătate cu ocazia unei excursii. Ofițerul de Securitate Mușat (ofițer specialist 3 în cadul UM 02450/I București, Serv. Contrainformații), roagă insistent ca sursa să fie conspirată. Ca „măsuri”, recomandă înaintarea unei copii după nota informativă Serviciului 1/Dir. a IV-a.
O altă sursă – „Georgescu” îl vorbește de bine și pare să fie cineva de la hotel „Astoria”; „Ion”, dimpotrivă; pare să fie și el un coleg de serviciu, chiar un șef, cunoscând date exacte despre pregătirea profesională și locurile de muncă. În ciuda faptului că Radu Negrescu „este bine pregătit profesional, cunoscător a trei limbi de circulație internațională”, „Ion” nu se poate abține de la tradiționala imparțialitate: „În unele situații în relațiile cu clienții are o atitudine puțin ironică, de asemenea suferă de comoditate. Dacă va reuși să-și corecteze aceste lipsuri consider că va deveni un foarte bun recepționer (lucrător hotelier)”. „Lipsuri” incompatibile, se pare, cu morala marxist-leninistă. Atitudinea ironică și comoditatea, pe lângă buna creștere și poliglotism, sunt reminiscențe ale „genei” aristocrate a lui Radu Negrescu, pe care cel mai înaintat umanism popular n-a reușit să o stârpească în anii de teroare comunistă ce coincid cu nașterea, copilăria și adolescența tînărului. Cu un stră-stră-străbunic matern domnitor de mai multe ori în ambele Țări Române, stră-stră-strănepotul lui Alexandru vodă Suțu a ajuns în regimul comunist recepționist de hotel. [pag. 71-72]