Luxul indiferenţei
Dorin Tudoran.: Pe unii i-am bănuit, dar m-am… bănuit că intru prea repede la bănuieli. Pe alţii nu i-am bănuit. În niciun caz nu pe Mircea Iorgulescu. Cum spui, a fost tot timpul de partea bună a baricadei. Chiar şi în filele dosarului sunt multe consemnări ale acelor poziţii luate de Mircea Iorgulescu. Chiar şi o convorbire telefonică imprimată şi transcrisă. Apare însă şi o notă în care securistul bagă un fitil spunându-i lui Mircea că Manolescu nu-l înghite, aşa că s-o lase mai moale cu apartenenţa la acelaşi grup. Numai că fitile ca acestea nu puteau – sau n-ar fi trebuit – să ducă la ce indică nenorocitele de documente. Nu, nu înţeleg ce, cum şi de ce s-a întâmplat.
Am avut un scurt schimb de mesaje electronice cu Mircea Iorgulescu. În esenţă, poziţia mea era – şi este – că oamenii în situaţia lui nu cu oameni în situaţia mea au o problemă de rezolvat, ci cu instituţii ale statului care se află în posesia acestor dosare. Am şi scris un text pe blogul meu intitulat „Om contra om: de la statul-turmă la statul-haită”. Oamenii nu trebuie împinşi să-şi facă dreptate după cum îi taie capul. Dovezile puse de instituţii în mâinile unui om trebuie să fie irefutabile, nu să declanşeze interpretări dintre cele mai interesante. Încheiam astfel acel text: „Un stat ce-şi bate joc de oameni îşi bate joc de instituţii. Un stat ce îşi bate joc de instituţii îşi bate joc de oameni. Într-un asemenea stat, omul nu mai este altceva decât o armă împotriva omului. Spre a rămâne om, omul trebuie să nu se lase adoptat nici de turmă, nici de haită, chiar dacă Romînia a devenit, dintr-un stat-turmă, un stat-haită”.
Istoria cu Andrei Brezianu m-a afectat profund dintr-un anume motiv. Accept mai uşor că mi-a fost furată viaţa în România, decât să aflu că şeful meu de la Vocea Americii a fost un informator al Securităţii, ba chiar unul care executa „Planuri de dirijare” în care se specifică ce anume să facă împotriva mea.
Rodica Palade.: Există în dosar un turnător, „Grigoriu Sorin”, foarte apropiat ţie şi după ce se strânge cercul în jurul tău. L-ai recunoscut?
D.T.: Îl cunosc foarte bine. L-am identificat după primele două file din dosar, dar, atâta vreme cât nu mi-a fost deconspirat de CNSAS, nu doresc să-l numesc. Era electronist. Bănuiesc că i-a ajutat imens în deciziile privind locurile cele mai potrivite de plasare a tehnicii de înregistrare în casa mea. Îmi repara magnetofonul, televizorul. S-a oferit să mă imprime pe casete pentru Europa Liberă – texte ale mele, citite de mine. Era şi grafoman. A emigrat. Mi-a trimis lungi scrisori. Dumnezeu ştie pe unde mai este acum şi ce mai face.
R.P.: Vorbeai mai devreme de „vocaţia” turnătorului. Sunt câţiva care în delaţiune îşi arată indignarea faţă de acţiunile tale. „Dorin” semnalează la un moment dat organelor: „Atenţie! Este ceva anticomunist!!!” Ce vocaţie e asta?
D.T.: Este evident că unii nu aveau nevoie să li se ceară să toarne. Aveau asta în sânge. Dar semnalarea lui „Dorin” (Mircea Iorgulescu) m-a aruncat în perplexitate – Iorgulescu mă denunţă de anticomunism? Este o întrebare ce ar trebui să o pui unor oameni ca ei, eu nu mă pot pune în pielea lor, nu pot formula o definiţie a unei asemenea vocaţii, căci n-am avut-o.
R.P.: Dintre cei deconspiraţi de CNSAS te-a căutat vreunul?
D.T.: Niciunul. L-am căutat eu pe unul dintre ei, i-am trimis câteva rânduri de uimire în legătură cu cele aflate şi o copie a deconspirării venită de la CNSAS. Am sperat într-un miracol. Nu s-a produs. În ultimă instanţă, am aflat din presă că, invitat de un ziarist să-şi exprime un punct de vedere, a spus că nu are de făcut niciun comentariu şi că toată chestiunea este între el şi Dumnezeu. Să sperăm că Dumnezeu îi va acorda o audienţă, când va veni vremea, şi că va fi convins de explicaţia primită. Evident, acolo unde iartă Dumnezeu, trebuie să iertăm cu toţii. [pag. 226-228]